Primarul din Casterbridge – Thomas Hardy (recenzie)

Primarul_din_Casterbridge-Thomas_Hardy-Univers_23057-1024x768

Autor: Thomas Hardy

Naționalitate: engleză

Titlu original: The Mayor of Casterbridge

An apariție: 1886

Titlu original:  The Mayor of Casterbridge: The Life and Death of a Man of Character

Nota goodreads:  3.85

Nota mea: 4/5

Titlul original al romanului este The Mayor of Casterbridge şi este o carte scrisă de Thomas Hardy, scriitorul meu englez preferat. Am citit majoritatea romanelor lui şi păcat că nu a scris mai multe, le-aş fi citit pe toate! Acţiunea se rezumă astfel: Michael Henchard este un negustor care soseşte la un târg din Casterbridge şi, beat fiind, îşi vinde soţia (Susan) şi fiica (Elizabeth-Jane) unui marinar pentru nişte bani. Acțiunea cărții se petrece în Wessex, Anglia.

După mai mulţi ani, acest bărbat ajunge primarul Casterbridge-ului. Era cunoscut ca un om rău, dur şi neînduplecat. Are remuşcări pentru fapta petrecută cu mulţi ani în urmă. Are o relaţie compromiţătoare cu Lucetta, o tânără din altă localitate. Susan, fosta sa soţie, se întoarce în Casterbridge să îl caute pe Henchard, îl găseşte şi cei doi decid să se recăsătorească. Numai că ceea ce nu ştia Henchard este că fata cu care a venit Susan ascunde un secret și nu este cine își închipuie el.

Primarul este un om câinos, cu suflet plin de zgârcenie, dar care în toată cruzimea sa, aduce un plus de farmec acestei cărți. După descoperirea că Elizabeth-Jane nu este fiica lui, relaţiile dintre el şi fiica lui se răcesc. Îşi priveşte presupusa fiică cu alţi ochi. Lucrurile nu se schimbă nici după ce Susan moare.

Romanul abordează tema clasei sociale și a rasei, arătând care sunt  diferențele dintre oamenii din diferite straturi sociale și culori de piele. Primarul  este văzut de ceilalți  ca un outsider datorită originii sale, ceea ce îl face să se confrunte cu numeroase prejudecăți.

Din ce am mai citit până acum de la Hardy, am observat că este genul de scriitor care își bazează operele literare pe ideea de etică și moralitate. Personajele care încalcă anumite norme etice și morale sunt de cele mai multe ori pedepsite.

Mi-a plăcut acest roman pentru că personajele își deapănă povestea simplu, într-un mod clasic, iar scriitorul oferă o analiză amănunțită a stărilor lor sufletești.

În finalul romanului, neașteptat pentru Henchard, un alt personaj îşi face apariţia, iar Henchard sfârșește cum se poate mai rău, nu înainte de a pune nişte condiţii stranii: ca nimeni să nu îşi amintească de el, să nu fie îngropat în pământ sfânt şi să nu i se pună flori pe mormânt. Probabil că a conștientizat într-un final că nu are nicio șansă să vadă raiul. În același timp, este și un roman despre regret și iertare.

Este un roman trist, însă o adevărată poveste de viaţă. Vi-l recomand cu multă căldură și vă recomand să citiți și alte romane scrise de Thomas Hardy.

5 Responsesto “Primarul din Casterbridge – Thomas Hardy (recenzie)”

  1. vicuslusorum spune:

    Thomas Hardy scrie romane siropoase ridicole. Chiar nu ai observat ca si in Jude the Obscure, dar si-n Tess… inventeaza o intamplare neverosimila cu personaje bune, dar cuprinse de un sentiment pe care nu-l pot controla si de aici porneste decaderea lor? Personajele din romanele lui Hardy nu sunt desprinse societatea victoriana, ci din imaginatia sa rautacioasa, tezista. Iar teza e simpla la Hardy. Societatea are o morala rigida si oamenii independenti psihic trebuie pedepsiti financiar si blamati moral pentru libertatea lor. Nu era chiar asa in societatea superconformista din Anglia lui Th. Hardy.

  2. eu sunt fascinta de romanele lui !

  3. Valentin spune:

    Ai citit și ” Iarna vrajbei noastre”, de John Steinbeck?
    Nu știu de ce mi-am adus aminte de cartea asta, probabil pentru că am citit o în aceeași perioadă în care am citit “Primarul din Casterbridge. Cert este că mi a plăcut enorm. ?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Jude Neştiutul, Thomas Hardy | STIL DE SCRIITOR - […] Alte cărți: Departe de lumea dezlănțuită, Primarul din Casterbridge […]
  2. Întoarcerea băștinașului - Thomas Hardy (recenzie) - Stil de scriitor - […] Primarul din Casterbridge […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: