Foamea – Knut Hamsun

foamea-knut-hamsun

Autor: Knut Hamsun

Naționalitate: norvegiană

Titlu original: Sult (în engleză: Hunger)

An apariție: 1890

Nota mea: 4/5

Număr pagini: 184

Knut Hamsun este autorul norvegian al romanelor Foamea, Ultimul capitol, Pan.Victoria, Rodul pământului, Copii ai timpului lor, etc.  Este laureat al Premiului Nobel în 1920 și pe lângă romancier, a fost poet și dramaturg.

Animalele acestea ştiu că oamenii se opresc să le privească; ele simt sutele de priviri curioase şi sunt influenţate de acestea.

Până acum am citit de acest autor doar romanul Ultimul capitol, o carte tulburătoare care m-a fascinat nespus de mult. Dacă ar fi să compar un pic cele două romane, Ultimul capitol și Foamea, aș spune că primul îl depășește pe cel din urmă ca stil, atmosferă și mod de construcție a personajelor.

Convingerea că sunt cinstit şi-a croit drum în mintea mea, m-a umplut cu simţământul minunat că sunt un om de caracter, un far alb în mijlocul unei mări tulburi de oameni, al unei mări pline de epave.

Revenind la Foamea, mi-a plăcut cel mai mult personajul principal, al cărui nume este păstrat anonim. Tânărul prezentat este reprezentantul unei categorii sociale importante, cea a scriitorului muritor de foame care nu își găsește rostul într-o societate incapabilă să îl înțeleagă și să îl accepte. (mai mult…)

Lumina oarbă – Rudyard Kipling

191-500x500

Autor: Rudyard Kipling

Naţionalitate: engleză

Titlu original: The Light that Failed

An apariţie: 1891

Număr pagini: 213

Notă: 3/5

Alte romane: nu

Un roman superb scris de Rudyard Kipling, cel care a scris şi Cartea Junglei. A fost publicat în 1891. Majoritatea acţiunii cărţii se petrece în Londra, dar puţin şi în Sudan sau India. Este vorba despre visul unui tânăr pictor de a ajunge sus, însă soarta îi este mereu potrivnică. Dick şi Maisie sunt doi copii adoptaţi care ajung să locuiască la aceeaşi femeie rea şi foarte dură cu ei. Timpul trece şi cei doi se reîntâlnesc şi descoperă că au o pasiune comună: pictura. Destinele celor doi ia o altă întorsătură când Dick orbeşte…

Am găsit câteva citate în carte care mi-au plăcut şi vreau să le împărtăşesc cu voi.

 Fiecare dintre noi are frica sa particulară, frică de neînvins, nespus de mare, care poate să târască până la abdicarea oricărei demnităţi.

Îţi spun că întreprinzi o muncă departe de talentul dumitale. Ai sentimentul culorii, da; însă îţi lipseşte acela al formei. Ei bine, darul pe care îl ai, pune-l deoparte, uită-l pentru un timp şi lucrează pentru a dobândi restul! Cu interioarele dumitale…dintre care unele sunt foarte bune, n-o contest, îţi rămâne mereu acelaşi defect: cu desenul vei progresa sau cel puţinvei descoperi de unde vine slăbiciunea dumitale.

Nu te nelinişti de ce fac alţii. Ei nu sunt clădiţi ca dumneata. Reuşesc sau eşuează după propriul lor merit.

Noaptea de Sânziene – Mircea Eliade

4669

Autor: Mircea Eliade

Naționalitate: română

An apariție: 1955

Nota mea: 5/5

Am citit câteva cărţi scrise de Eliade (Romanul adolescentului miop, Maitreyi şi Domnişoara Christina), însă nici una din ele nu mi s-a părut atât de fascinantă ca Noaptea de Sânziene. Este o carte frumoasă, o carte grea, cu puternice accente filosofice. Titlul pleacă de la ideea că noaptea de Sânziene este o noapte magică, în care cerurile se deschid şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea noastră.

În centrul romanului se află Stefan Viziru, un tânăr însetat de cunoaştere şi prins în mreaja unei poveşti de dragoste. O iubeşte pe soţia sa, pe numele său Ioana, dar iubeşte şi o altă tânără întâlnită întâmplător, Ileana.

Considerat de autor ca cel mai bun roman al său, cartea are puternice accente filosofice care nu pot fi pe deplin înțelese decât de un cititor familiarizat cu filosofia. Eu nu fac parte din această categorie, așa că voi încerca doar să vă prezint câteva citate memorabile și să vă las să descoperiți singuri mai multe despre carte. La un moment dat voi reciti această carte minunată.

 E vorba de un mister, reîncepea Ştefan reîntorcându-se la masă. Adică nu înţeleg cu puterile minţii cum de s-ar putea realiza un asemenea lucru: să iubesc deodată două femei. Şi tocmai asta îmi dă speranţe: tocmai faptul că, pe plan raţional, nu înţeleg ce se petrece cu mine. Îmi spun că, probabil, experienţa pe care o încerc eu este de un alt ordin decât cel raţional, şi că, deci, ea nu mai aparţine experienţei umane, care se realizează în Timp, ci unui alt ordin de experienţe, i-aş spune, extatice, care are loc dincolo de Timp…

 Nu mă gândeam la asta, o întrerupsese Ştefan. Nu era vorba de dragoste. Mă întreb dacă nu există şi altceva; ceva care să plece tot de-aici, dintr-o dragoste, dar care să ducă în altă parte. Mi-e foarte greu să-ţi explic. Nu înţeleg nici eu. S-ar putea, totuşi, ca să mai fie o ieşire, pe care noi n-o vedem. Faptul acesta că tu ne-ai întâlnit pe amândoi ar putea fi un semn, ar putea semnifica ceva…

 Atunci i se păru că se trezeşte, şi inima începu să-i bată altfel;simţea din nou, şi dintr-o dată, prezenţa Ilenei ca o stranie şi nevinovată obsesie. Aşa i-o simţise necontenit până în clipa când Ioana intrase după el în baie şi strigase: Cred că o să avem un copil! Rămase nemişcat, cu ochii închişi, concentrându-se; timpul se întorcea înapoi. îşi mai amintise de câteva ori de Ileana, dar niciodată cu emoţia cu care se gândea la ea înainte de Marea Veste. întâlnirea din pădurea Băneasa, masa de la restaurant, celelalte două scurte întâlniri care urmaseră i se păruseră de atunci întâmplări oarecare. Acum, timpul se întorsese înapoi şi acele puţine clipe petrecute împreună îi reveneau încărcate de dor. Rochia ei din după-amiaza când o întâlnise ultima oară: albă imprimată. Parcă îi subţia şi mai mult mijlocul, întinerind-o. Nu înţelegea cum izbutise să fie atât de bronzată la începutul verii.