Fiica tăcerii – Kim Edwards (recenzie)

Autor: Kim Edwards

Naționalitate: americană

Titlu original: The Memory Keeper’s Daughter

An apariție: 2004

Nota mea: 5/5

Romanul lui Kim Edwards este un roman tulburător care are la bază un secret teribil, acesta distrugând rând pe rând, viețile personajelor. În același timp, este și un roman despre decizii grele și despre supraviețuire într-o societate omenească care preferă să marginalizeze anumiți oameni, decât să îi ajute.

Începu să ningă cu câteva ore înainte ca ea să simtă primele semne ale travaliului. Mai întâi câţiva fulgi pe cerul cenuşiu posomorât al după-amiezii târzii, apoi trombele aduse de vânt şi vârtejurile de praf din jurul stâlpilor verandei largi din faţa casei. El stătea lângă ea la fereastră, privind cum vârtejurile învălătucite de zăpadă se umflau, apoi se răsuceau, împrăştiindu-se pe pământ. Luminile se aprinseră peste tot în jur, iar ramurile goale ale copacilor deveniră albe.

Am citit cartea în câteva zile, în limita timpului de care am dispus, dar dacă era după mine aș fi stat nonstop ca să o citesc. Îmi place să citesc despre povești de viață inspirate din realitate și este ca și cum vezi un film, dar ai scenariul și tot ce trebuie să faci este să îți imaginezi tu întreaga acțiune, felul cum arată personajele sau cum se desfășoară acestea pe scena vieții.

Phoebe, caldă şi uşoară, în vârstă de douăsprezece ore, era cufundată în somn. Caroline îşi puse pe umăr geanta cu scutece şi luă fetiţa sub haină, atât de caldă, mică, ghemuită. Vântul se stârni deasupra asfaltului, spulberând zăpada aşternută şi câţiva dintre fulgii proaspăt aşezaţi, purtându-i către locuri ferite. O porni prin zăpadă, temându-se să nu cadă şi să nu rănească pruncul, în acelaşi timp gândindu-se în treacăt cât de uşor ar fi să o lase aici, pur şi simplu, într-un tomberon sau pe treptele unei biserici sau oriunde.

Fiica tăcerii este un titlu bine ales, acesta referindu-se la Phoebe, copilul cu sindrom Down care reușește să supraviețuiască și căreia i-a fost trimis un înger pământesc ca să o crească și să o îngrijească. Dacă sunteți prea sensibili, s-ar putea ca acest roman să vă tulbure foarte tare. Dacă nu sunteți persoane sensibile, s-ar putea să deveniți. Cert este că romanul merită citit și ar fi păcat să pierdeți o scriere care vă prezintă pe larg povestea unor destine deosebite, a unor oameni care trec prin crize existențiale de nedescris.

June era deja moartă pe atunci, şi, în timp ce sorbeau din cafeaua slabă la biroul lui şubred, îşi amintea cum se gândise, enervat, că nu mai ştiau ce să facă acum, când nu mai aveau de cine să se îngrijească. Ea fusese atâta vreme centrul vieţii lor, a tuturor. Au stat doar o noapte. După ce tata a murit, mama s-a dus să locuiască la sora ei, în Michigan. Nu voia să zboare, şi n-a învăţat niciodată să conducă. Am mai văzut-o doar o dată de atunci.

Mi-a plăcut foarte mult cartea și undeva pe la jumătatea cărții mă întrebam cum va arăta finalul ei, ce se va întâmpla cu aceste personaje a căror viață am trăit-o alături de ele. Vă las pe voi să aflați ce se va întâmpla în carte și vă aștept aici cu o părere!