Aproape căsătoriți – Jane Costello (recenzie)

Autor: Jane Costello

Naționalitate: britanică

An apariție: 2009

Titlu original: The Nearly-Weds

Număr pagini: 419

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla în ziua nunţii unei mirese drăguţe şi iubitoare?Părăsită de logodnic în faţa altarului, Zoe Moore se simte incapabilă să facă faţă umilinţei şi privirilor compătimitoare ale prietenilor şi familiei şi se hotărăşte să se mute pentru o vreme în America. Odată ajunsă acolo, tânăra devine bona copiilor unui văduv nesuferit, dificil, dar extrem de atrăgător şi de sexy. În timp ce le câştigă pas cu pas inima copiilor, Zoe se simte din ce în ce mai frustrată de atitudinea tatălui lor, Ryan, pe care îl consideră un nemernic insensibil, dar de care se simte atrasă în mod inevitabil. Slavă Domnului că există micul grup de bone englezoaice, devenite repede prietenele ei, care să-i tempereze disperarea crescândă! Dar oare vor fi ele în stare să o salveze pe Zoe atunci când descoperă că trecutul nu este chiar atât de uşor de uitat?

PĂREREA MEA

Jane Costello este o autoare britanică de romane romantice de mare succes. Printre cărțile sale se numără: Girl on The Run, My, Single Friend, The Wish List, The Little Thing, etc. 

Vreau să vă spun foarte multe lucruri despre acest roman drăguț, însă nu prea știu cu ce să încep. Cel mai bine ar fi să încep prin a vă spune că până anul acesta nu am citit  Chick Lit și de Jane Costello nu am citit până acum nimic. Uneori, las la o parte clasicii și cărțile mai greuțe și mă îndrept spre scrieri mai ușurele și amuzante.

Acest roman spune povestea tinerei britanice Zoe Moore, care dezamăgită total în dragoste, ia hotărârea bruscă să își încerce norocul în Boston ca bonă pentru copii. Despărțirea de Jason a avut loc atunci când el nu se mai prezintă la nuntă, iar din acel moment, viața tinerei este dată peste cap total. Ei bine, am admirat-o pe Zoe pentru tăria de caracter și pentru felul ei amuzant de a fi, dar și pentru puterea de a face haz de necaz. Deși cartea are 400 și un pic de pagini, nu intrați în panică. Se citește atât de ușor, încât nici nu veți ști când ați terminat-o.

Numai că viața tinerei britanice devine plină de peripeții și se angajează ca bonă în casa lui Ryan Miller, având grijă de copiii acestuia, Ruby și Sammy. Dacă cei doi copilași sunt niște dulci și scumpi, tatăl lor este exact opusul lor. Nu vreau să vă povestesc întreaga acțiune a cărții, ci doar să vă prezint în mare subiectul acestei cărți. Titlul oferă niște indicii despre ce se întâmplă în carte și vreau să vă las pe voi să vă dați seama la ce se referă.

Acțiunea cărții este una destul de previzibilă și începutul decurge puțin mai greu, însă per ansamblu, chiar mi-a plăcut această carte. Are multe momente amuzante, personaje mai mult sau mai puțin normale și o poveste de dragoste la mijloc. Nu vreau să spun între cine și cine. Vă recomand această carte pentru este relaxantă, ușurică și dacă ați suferit vreodată din dragoste, o să vedeți că nu ați fost singurul sau singura!

CITATE

 Trebuie să mărturisesc că sunt câţiva ani de când n-am mai fost la biserică pentru altceva în afară de nunţi, înmormântări sau botezuri. Vreo douăzeci, ca să fiu exactă. Nu e vorba că nu cred în Dumnezeu. Cred. Aşa mă gândesc. Doar că nivelul de convingere pe care îl aveam la vârsta de nouă ani a dispărut. Şi, apoi, bunica Bonnie nu mai e, ca să-mi spună că voi ajunge în iad dacă nu vin în fiecare duminică la slujbă, cu părul proaspăt spălat şi cu pantofii atât de lustruiţi încât să orbească jumătate de congregaţie.

Dacă tocmai citeşti scrisoarea înseamnă că te-ai hotărât să mergi până la capăt şi acum eşti în drum spre America. Ştii deja ce cred despre asta, deci nu are rost să ne mai certăm. Dacă asta simţi că trebuie să faci, atunci, evident, trebuie s-o faci. După mine, cred că dac-ai rămâne aici l-ai putea înjura mai bine pe Porcul ăla Nenorocit. Ce modalitate mai bună să-i arăţi că viaţa continuă fără el?

Sentimentele mele s-au cristalizat în ceea ce eram sigură – ba nu, în ceea ce ştiam – că era o iubire profundă, eternă. Asta nu înseamnă că, timp de şapte ani, ne-am uitat unul în ochii celuilalt ca nişte căţeluşi neajutoraţi. Dar ne ştiam defectele şi am continuat să ne iubim în ciuda lor. După atâta timp împreună, iubirea noastră nu mai era atât de pasională ca în primele zile. Dar era solidă. O iubire adevărată. Baza unei vieţi petrecute împreună. Sau asta credeam eu.