Ce avem și ce uităm – Maria Duenas (recenzie)

Autor: Maria Duenas

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2012  (2013 la editura Polirom)

Gen carte: ficțiune, istorie, dramă, literatura contemporană

Titlu original: Misión olvido

Număr pagini: 456

Nota goodreads: 3.39

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Printre pasiuni incrucisate si conflicte profesionale, dezamagita de propriul esec sentimental si incapabila sa revina la o viata normala, profesoara Blanca Perea accepta ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru inseamna insa si distrugerea propriei familii. Blanca pleaca din Madrid in Santa Cecilia, California; acolo, intre doi barbati, unul care-i aduce marturii postume si altul tot mai apropiat sentimental, Blanca patrunde tot mai adinc intr-un labirint de sentimente, intrigi subterane si usi intredeschise. Dar, inainte de a gasi raspunsuri la multimea intrebarilor ce-i asalteaza destinul, ea mai are multe piedici de trecut.

PĂREREA MEA

Maria Duenas este o scriitoare spaniolă, autoarea și a romanului Iubirile croitoresei, dar și profesor universitar în Spania. Ce avem și ce uităm a fost publicat inițial în 2021, iar la noi a apărut la editura Polirom, în 2013. Acesta este primul roman pe care eu îl citesc și sper să ajung curând și la Iubirile croitoresei, pe care o am de ceva timp pe lista mea. Ce pot să vă spun despre carte? Am avut așteptări mari, dar simt acum, după ce am terminat cartea, că nu a fost suficient. Au fost niște elemente în carte care nu m-au ținut lipită de ea și e păcat asta. La începutul cărții aflăm că aceasta a fost dedicată fratelui autoarei, Pablo Ducnas Vinuesa.

Cartea este structurată în 45 de capitole, potrivite ca mărime. Titlul face referire la viața și gândurile Blancăi, o femeie trecută de prima tinerețe. Ca teme abordate avem istoria, cercetarea, profesia, familia, iubirea. Deși are un număr destul de generos de pagini, adică 476, eu nu am simțit când au trecut. Personajul feminin principal este Blanca Perea, profesor universitar în Spania, care decide să plece în California pentru un proiect academic.

Blanca are o căsătorie ratată, un soț care a părăsit-o pentru altă femeie și doi fii deja mari. Încă de la începutul romanului, am cunoscut o Blanca rănită, dezamăgită, care nu vrea decât să fugă departe. Și atunci decide să plece spre experiența vieții ei. De aici încolo au fost imagini, scene și personaje care nu prea m-au impresionat. Distrusă emoțional, Blanca cunoaște din nou iubirea, iar bărbatul respectiv îi va arăta că viața are și o altă latura. Și că munca nu trebuie să fie totul în viață. Fiecare merităm să ne deschidem inima în fața iubirii, indiferent câte eșecuri am întâmpina. Pe de altă parte, mai cunoaștem un personaj interesant, pe Daniel Carter. Acesta mi s-a părut un personaj care fuge mereu de trecut și bineînțeles, se dovedește în final puternic. Pierderea soției l-a distrus, dar soarta îi va rezerva multe surprize, cum de altfel ni se întâmplă multora dintre noi.

Ce m-a fascinat este puterea interioară extraordinară a Blancăi care, deși pare slabă, se ridică mereu și o ia de la capăt. Iar asta e fascinant. Iar curajul de care dă dovadă în final, arată că este mai mult de atât! În California cunoaște personaje noi și are parte de o expereință destul de interesată lucrând la proiectul respectiv. Însă se simte în continuare singură. Dacă vreți să aflați povestea Blancăi, recomand să citiți cartea. Însă, din punctul meu de vedere, mi-ar fi plăcut ca romanul să prezinte mai puțin lumea universitară și a proiectelor și mai mult viața interesantă a acestei femei.

Au lipsit, cum am mai spus deja, niște elemente care să o facă pe deplin captivantă. Eu i-am oferit doar 3 din 5 steluțe pe goodreads, mai ales că sunt decisă să nu mai ofer atât de multe steluțe cărților care nu au fost neapărat pe gustul meu. Dar dacă vreți să vedeți cum scrie Maria Duenas, eu zic că merită să o citiți!