Autor: Rachel Astor
Naționalitate: americană
Titlu original: Bridesmaid Lotto
An apariție: 2011
Nota mea: 3/5
RECENZIE ROMÂNĂ
Am găsit această carte întâmplător pe Amazon și dacă tot era gratis, am zis să o pun pe kindle și o să citesc. Mai nou, am ceva cu romanele chick lit și după experiența cu cărțile Sophiei Kinsella, am decid să încerc și alte cărți din aceeași categorie. Acest roman nu este tradus în română, iar eu am citit ediția în engleză. Este, dacă nu mă înșel, a cincea carte citită cap-coadă în engleză și parcă pe zi ce trece mă descurc tot mai bine cu engleza literară.
Josephine McMaster este o tânără înscrisă la o loterie a domnișoarelor de onoare pentru o nuntă celebră. Lucrurile se precipită când ea ajunge să fie una dintre cele 4 domnișoare de onoare și ajunge să se îndrăgostească de un tânăr actor celebru și atrăgător. Chiar mi-a plăcut această carte și mi s-a părut ușurică, interesantă și potrivită pentru relaxare. Și nici nu trebuie să stăpâniți limba engleză la nivel avansat. Josephine sau Josie este un dezastru pentru societate, intră în tot felul de încurcături, dar mie mi se pare că este un personaj fermecător care face acest roman delicios. Prietenul gay al lui Josie este și el un personaj încântător și este cel care o scoate pe aceasta din multe belele.
Citisem pe undeva pe net că există multe clișee în această carte…da, ele există, dar dacă ar fi să vedem partea bună, nu avem de a face cu o capodoperă a literaturii, ci cred eu, cu o carte menită să te binedispună și să te relaxez. Personal, m-am amuzat copios la multe faze din carte sau la replicile personajelor. V-o recomand!
RECENZIE ENGLEZA
I’ve found this book on Amazon site and because it was free, I told myself to put it on my Kindle and read it. For a few months I have a thing for Chick Lit novels and after reading two of Sophie Kinsella’s novels, I’ve decided to try something else from the same category. This novel is not translated yet in Romanian and i have read it in English. It’s the fifth novel read by me in English and I think I understand better the English writings.
Josephine McMaster is a young woman who is dealing with a bridesmaid lotto for a famous wedding. Everything is ok, until she became one of the bridesmaid and fell in love with a famous and handsome man. I really liked this book and I found it easy to read, interesting and good for relaxing. And you don’t have to be an English master in order to read it in English. Josie is a disaster for society, gets in trouble, but I think that’s why this novel is so delicious.
I’ve read on internet about many clichés found in this book…yes, they are, but we know this novel is not a masterpiece. It’s a great book recommended for relaxing and amusement. I amused myself when I’ve read the character’s remarks or the special situations from the book. That is why I recommended it to you!
Sunt sigura ca este o carte extrem de relaxanta menita sa te deconecteze pentru ceva timp de la „mediul inconjurator”. Ar trebui sa o caut si eu. Pare o lectura usoara si rapida.
Chiar este relaxanta si amuzanta! O recomand!
[…] Bridesmaid Lotto – Rachel Astor ( Un alt roman chick lit, de data aceasta în engleză. Mi-a plăcut și dacă faceți click pe titlu, veți putea citi o mică recenzie.) […]