Pași prin care poți învăța să-ți asumi riscuri în viață

ppl

1. IA-ȚI VIAȚA ÎN MÂINI!

Dar noi suntem cei care decidem cum ne trăim viața…iar dacă nu învățăm faptul că trebuie să ne asumăm anumite riscuri în viața de adult, nu am putea să ne împlinim visele și dorințele. Este absolut normal să ne dorim mai mult de la viață și chiar foarte indicat.

2. SĂ NE STABILIM UN SCOP CLAR

Fără un scop clar, nu vom ști nici ce riscuri să ne asumăm. De asemenea, stabilindu-ne un scop concret, vom ști și când trebuie să renunțăm și când nu la ceea ce ne-am propus.

3. ANALIZA ASPECTELOR NEGATIVE ȘI POZITIVE

Trebuie sa fim foarte atenți la riscurile pe care ni se asumăm, dar și la aspectele pozitive și negative care decurg de aici…

4. CUM REACȚIONĂM?

Ca un copil, ca un adult sau ca un adolescent? Trebuie însă să fim atenți să nu ne asumăm riscuri din furie, ori gelozie, deoarece aceste lucruri nu ne vor aduce nicio bucurie.

5. MERITĂ SAU NU ACEST RISC?

6. LA TIMPUL POTRIVIT

Un anumit risc se spune că are și timpul său potrivit. Așa că nu trebuie să amânăm la nesfârșit acel risc. Viața este imprevizibilă.

7. TRECI LA ACȚIUNE!

Odată ce ai căpătat încredere în a risca, fă-o!

Veronika se hotărăște să moară – Paulo Coelho

veronik

Autor: Paulo Coelho

Naționalitate: braziliană

Titlu original: Veronika Decide Morrer

An apariție: 1998

Nota mea: 4/5

DESPRE AUTOR

Paulo Coelho este un scriitor brazilian de foarte mare succes, printre cărțile sale numărându-se Alchimistul, Vrăjitoarea din Portobello, Zahir, Aleph, Diavolul și domnișoara Prym, 11 minute, etc. 

DESPRE CARTE

De Veronika se hotărăște să moară auzisem multe păreri și că ar fi una dintre cele mai bune cărți ale lui Coelho. Până să citesc acest roman nu am mai citit nimic de el și sinceră să fiu, nici așteptări prea mari nu aveam de la el. Însă vreau să vă spun că acest roman chiar mi-a plăcut. Am fost atrasă de subiectul cărții, de povestea personajului principal și de întreaga atmosferă a cărții. În 208 pagini aflăm o poveste interesantă și ne familiarizăm cu personajul principal al cărții, Veronika.

În ziua de 11 noiembrie 1997, Veronika hotărî că sosise, în fine!, momentul să se sinucidă. Îşi făcu meticulos curăţenie în camera pe care o închiriase într-o mânăstire de călugăriţe, opri încălzirea, se spălă pe dinţi şi se culcă.

   Luă de pe noptieră cele două flacoane cu pastile de dormit. În loc să le sfărâme şi să le amestece cu apă, se hotărî să le ia una câte una, căci întotdeauna e o mare distanţă între intenţie şi faptă, or, ea voia să aibă libertatea de a se răzgândi la jumătatea drumului. La fiecare comprimat pe care-l înghiţea, se simţea şi mai convinsă: după cinci minute, flacoanele erau goale.

Veronika este o tânără din Slovenia care hotărăște brusc să se sinucidă. Motivul pentru care ia această decizie mi-a rămas însă neclar. Mi s-a părut ciudat un personaj care brusc ia o astfel de hotărâre, de parcă decizia sa ar consta în începerea unei diete sau o cură de calciu și magneziu. Cert este că eșecul sinuciderii o împinge pe tânără la spitalul de nebuni, unde mulți de acolo aveau probabil probleme mult mai grave decât ea. Finalul cărții este surprinzător și mi-a ridicat numeroase semne de întrebare.

— Eşti tot mai palidă. Ar fi poate preferabil să te duci la culcare.

  Ea simţi că-i vine din nou să plângă, dar continuă să se stăpânească.

  — Pentru mine nu va mai fi mâine, aţi spus-o chiar dumneavoastră. Sunt obosită, domnule doctor Igor, extrem de obosită. De-asta am cerut pastilele. Am petrecut o noapte albă, sfâşiată între disperare şi resemnare. Puteam să am iar o criză isterică de frică, aşa cum s-a-ntâmplat ieri, dar la ce bun? Dacă mai am doar douăzeci şi patru de ore de viaţă şi atâtea lucruri de făcut, m-am hotărât că e mai bine să las deoparte disperarea.

Tema cărții, după părerea mea, este destinul omului și alegerile pe care acesta trebuie să le ia. De asemenea, sunt ridicate multe semne de întrebare despre viața noastră în general și despre alegerile pe care trebuie să le luăm. Cartea se citește destul de ușor, este interesantă și chiar merită citită. Așa că o recomand cu mult drag.

Cum acceptăm eșecurile din viața noastră?

images (1)

Cu toții avem parte, mai devreme sau mai târziu de…eșecuri. Poate fi vorba de imposibilitatea de a obține o promovare sau pur și simplu, ce ne-am propus nu ne-a ieșit.

Timp de mai multe decenii, psihologii au studiat etapele prin care trecem atunci când avem eșecuri în viață.

NEGAREA. Simțim neputință, suntem pur și simplu șocați de ceea ce ni se întâmplă. Folosim des expresia ” Nu-mi vine să cred…”

FURIA. Ne considerăm victime. Ne plângem, ne învinuim pe noi înșine sau pe alții.

DEZORIENTARE ȘI DEPRESIE. Apoi, ne simțim dezorientați și confuzi. Suntem epuizați fizic și psihic, suntem disperați și nu putem face nimic.

ACCEPTARE. După o anumită perioadă, scurtă și lungă, acceptăm situația puțin câte puțin.

REVENIREA. Este ultima etapă, aceea în care spunem stop și mergem mai departe. Ne reluăm viața de la capăt.

Bineînțeles, aceste etape nu sunt întotdeauna parcurse în această ordine, iar fiecare dintre ele poate dura mai mult sau mai puțin, depinde numai de noi cum reușim să ne depășim necazurile zilnice.

« Older Entries Next Entries »