Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Sa ucizi o pasare cantatoare

Autor: Harper Lee

Naţionalitate: americană

Titlu original: To kill a mockingbird

An apariţie: 1960

Număr pagini: 496

Premii: Pulitzer

Ecranizare: 1962

Notă: 5/5

 O carte dragă mie. Am citit-o din întâmplare în primul an de facultate şi acum o recitesc. Cred ca aş mai recit-o încă de 1o ori cel puţin. Romanul a fost publicat în 1960, a fost foarte bine primit şi a primit şi Premiul Pulitzer. În centru este situată familia Finch, tatăl Atticus şi cei doi copii ai săi neastâmpăraţi şi mereu puşi pe şotii, Jem şi Scout.

Chiar dacă Jem şi-ar fi recăpătat pantalonii, tot nu ne-ar fi tihnit somnul. Zvonurile nopţii le auzeam parcă întreite în patul meu de pe veranda din spate; orice scrâşnet de pietriş strivit sub talpă era BauRadley pornit să se răzbune, orice trecător negru râzând în beznă eraBau Radley care ne fugărea; gângăniile nopţii care se loveau de paravan erau degetele smintite ale lui Bau Radley făcând în bucăţele sârma ghimpată; platanii erau ameninţători, pânditori, vii. M-am zbătutaşa, între vis şi realitate, până când l-am auzit pe Jem murmurând.

Există în carte o atmosferă foarte plăcută, năzbâtiile celor doi copii sunt probabil cele care dau farmec cărţii. M-am simţit din nou copil. Din nou copil cu capul în nori. Mi-a plăcut foarte mult scena în care cei doi copii şi Dill, un prieten de joacă, încercau să-l scoată pe Arthur Radley (poreclit de ei Bau Radley) din casă. Sau presupunerile lor că acesta s-ar hrăni cu carne de om…plus multe alte chestii amuzante.

Isteţ mai era Jem câteodată! Mai mult ca sigur că născocise jocul ăsta ca să-mi dea mie a-nţelege ce puţin îi păsa lui de tot neamul Radleyilor şi ce laşă eram eu în comparaţie cu el, eroul neînfricat…

Unii spun, am citit diferite articole, că nu ar fi o carte chiar aşa de deosebită. Ţin să precizez că acum depinde şi genul de carte preferat. Degeaba laudă cineva un roman istoric, dacă mie acest gen nu îmi place. E doar un exemplu. A citit cineva cartea? V-a plăcut?

Joseph Andrews – Henry Fielding

0321209370

Autor: Henry Fielding

Naționalitate: britanică

Titlu original: The History of the Adventures of Joseph Andrews and his Friend, Mr. Abraham Abrams

An apariție: 1742

Nota mea: 4/5

Cei care aţi citit Tom Jones, veţi savura cu siguranţă şi această carte. Este vorba de un roman picaresc şi în acelaşi timp, despre o parodie a romanului sentimental care a apărut în literatura secolului 18. Henry Fielding ridiculizează viciul şi creează scene memorabile. Pe lângă ocupaţia de scriitor, Fielding a mai fost şi magistrat şi jurnalist, ocupaţii care l-au ajutat în cariera de scriitor. Pastorul Adams, un personaj puţin cam zăpăcit, a fost preferatul meu. Ghinioane peste ghinioane îi pasc pe protagonişti, însă în final totul se termină cu bine. Multă ironie, simţ al umorului și mult haz.

„This was a stroke of fortune beyond the Lady Booby’s hopes or expectation; she answered him eagerly, „Nephew, you know how easily I am prevailed on to do anything which Joseph Andrews desires—Phoo, I mean which you desire me; and, as he is now your relation, I cannot refuse to entertain him as such.” The squire told her he knew his obligation to her for her compliance; and going three steps, returned and told her—he had one more favour, which he believed she would easily grant, as she had accorded him the former. „There is a young woman—”—”Nephew,” says she, „don’t let my good-nature make you desire, as is too commonly the case, to impose on me. Nor think, because I have with so much condescension agreed to suffer your brother-in-law to come to my table, that I will submit to the company of all my own servants, and all the dirty trollops in the country.” 

Vă recomand această carte cu multă plăcere. Îmi place foarte mult literatura engleză clasică şi sincer, îmi pare foarte bine că am reuşit să citesc acest roman. Atmosfera simplă, și societatea secolului 18…pur şi simplu m-au fascinat. Scene hilare, întâmplări care mai de care mai surprinzătoare, plus o mulţime de personaje dintre cele mai diversificate. Carte vorbeşte despre abuzul asupra omului, despre diferenţa clară între clasele sociale şi despre societate în general. O altă temă importantă este vanitatea. Vă recomand să citiţi cartea şi apoi să reveniţi aici cu o părere proprie!

Şapte greşeli prosteşti pe care oamenii inteligenţi le fac în relaţia de cuplu, Carolyn N. Bushong (II)

2. Pretenţia ca partenerul să-ţi ghicească gândurile

Miezul iubirii este comunicarea, fără aceasta o relaţie nu este completă şi nu poate dura. Atunci când refuzăm să comunicăm cu partenerul, ne lipsim de singurul mijloc eficient de a ne rezolva problemele şi refuzăm în acest fel să construim intimitatea pe care ne-o dorim.

” A aştepta ca partenerul să vă ghicească gândurile reprezintă o strategie neinspirată şi, din mai multe motive, este evident că e un procedeu sortit eşecului.”

