Clopotul – Iris Murdoch

Autor: Iris Murdoch

Naționalitate: irlandeză

Titlu original: The Bell

An apariție: 1958

Nota mea: 3/5

Nu știu de ce, dar trăiesc cu impresia că nu rezonez deloc cu cărțile scrise de Iris Murdoch. Tot de aceeași scriitoare am citit și Castelul de nisip și, sincer, nici una, nici alta nu m-au impresionat într-un mod deosebit. Oricât aș încerca să găsesc ceva pozitiv care m-a impresionat, nu găsesc. Am ales să citesc această carte după titlu, gândindu-mă că trebuie să fie ceva interesant. Am citit chiar pe internet o scurtă descriere în care se spunea despre legenda clopotului de la mănăstire.

Am zis că trebuie să o citesc, chiar dacă presimțeam că Iris Murdoch nu mă va impresiona nici de data asta. Și așa a fost. Cu greu am rezistat să nu o abandonez și nu am făcut asta doar pentru că vroiam să văd dacă totuși voi găsi ceva care mă va atrage. Nu a fost să fie, poate. Personajele nu sunt atât de interesante, iar ideea homosexualității din carte mi-a displăcut total.

Nu-şi regreta hotărârea de a nu se întoarce la Paul. Sprijinul lui Michael era pentru ea o mare uşurare, de parcă i se luase o povară de pe umeri. îi scrisese lui Paul scrisori lungi, în care-i dădea explicaţii. Paul răspunsese cu predici, telegrame ultimative şi telefoane care se terminau brusc când unul dintre ei trântea telefonul. Probabil din cauza prezenţei lui Michael, Paul o scutise de apariţia sa la faţa locului. îi comunică însă teoria lui mai limpede ca oricând. Nu existau decât două căi. Era genul de femeie făcută să penduleze între incertitudine şi supunere. De incertitudinea ei Paul era sătul. Venise vremea ca ea să se supună. De fapt şi ea îşi dorea acest lucru şi numai în acest fel îşi va găsi adevărata fericire. Independenţa era doar o himeră. Nu va face decât să se încurce într-o altă relaţie.

Dora Greenfield este genul de femeie care pângărește cu prezența ei mănăstirea și cred că Murdoch a pus-o intenționat acolo. Relația dintre stricăciunea umană, păcatele umane și puritatea locului sfânt este evidentă. Însă nu am prea înțeles prezența clopotului în roman, cred că se putea scrie ceva mult mai atractiv.

Personal, aș fi schimbat multe în carte, printre care și unele personaje care nu aveau ce căuta în carte. Spre exemplu, Dora. Aș fi schimbat-o cu o tânără care impresionează prin cu totul alte calități. Iar soțul ei? Îl consider un personaj slab, fără curaj, care m-a revoltat. De ce nu divorțase de această femeie dacă ea îl înșela pe față? Pentru că o iubea? Părerea mea este că trebuia să pună punct acestei căsnicii lipsite de orice sens.Cum va evolua la finalul romanului relația dintre cei doi, vă las să aflați singuri.

În clipa aceea o cuprinse dorinţa de a pleca la Londra. De când venise la Imber nu se gândise nici o clipă în mod serios la plecare. Dar acum, sub imperiul acestei melancolii egoiste ceva mai profunde, simţi nevoia de a acţiona: iar singura acţiune ce părea posibilă era aceea de a lua trenul spre Londra. Dorei i se urcă sângele la cap. Simţi că-i ard obrajii şi-i bate inima – deja era un lucru real. îşi puse pardesiul şi-şi cercetă geanta. Avea destui bani. Nimic nu o putea opri din drum, era liberă. Se aşeză pe pat.

Orice părere v-a făcut mica mea recenzie, sunt de acord că fiecare dintre noi trebuie să avem părerea noastră. Așa că vă recomand să o citiți, ce am scris aici este numai părerea mea personală. Vă invit, de asemenea, să reveniți cu o părere. Chiar sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut această carte și dacă rezonați cu stilul autoarei 🙂