Autor: Agatha Christie
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Hound Of Death
An apariție: 1933
Alte cărți de aceeași autoare: Crimă în Mesopotamia, Pericol la End House, Cei cinci purceluși, etc.
Nota mea: 5/5
Am citit până acum mai multe romane scrise de Agatha Christie și trebuie să vă spun că mi-au plăcut extrem de mult. Nu cred că este carte a sa care să dezamăgească, fiecare dintre ele fiind o scriere unică și plină de mister. Cartea de față, Câinele morții, este o colecție de câteva povestiri, lucru pe care eu nu l-am știut atunci când am ales cartea din multitudinea de cărți de pe Kindle-ul meu.
Cu toate astea, cartea nu este mai puțin interesantă. Sunt 12 povestiri interesante, pline de mister care cu siguranță vă vor captiva. Să va mai zic că în câteva dintre ele apare Poirot și celebra Miss Marple? Subiectul povestirilor este diferit, autoarea vorbind în ele despre superstiții care nu sunt de fapt decât simple păcăleli, personaje care trăiesc momente de nebunie, criminali nedescoperiți, secrete de familie sinistre, case bântuite, personaje cu alte identități…sună până acum interesant, nu?
Cartea mi-a amintit de romanul lui Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville. Vi-l recomand cu mult drag. Cea mai interesantă povestire, după părerea mea, este Cazul servitoarei perfecte. Finalul povestirii m-a lăsat mască și sincer, nu mă așteptam ca M. să fie cu totul altcineva. Nu dezvălui mai mult, pentru că altfel nu ar mai avea niciun farmec să citiți cartea.
De ce aș recomanda această carte? Pentru că nicio carte a Agathei Christie nu plictisește, mereu vine cu ceva nou, plus un stil accesibil aproape oricui. O recomand în special celor care sunt pasionați de cărți polițiste și mister. După ce citiți povestirile, reveniți aici cu o părere proprie.
CITATE
Am observat imediat că prietenul meu, Richard Haydon era foarte mult atras de ea şi am bănuit că întreaga adunare fusese chemată ca să creeze un cadru pentru ea. Cât priveşte sentimentul ei, nu eram atât de sigur. Era capricioasă în etalarea favorurilor sale. Într-o zi vorbea numai cu Richard şi nu mai acorda nimănui altcuiva atenţie, în ziua următoare îl prefera pe vărul acestuia, Elliot şi părea că nu are habar de existenţa unei persoane pe nume Richard, ca, în continuare, să-i dedice zâmbetele cele mai fermecătoare liniştitului şi retrasului dr. Symonds.
[…] Câinele morții […]