Aşadar, trebuie să comunicăm cât mai mult cu cel de lângă noi, întotdeauna! Există patru paşi importanţi pentru o comunicare raţională, iar aceştia sunt exprimarea sentimentelor ( Simt o anumita emoţie ori de câte ori tu…), formularea dorinţei ( Vreau să…), cererea unui aingajament ( Vrei să…?) şi sublinierea consecinţelor ezitării partenerului dvs. sau ale refuzului său de a se angaja să facă o schimbare. ( Dacă nu…, o să…)

Care sunt însă blocajele în calea comunicării? În primul rând, nu credem în exprimarea sinceră a sentimentelor, apoi, ne cenzurăm sentimentele, crezând că partenerul nu le poate face faţă, credem că nu ajută la nimic dacă îi spunem lui şi obişnuim să ne tratăm partenerul cu critică şi sarcasm, îndepărtându-l.

Cum să comunicăm cu succes atunci? Să nu ne evităm sau reducem la tăcere sentimentele, să facem afirmaţii şi nu sentinţe, să ne recunoaştem vina faţă de partener, să fim vulnerabile dar în acelaşi timp şi puternice, să ne înfruntăm partenerul dacă nu îşi dezvăluie adevăratele sentimente.

3. Adoptarea rolului de martir

După părerea autoarei, martirii au următoarele comportamente:

  •  acceptă sacrificii
  • dependența de partener pentru a-și găsi fericirea
  • plasarea partenerului pe un piedestal
  • umilința ca ripostă la atac

De ce este atât de simplu să tolerăm un comportament necorespunzător? Pentru că nu vrem să preluăm controlul propriei vieți și credem că n-ar trebui să o facem, avem impresia că în dragoste, dominația și abuzul sunt firești (greșit!), refuzăm să recunoaștem gravitatea reală a situației, presupunem că vina ne aparține, refuzăm să ne dăm seama că îi oferim partenerului  posibilitatea de a se purta urât și ne lăsăm în voia tânguielilor și a predispoziției către iertare în loc să luptăm.

Cum abandonăm rolul de martir? Simplu! Îl vom considera răspunzător pe partener pentru atitudinea critică la adresa noastră, ne recunoaștem rolul și îi cerem și lui același lucru, identificăm primele semne ale abuzului și îi punem capăt, ne înfruntăm partenerul și impunem limite!

4. Presupunerea că ai întotdeauna dreptate

Da, doamnelor, nimeni nu are întotdeauna dreptate! Nici noi și nici partenerul nostru. Bushong vorbește în acest capitol despre 12 lucruri pe care NU ar trebui să le facem niciodată în relația de cuplu: nu criticați, nu dați sfaturi fără să fie cerute, nu interogați, nu cicăliți, nu amenințați, nu învinuiți, nu hărțuiți, nu condamnați, nu faceți presiuni, nu recurgeți la intimidări fizice, nu vă izolați, nu manipulați. Este posibil să credeți că aveți mereu dreptate dacă vă înjosiți partenerul, îi dați de înțeles că nu îi respectați spusele, îl criticați des sau îl amenințați.

De ce simțim nevoia să ni se dea dreptate? Deoarece încercăm să descoperim o compensație a propriilor incertitudini, credem că nu există decât o singură cale cu adevărat potrivită, vrem să-i dominăm pe ceilalți sau credem în eficienţa pedepselor aplicate celorlalţi pentru purtarea lor necorespunzătoare. Trebuie să facem ceea ce se cuvine, să fim partener, nu părinte.

5. Salvarea partenerului

Se referă la faptul că tindem să rezolvăm întotdeauna problemele celuilalt, suntem mereu de părere că ştim ce este mai bine pentru celălalt. De ce ne este atât de uşor să salvăm un om pe care îl iubim? Pentru că acest lucru ne face să ne simţim înnobilate, salvând, dobândim controlul asupra altora, iar salvarea ne distrage atenţia de la problemele propriei vieţi.

Ce putem face ca să nu ne mai salvăm partenerul? Trebuie să ne identificăm problemele din trecut şi să le rezolvăm în întregime, să sesizăm diferenţa între a salva şi susţine partenerul, să nu îi lăsăm pe alţii să ne stabilească rolul, să ne împărtăşim propriile noastre dificultăţi, şi nu în ultimul rând, să ne monitorizăm comportamentul de salvator.

6. Convingerea că avem un partener sigur

Care sunt comportamentele specifice? Facem ce fac toţi ceilalţi, nu îi mai dăm partenerului prioritate absolută, nu ne mai manifestăm respectul, dăm dovadă de lipsă de respect faţă de partener şi de relaţia pe care o avem, petrecem împreună tot mai puţin timp, ne creăm ataşamente emoţionale în afara relaţiei. Cum scăpăm de aceste obiceiuri? Realizăm când şi în ce mod il considerăm un partener sigur, promitem că vom păstra vie dragostea, adâncim legătura care ne uneşte.

7. Pasiunea lăsată să se stingă

Probabil că multora dintre noi ne este cunoscută această frază, nu? Obişnuim să ne creăm de multe ori resentimente, în loc de să ne rezolvăm problemele, pierdem scânteia din cadrul relaţiei. Să încercăm să ne descoperim mai mult partenerul şi să reclădim cât se poate de des relaţia.

Câte persoane se regăsesc în aceste 7 greşeli? Vă recomand această carte cu multă căldură, este cu adevărat excepţională!

« Older Entries