Fumul amăgirilor (Vălul pictat) – Somerset Maugham (recenzie)

Autor: William Somerset Maugham

Naționalitate: franceză

Titlu original: The Painted Veil

An apariție: 1925

Nota mea: 4/5

De Maugham am mai citit Catalina, Liza din mahalaua Lambeth, A tremurat o frunză și  Doamna Craddock și trebuie să vă spun că încă de la primul contact cu acest scriitor clasic francez m-am îndrăgostit de stilul său. Cartea despre care vreau să vă vorbesc acum se numește Fumul amăgirilor sau Vălul pictat și asta din cauza cenzurii, fiind nevoie ca acestui roman să i se schimbe denumirea. Ideea acestui titlu are la bază niște versuri ale lui Percy Bysshe Shelley, în care viața omului este privită ca un val subțire și incert. Acest roman are în prim-plan o poveste de dragoste neîmplinită între Kitty Garston și Walter Fane, un vestit bacteriolog.

Kitty nu și-a iubit soțul niciodată, ci mereu a căutat iubirea în altă parte. Iar destinul său în mare parte tragic este prezentat cu măiestrie de marele Maugham, care reușește să împletească în 200 și un pic de pagini povești de viață inedite. Mi-a plăcut mult acest roman și mă bucur că nu am ezitat să îl achiziționez de la anticariat atunci când am avut ocazia. Nu am știu nimic despre subiectul cărții, iar coperta mi s-a părut oarecum banală. Dar cu toate acestea am cumpărat, gândindu-mă că marele clasic francez nu are cum să scrie prost. Iar bănuiala mea s-a adeverit. O carte subțirică care îți strârnește o groază de emoții și te face să pătrunzi într-un univers unic în felul său.

Blândeţea îi aduce victoria celui care tace şi siguranţa celui care se apără. Puternic este cel care se cucereşte pe sine.

Dacă m-ați întreba ce mi-a plăcut la această carte, nu cred că m-aș putea rezuma la un singur lucru: personajele, atmosfera cărții, intriga și finalul cărții sunt toate deosebite. Kitty nu duce o viață fericită, iar la finalul cărții va descoperi că trebuie să își ia viața în propriile mâini. Lucru pe care îl face cu hotărâre. Deși primește mereu lovituri crude de la destin, am admirat-o pe Kitty că nu se lasă niciodată doborâtă și că mereu găsește o portiță de scăpare.

Ce contează este să iubeşti, nu să fii iubit. Noi nu le suntem recunoscători celor ce ne iubesc. Dacă nu-i iubeşti, nu fac decât să te plictisească.

Despre soțul ei nu vreau să vă spun prea multe, ci doar că eu nu cred că ei doi se potriveau vreun pic. Și îmi pare rău pentru evenimentul tragic din final. Vă las pe voi să aflați care. Sunt sigură că dacă citiți acest roman, o să vă placă mult și nu vă veți plictisi nicio secunda. Și dacă aveți ocazia, citiți și alte cărți ale lui Maugham. Merită!