Mituri despre stres

Ştiţi care este, cred eu, un mit foarte important despre stres? Acela ca la toţi oamenii stresul se manifestă la fel. Greşit. Stresul variază în funcţie de persoană.

Iar faptul că stresul este întotdeauna rău pentu noi este un alt mit. Stresul inexistent ar trebui să ne facă cât se poate de fericiţi, nu? Greşit! Dacă nu suntem stresaţi, nu facem faţă provocărilor pe care le întâlnim. Lipseşte adrenalina. Bineînţeles, trebuie să păstrăm un nivel al stresului în limitele normale.

Stresul este peste tot, aşa că noi nu putem face nimic în privinţa asta. Greşit. Nu este chiar aşa, ne putem planifica viaţa în aşa fel în care putem ţine stresul sub control.

De asemenea, absenţa simptomelor de stres nu înseamnă neapărat lipsa stresului.  Şi ar mai fi încă ceva…citisem undeva că numai semnele majore de stres necesită atenţie. Să mai spun oare că şi asta este greşit?

Cel mai bine este să ne organizăm viaţa şi să încercăm să o facem cât mai frumoasă posibil, cât mai plăcută…cu stresul dat la minim.

images

A tremurat o frunză – W. Somerset Maugham

a-tremurat-o-frunza-superanticariat

Autor: W. Somerset Maugham

Naționalitate: franceză

Nota mea: 3/5

Alte cărți: Liza din mahalaua Lambeth

Este vorba despre o carte formată din 6 microromane, fiecare cu un subiect diferit şi cât se poate de interesant. Maugham are un stil aparte, din ce a scris am mai citit Liza din mahalaua Lambeth şi Catalina. Autorul foloseşte multe descrieri şi sunt, de asemenea, multe personaje.

 Ea era o umbră din trecutul pe care-l regreta şi un sol al vieţii pe care el nu o va mai întâlni niciodată.

Cartea este inspirată din universul locuitorilor din jurul Pacificului, mai exact din insulele Hawaii, Tahiti şi Samoa. Fiecare microroman este o dramă individuală, o evocare a unei atmosfere tensionate existente într-un climat social, uman şi cosmic unic şi inconfundabil. Cu alte cuvinte, Maugham este un pictor al vieţii propriu-zise care evocă într-un mod subtil diferite peisaje naturale, dar şi ipostaze umane deosebite.

 Nu întâlneşti în drumul tău niciodată un vapor de transport, al cărui fum să se destrame în fundul zării (…)(Pacificul)

 Oamenii aceştia îi erau dragi, din pricină că îi ştia în puterea lui, întocmai cum un egoist îşi iubeşte câinele, şi mentalitatea lui nu se ridica nici cu un deget peste nivelul lui. (Mackintosh)

 O iubea cu înflăcărarea şi ar fi dorit să devină un trup şi un suflet cu el, dar îşi dădea seama că în această insulă unde rădăcinile ei erau înfipte atâz de adânc în tragediile vieţii indigene, va fi incapabil s-o lege definitiv de el. (Iazul)

Next Entries »