Vulturul dincolo de cornul lunii – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008

Nota mea: 4/5

Sunt o fană a romanelor polițiste scrise de Rodica Ojog-Brașoveanu și am citit multe din romanele sale. Acest roman însă, a fost cam greu de digerat. De ce? Acțiunea cărții este la fel de interesantă, scriitoarea păstrează și aici o nota puternică  de umor, dar substratul istoric mi-a făcut pur și simplu nervii ferfeniță.

Limbajul vechi, o groază de arhaisme, exprimarea specifică unei perioade istorice îndepărtate, multe personaje istorice și evenimente consemnate în istoria românească și nu numai. Așa aș putea eu caracteriza acest roman istoric care are și o undă de mister. Logofătul Andronic este cel mai interesant personaj al romanului și cel în jurul căruia se concentrează mare parte din acțiune. Pe de alta parte, trebuie să menționez și povestea de dragoste interzisă dintre Gheorghiță și Smaragda, personaje care luptă mult pentru dragostea lor.

La Andronici acasă se afla însă doar jupâneasa Irina care se uita chiondorâş la prietenia feciorului său cu Fărcăşan cel tânăr. Bezmetic fusese, ce‑i drept, şi părintele lui Ionită, boier Zaharia, dar dacă cela sărea doar casa, Ioniţă opintea asupra Turnului Colţei.

Brâncoveanu, Cantacuzino și alte fețe istorice de seamă apar treptat pe scena romanului nostru și cui îi place istoria, chiar îi recomand această carte. Istoria a fost pentru mine mereu un domeniu în care nu am excelat, asta din cauză că nu am memoria anilor și numelor. Și când am citit acest roman, am fost puțin în ceață din cauza prezentării unor evenimente istorice despre care nu mai știu sau nu am știut niciodată mare lucru.

Ţa Florica, sora părintelui Moraru, se strecură umbră pe uşa cămării. Nod dureros îşi simţi inima când dădu ochi cu feciorul Filipescului, aplecat peste chipul Smaragdei. Galbeni ceară se aflau amândoi, storşi de vlagă, doar că Gheorghiţă mai respira stăpânindu‑şi anevoie suspinele, dar nu şi lacrimile ce picurau slobode, udând oghialul ţeapăn de scrobeală. Jupâni­ţa gemea arar, firicel firav de viaţă abia mai pâlpâia în trupul doborât de bolişte.

De remarcat este modul inedit în care Rodica Ojog-Brașoveanu dă viață acestor personaje de mult timp apuse. Le învie, le insuflă viață, le închide în paginile acestei cărți și le aduce în fața cititorului pasionat.Dacă reușiți să rezistați stilului și exprimării greoaie din roman, veți observa singuri că aveți în fața ochilor o carte foarte bine scrisă și captivantă.