Autor: D. H. Lawrence
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Lost Girl
An apariție: 1920
Nota mea: 3/5
Alte cărți: Păunul alb
DESPRE AUTOR
David Herbert Richards Lawrence (n. 11 septembrie 1885 – d. 2 martie 1930) a fost un scriitor englez.Opera sa, puternic influențată de psihanaliza freudiană, exprimă efectul industrializării asupra ființei umane, conflictul dintre instinct și intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului și reprimării senzualității naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forță sacră a vieții, printre valorile esențiale ale umanității.
Nimeni nu practică un egoism mai îngâmfat decât o inimă bună, convinsă de propria-i bunăvoință.
DESPRE CARTE
Romanul lui Lawrence este o adevărată pildă a vieții. În centrul romanului se află Alvina, fiica lui James Hougthon, alături de niște personaje secundare. Fiecare dintre acestea joacă un rol important în existența fetei. Autorul ironizează moralitatea societății britanice din acele timpuri și se axează mult pe construcția socială și sufletească a personajelor. Mi-a plăcut destul de mult această carte, chiar dacă anumite pagini erau pline de descrieri și aveau tendința să mă plictisească.
Doar dacă un om e conștient că e un gentilom înseamnă că e ceva mai puțin decât un om.
Aflăm din roman ce este egoismul, ce înseamnă bunătatea, ce înseamnă lupta pentru supraviețuire.Pentru o perioadă îndelungată de timp, fata nu face ceea ce își dorește, se simte mărginită. Personajul feminin principal al cărții, Alvina, se confruntă cu dragostea, cu îndoielile, vrea să accepte dragostea, însă în final decide ce consideră că e mai bine pentru ea. În viziunea sa, bărbații erau ființe dezgustătoare, ființe care probabil nu merită iubirea sinceră a unei femei. Femeia este cea care luptă pentru libertate, pentru propria viață. Este o carte frumoasă, un roman în care romantismul se îmbină armonios cu rațiunea și este o carte care merită citită.
Înțelepciunea poate fi raportată numai la trecut. Viitorul rămâne veșnic un infinit câmp de greșeli. Niciodată nu poți ști dinainte.
Fericirea este un soi de balon de săpun, copilașul n-are astâmpăr până când nu pune mâna pe el, iar cînd îl înșfacă, îi vatămă ochii și stomacul. Ce poate fi mai pueril decât plânsul omenirii că nu e fericită? Asemenea unui copilaș în baie.
Cu toții tânjim după fericire, însă este cineva până la urmă cu adevărat fericit?…
Lawrecne a fost un inadaptat mereu, plin de convingeri pe care incerca sa le impuna celorlalti. De cele mai multe ori avea dreptate. Pe mine a reusit sa ma convinga ca barbatul poate fi uneori si matur, desi se afla sub dominatia materna toata viata (sotia devine tot o mama, intr-un final, una fata de care indrazneste sa se revolte, pe care o submineaza cu barbatia-i caracteristica, intorcandu-se, intr-un final, cu toata dorinta lui de maturitate, in bratele-i protective). Si tot el m-a facut sa gasesc in barbati adancimea necesara capabila sa treaca dincolo de infatisarea aparenta.
[…] Alte cărți: Amantul doamnei Chatterley, Fii si indrăgostiți, Fata pierdută […]
[…] cărți de același autor: Fii și îndrăgostiți, Amantul doamnei Chatterley, Fata pierdută, Păunul […]