Un atlas al dorințelor zadarnice – Anuradha Roy (recenzie)

Autor: Anuradha Roy

Naționalitate: indiană

Titlu original: An Atlas of Impossible Longing

An apariție: 2008

Nota mea: 4/5

Romanul este unul deosebit și prezintă o poveste de dragoste cu final trist. Facem cunoștință cu India, cu tărâmul cocotierilor și arborilor de mango, cu mirosul de mâncare specific indiană, dar și cu sărăcia celor care trăiesc în regiunile sărace ale Indiei.

Romanul este structurat în trei părți, fiecare purtând un titlul sugestiv: Casa înecată, Fortul năruit și La malul apei. Povestea are în prim plan familia lui Amulya, un bărbat care conducea o fabrică în Songarh, oraș mic și liniștit. Romanul analizează problemele de identitate și apartenență din India, unde oamenii sunt adesea definiți de religia, casta, clasa socială și regiunea de din care provin.

De asemenea, sunt explorate relațiile dintre oameni, atât cele de iubire, cât și cele dintre părinți și copii,  frați sau  prieteni. Romanul arată cum aceste relații sunt afectate de cultură, clasa socială  de care aparțin, dar și  de evenimentele istorice.

Lucrurile se precipită în momentul în care soția lui Amulya, Kananbala se simte tot mai singură, în final îmbolnăvindu-se de nervi. Cei doi au doi fii, pe Kamal și Nirmal, primul fiind căsătorit și fără copii.

Fiul cel mic, Nirmal, se căsătorește cu o tânără, Shanti, însă aceasta moare la nașterea unei fetițe pe nume Bakul. În timpul vieții sale, Amulya a avut grija de un băiat în orfelinat, iar după moartea bătrânului, Normal îl aduce pe Mukunda acasă ca să crească alături de Bakul, de fiica sa.

Mukunda este trimis departe, în Calcutta, iar copila alături de care a crescut, acum devenită femeie, ajunge să îi ducă foarte mult dorul în tot acest timp. Povestea de dragoste a celor doi, începută în fragedă copilărie, continuă și mai târziu. Este o poveste superbă și vă recomand să citiți acest roman. Sunt sigură că nu veți regreta nicio clipă.

CITATE

Bakul trecea din cameră în cameră, încercând să înăbușe țipătul care creștea în ea. Nu, nu va plânge, nu le va da această satisfacție celor mari. Dar nici nu va mai vorbi vreodată cu tatăl ei.

Mi se părea că după ce fusesem iubit, eram acum aruncat alături de cei lipsiți de dragoste; de la umbra răcoroasă în căldura putrefacției; de la adăpost, afară în ploaie. În starea de confuzie în care mă aflam îmi dădeam totuși seama că nu-i puteam face nicio vină lui Bakul și totuși mă simțeam părăsit de ea.