Mă numesc Salma – Fadia Faqir (recenzie)

Autor: Fadia Faqir

Naționalitate: iordaniană

Titlu original: The Cry of the Dove

Număr pagini: 304

An apariție: 2007

Nota mea: 4/5

Acum câteva luni am citit o carte care se numea Arsă de vie și era scrisă de o scriitoare pe nume Suad. Țin minte că mă tulburase profund și am zis că puține cărți mă vor șoca atât de tare. Da, ați auzit bine: acea carte m-a șocat și în același timp, mi-a plăcut foarte mult. O să vă întrebați poate ce legătură este între acel roman și cel despre care am ales să vă vorbesc acum, Mă numesc Salma. Ei bine, cele două romane au un punct comun: ambele prezintă povestea unei tinere musulmane care are parte de un destin tragic. Ambele sunt alungate și renegate de familie din cauza unor păcate ale tinereții naive. Rămânând însărcinate fără voia lor, sunt condamnate la o viață de exil.

Când ajungeam în vie, mă aşezam pe jos în linişte, privind stelele îndepărtate şi aşteptând să aud zgomotul paşilor lui. Îi recunoşteam, fiindcă erau uşori, ca labele unei hiene care ating pământul, apoi se avântă iarăşi într-un nou salt. Mă prindea de gleznă şi îşi înăbuşea chicotitul.

Revenind la Mă numesc Salma, vă pot spune că acest roman prezintă aleatoriu mai multe momente din viața Salmei. Un paragraf prezintă viața sa de acasă, apoi din altul aflăm de viața sa în închisoare, ca mai apoi să citim despre locul său de muncă. Aceste prezentări ale mai multor perioade din viața eroinei principale mi se par un pic obositoare, deoarece cer concentrare maximă ca să înțelegi firul acțiunii.

În timp ce mă uitam la Marile speranţe la televizor, mi-am deschis dicţionarul Oxford şi am citit inscripţia pastorelui Mahoney: „Salmei, fie ca această ţară să te facă fericită”, apoi am căutat litera S. „Speranţă: a gândi sau a crede că ceva se va întâmpla, a-ţi dori, a avea încredere că ţi se va oferi ceva.” Liz spera ca această ţară să nu se schimbe, ca averea ei să nu se risipească şi ca soarele să nu apună peste Swan Cottage.

Nu este respectată o ordine cronologică, scriitoarea preferând să bulverseze oarecum cititorul. Salma ajunge în Londra, iar acolo este nevoită să o ia de la zero. Se simte străină, marginalizată și trece prin momente greu de imaginat pentru un om care trăiește în țara lui, în casa lui și are o familie. Nu am înțeles niciodată de ce la final Salma abandonează o ambiție mai veche. Mi-ar fi plăcut să citesc un alt fel de final. Este un roman despre supraviețuire, prejudecăți, dar și despre curaj.

Deși este o carte tristă, eu zic să nu o ocoliți. S-ar putea să fie o dovadă a faptului că încă suntem norocoși că avem măcar strictul necesar. Vă recomand romanul și vă aștept cu o părere!