Autor: Harper Lee
Naţionalitate: americană
Titlu original: To kill a mockingbird
An apariţie: 1960
Număr pagini: 496
Premii: Pulitzer
Ecranizare: 1962
Notă: 5/5
Să ucizi o pasăre cântătoare, celebra capodoperă a scriitoarei Harper Lee, este o carte extrem de dragă mie. Am citit-o dintr-o pură întâmplare în primul an de facultate, iar acum am simțit o dorință intensă de a o reciti. Este genul de roman pe care cred că l-aș mai parcurge încă de cel puțin zece ori fără să mă plictisesc vreodată. Publicat în 1960, volumul a fost extraordinar de bine primit de public și de critică, adjudecându-și în scurt timp prestigiosul Premiul Pulitzer. În centrul poveștii se află familia Finch: Atticus, un tată exemplar și un avocat cu principii morale de nezdruncinat, și cei doi copii ai săi, Jem și Scout, mereu neastâmpărați și puși pe șotii.
Romanul pulsează printr-o atmosferă extrem de plăcută și caldă, iar năzbâtiile celor doi frați sunt, fără îndoială, cele care dau un farmec aparte întregii narațiuni. Parcurgând paginile, m-am simțit din nou copil — acel copil cu capul în nori, pentru care întreaga lume este un amfiteatru al aventurii. Mi-a rămas la suflet scena în care Jem, Scout și Dill, prietenul lor de joacă din fiecare vară, complotează prin tot felul de metode ingenioase să-l scoată din casă pe misteriosul lor vecin, Arthur Radley (poreclit de ei „Boo Radley”).
Presupunerile lor naive, cum că acesta s-ar hrăni exclusiv cu carne crudă de om, alături de multe alte scenarii născocite de imaginația lor bogată, creează momente de-a dreptul savuroase și amuzante. Totuși, dincolo de jocul lor, cartea ascunde o profunzime aparte: ne arată cum inocența copilăriei se lovește treptat de realitățile dure ale lumii adulte, marcată de rasism, nedreptate și prejudecăți sociale.
Am citit diverse articole în care unii critici susțineau că nu ar fi o scriere chiar atât de deosebită. Țin să precizez că totul depinde, până la urmă, de gusturile literare ale fiecăruia. Degeaba laudă cineva un roman istoric sau un thriller complex, dacă pe mine acel gen nu mă prinde. Pentru mine, această carte rămâne o lecție superbă de empatie, bunătate și curaj.
A mai citit cineva dintre voi acest roman? Cum vi s-a părut?
CITATE
Isteţ mai era Jem câteodată! Mai mult ca sigur că născocise jocul ăsta ca să-mi dea mie a-nţelege ce puţin îi păsa lui de tot neamul Radleyilor şi ce laşă eram eu în comparaţie cu el, eroul neînfricat…
Chiar dacă Jem şi-ar fi recăpătat pantalonii, tot nu ne-ar fi tihnit somnul. Zvonurile nopţii le auzeam parcă întreite în patul meu de pe veranda din spate; orice scrâşnet de pietriş strivit sub talpă era BauRadley pornit să se răzbune, orice trecător negru râzând în beznă eraBau Radley care ne fugărea; gângăniile nopţii care se loveau de paravan erau degetele smintite ale lui Bau Radley făcând în bucăţele sârma ghimpată; platanii erau ameninţători, pânditori, vii. M-am zbătut aşa, între vis şi realitate, până când l-am auzit pe Jem murmurând.
O carte foarte buna,dupa parerea mea.Am fost placut surprinsa de personajul lui Atticus,de felul in care isi crestea copiii raportandu-se la ei ca la niste oameni maturi si de rabdarea cu care trata orice situatie .Recomand aceasta carte cu draga inima,in opinia mea,fiind,o carte ce transmite invataturi din si despre viata.