Autor: Rabih Alameddine
Naționalitate: libanez
An apariție: 2013 (2015 la editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, roman istoric
Titlu original: An Unnecessary Woman
Număr pagini: 280
Nota goodreads: 3.82
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Ajunsă la şaptezeci şi doi de ani, Aaliya, o femeie care nu se simte necesară nimănui, povesteşte despre sine şi despre cei apropiaţi. Locuieşte singură într-un apartament din Beirut, dar casa ei adăposteşte sute de tomuri, cum nimeni din capitala Libanului nu mai are. Divorţată, fără copii, avînd drept Dumnezeu scriitori şi opere faimoase, femeia a lucrat o viaţă ca librar şi de aproape cinci decenii traduce în fiecare an în arabă una dintre cărţile care i-au plăcut. Munca sa nu este destinată altor ochi, căci Aaliya doar creează şi depozitează: traducerile sînt îngropate în cutii şi păstrate în apartament. Lucrurile se schimbă însă cînd un dezastru neaşteptat ameninţă să distrugă tot ce Aaliya a creat în lunga-i viaţă. Concentrat, un nebănuit ghid de lectură, romanul cuprinde poveşti cuceritoare despre Beirutul de azi şi de ieri, despre războiul civil din Liban, o lume fascinantă ţesută în amintirile unei neobosite cititoare.
PĂREREA MEA
Rabih Alameddine este jurnalist, pictor și scriitor libano-american. Tot timpul am crezut că acest roman a fost scris de o femeie, dacă este să iau în calcul faptul că personajul principal este o femeie. Femeia de hârtie este singura sa carte tradusă la noi și o aveam de ceva timp pe lista mea. De asemenea, am citit câteva recenzii despre ea pe net, dar am preferat să îmi fac singură o părere. Cartea a primit și câteva premii, National Book Award 2014 și National Book Critics Circle Award 2015. Cartea a apărut la noi în 2021, la editura Polirom, una dintre editurile mele preferate.
Cartea este destul de subțitică (280 de pagini), iar ca teme avem războiul, cărțile, familia, prietenia, trecutul, supraviețuirea. Titlul cred ca m-a atras din prima și spre surprinderea mea, este o metaforă bine aleasă, deoarece face referire la Aaliya, o septuagenară iubitoare de cărți și traduceri. Aceasta a fost timp de 50 de ani librar, o meserie pe care am experimentat-o și eu când eram studentă, timp de 7 luni. Femeia de hârtie este, după cum spuneam, metafora femeii iubitoare de cărți, care trăiește și respiră prin intermediul lor. Dar dacă stau bine și mă gândesc, hârtia poate fi un simbol al fragilității în calea vieții și este posibil să nu greșesc, având în vedere viața grea a Aaliyei.
Deși nu are foarte multe pagini, stilul cărții este destul de complex, iar eu am citit-o în vreo 5-6 zile. Are multe idei la care trebuie să te oprești și să te gândești. Numele de Aaliya înseamnă „cea superioară, de sus” și parcă este un nume predestinat. Pe cât de complexe sunt ideile cărții, pe atât de complexă este și viața acestei femei. Tatăl său a decedat înainte de nașterea sa, mama s-a recăsătorit și i-a mai dăruit încă 5 frați. Relațiile cu familia, inclusiv cu mama sa, sunt reci și uneori conflictuale. Aaliya ajunge la bătrânețe (are 70 de ani) și își privește viața și trecutul cu mai multă înțelepciune. Este o fire introvertită, deloc sociabilă, iar războiul pe care îl trăiește o schimbă total. Acțiunea cărții are loc în Beirut, un oraș greu încercat odată cu asediul Israelului asupra sa. Apare în carte denumirea de Septembrie Negru, făcându-se referire la războiul civil din Iordania între 1970-1971).
Aaliya nu a avut o căsnicie fericită (soțul era o insectă impotentă), divorțează și nu își mai reface viața. Are la un moment dat un prieten bun care o ajuta la librărie, pe Ahmad, însă acesta pleacă într-o zi și nu se mai întoarce. Femeia trăiește retrasă, dar în aceeași clădire locuiesc cele 3 vrăjitoare (cum le numește ea), pe care le ocolește cât poate. Fadia, Marie-Therese și Joumana sunt trei femei bârfitoare, amatoare de cafele și stat de pomană. Lucru pe care vecina lor nu îl acceptă așa ușor, evitând orice relație cu ele. Aaliya a cunoscut războiul, frica, foamea, singurătate, foamea, mizeria și lipsa apei calde. Iar refugiul său au fost mereu cărțile. Cartea mi s-a părut plină de învățăminte, plină de simblouri și sensuri. Ca cititor, trebuie doar să ai răbdare să le descoperi. Pe goodreads i-am oferit 4 din 5 steluțe. Vă recomand să citiți cartea și să reveniți cu o părere.
CITATE
Când scrii despre trecut, minți cu fiecare literă, cu fiecare grafem, inclusiv cu afurisitele de virgule. Memorie, memorii, autobiografie – minciuni, minciuni, toate sunt minciuni.
De câte ori îmi înlătur încetișor de la gât lațul mamei, aproape că mă sugrum cu propriile mâini.