Autor: Gabriel Garcia Marquez
Naționalitate: columbiană
Titlu original: El amor en los tiempos del colera
An apariție: 1985
Nota mea: 5/5
Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia – d. 17 aprilie 2014, Ciudad de México, Mexic) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.
Gabriel García Márquez și-a dezvoltat încă din tinerețe un interes profund pentru cinematografie. În perioada adolescenței petrecute în Barranquilla, alături de pictorul Enrique Grau, scriitorul Álvaro Cepeda Samudio și fotograful Nereo López, a participat la realizarea scurtmetrajului La langosta azul („Langusta albastră”), o experiență care i-a influențat ulterior viziunea artistică.
Am ajuns, în cele din urmă, la această carte minunată, care mi-a plăcut foarte mult și căreia vreau să îi dedic o mică recenzie. Auzisem numeroase lucruri despre acest roman încă înainte de a-l cumpăra, așa că așteptările mele erau foarte mari. Pot spune, însă, că ele au fost nu doar îndeplinite, ci chiar depășite.
Este un roman excepțional și primul pe care îl citesc dintre cele scrise de Márquez. Mi-a plăcut enorm: este plin de farmec, captivant, te ține mereu cu sufletul la gură și nu îți oferă niciun moment de plictiseală. Deși am aflat că stilul său diferă de cel al altor romane ale autorului, acest lucru nu a făcut decât să-mi stârnească și mai mult curiozitatea. După ce am citit și opiniile altor cititori, mi-am dat seama că această carte ocupă un loc special în opera sa. Tocmai de aceea, îmi doresc să descopăr și alte scrieri ale lui, pentru a înțelege mai bine universul său literar.
Romanul Dragostea în vremea holerei prezintă destinul a doi îndrăgostiți, Florentino Ariza și Fermina Daza, doi tineri care se iubesc intens, se despart și se regăsesc după mai multe decenii. Florentino o iubește neîncetat, fără să renunțe vreodată la sentimentele sale. Fermina, în schimb, părăsește această relație și se căsătorește cu un bărbat mai înstărit, doctorul Juvenal Urbino. Pe parcursul lecturii, m-am întrebat adesea de ce iubirea lor nu a rezistat și ce a determinat-o pe Fermina să se îndepărteze atât de brusc. Povestea lor este una neobișnuită, plină de tensiune și mister, care ridică numeroase semne de întrebare cititorului.
Florentino este perseverent și aproape obsesiv în iubirea sa pentru Fermina, în timp ce ea pare rece, distantă și greu de abordat. În contrast, soțul ei, Juvenal Urbino, este un bărbat echilibrat, răbdător și profund implicat în construirea unei căsnicii armonioase. Așa cum sugerează și titlul, povestea se desfășoară într-o perioadă în care holera făcea ravagii. Totuși, boala nu reprezintă tema centrală a romanului, ci mai degrabă simbolul fragilității vieții și cadrul în care se dezvoltă triunghiul amoros dintre Fermina, Juvenal și Florentino.
Atât Fermina, cât și Florentino sunt personaje construite cu o finețe remarcabilă. Evoluția lor, frământările interioare și experiențele care le marchează existența m-au impresionat profund. Prin intermediul poveștii lor, am înțeles că viața este imprevizibilă și că până și cele mai intense iubiri pot lua sfârșit la un moment dat. Astăzi iubești și ești iubit, iar mâine totul se poate risipi. Totul este fragil, schimbător și surprinzător – exact ca viața însăși.
Pentru mine, această carte este specială prin profunzimea emoțională, prin modul delicat în care tratează tema iubirii și prin realismul cu care prezintă trecerea timpului. Voi ce părere aveți? Ce considerați că are deosebit acest roman?
Memoria inimii elimină răul şi amplifică binele, și graţie acestui artificiu reușim să ne suportăm trecutul.
Omenirea, întocmai ca oștirile pe câmpul de luptă, avansează cu viteza celui lent.
Se întrebă în sinea ei cu ce drept acceptase rolul de mesager al iubirii o femeie care îi răsturnase temeiurile vieții.
Era o fantomă într-o casă străină care devenise peste noapte imensă și pustie, în care rătăcea dezorientată, întrebându-se nedumerită cine oare era mai mort: cel care murise sau cea care rămăsese în viață.
♦
Marquez este autorul meu favorit, cartea aceasta printre cele mai dragi mie. Ce are deosebit? Cred ca modul cum zugraveste autorul povestea, lumea lui este superba, poate face din orice subiect o poveste frumoasa. Iar povestile de dragoste intotdeauna au succes, e o carte f buna cu care sa incepi. La mine prima a fost „despre dragoste si alti demoni” si m’am indragostit iremediabil de Marquez la 14-15 ani.
Si eu am citit ” Despre dragoste si alti demoni” si mi-a placut foarte mult. O recomand tuturor!
Am citit integral o singură carte a lui Marquez, însă din categoria non-ficțiune: „Călătorind prin Europa de Est”. E deosebită prin faptul că descrie fidel societatea acelor vremuri, cu orașe cândva mărețe, dar care transmiteau o stare de neliniște precum Budapesta, Moscova, Praga. Marquez, la început fascinat, ajunge să își arate dezamăgirea față de regimurile totalitare din Est, mai ales după ce vede cât de speriați erau oamenii din Budapesta la un an după revolta anticomunistă din 1956. El avea vreo 30 de ani atunci. Merită să-l cunoaștem pe Gabriel Garcia Marquez și în această postură, de scriitor aflat cumva la început de drum. Poate că acele călătorii adunate în cartea respectivă l-au inspirat cumva și în ceea ce a scris ulterior, în cărțile ficționale, dar bazate și ele pe realitate. Grație cărților sale, el are capacitatea de a spune că există speranță și acolo unde aparent unde nu e, că există ceva frumos și în cele mai întunecate locuri.