Autor: Salman Rushdie
Naționalitate: indiană
Titlu original: Shame
An apariție: 1964
Nota mea: 2/5
Cu Salman Rushdie am făcut cunoștință în urmă cu vreo trei ani când, în timpul facultății, am studiat Harun și Marea de Povești în cadrul unui curs de literatură. Nu pot spune că nu mi-a plăcut acea carte, ci doar că nu se încadra în genul meu preferat. Rushdie are, fără îndoială, un stil fascinant, deși extrem de dens și pe alocuri bizar, care provoacă intens cititorul și îi ridică mari semne de întrebare.
Rușinea este un roman de o complexitate aparte, ce aduce în prim-plan o multitudine de personaje insolite. Pe scurt, narațiunea debutează cu povestea lui Omar Khayyam, fiul a trei mame: Chhunni, Munnee și Bunny. Cele trei femei sunt, de fapt, surori care trăiesc într-o izolare totală față de lumea exterioară. Nimeni din afară nu știe care dintre ele este mama biologică, așa că toate trei își asumă acest rol în mod egal. Rushdie are o predilecție evidentă pentru absurd, neconvențional și grotesc, acesta fiind și motivul principal pentru care este idolatrizat de atâția cititori.
Eu, însă, mă situez în tabăra opusă: a celor care simt că nu l-au înțeles pe deplin sau care consideră că această operă necesită o relectură mult mai aprofundată. Acest autor nu este deloc facil, iar scrierile sale nu sunt pentru oricine. Personal, i-am acordat doar 2 din 5 steluțe pe platformele de lectură, deoarece nu am reușit să rezonez cu acțiunea și nici cu viziunea sa artistică. La un moment dat, recunosc că această alegorie haotică începuse chiar să mă frustreze prin absurdul ei.
Un alt personaj-cheie, dincolo de excentricul Omar, este Sufiya Zinobia. Considerată un simbol viu al rușinii colective și al violenței reprimate, ea ajunge în cele din urmă soția doctorului Omar. De aici izvorăște și titlul romanului: termenul „rușine” (sharam) înglobează atât destinul tragic al Sufiyei, cât și moralitatea dublă a întregii societăți descrise în carte.
Probabil mulți dintre voi ați auzit de faimoasele sale Versete satanice, o operă care i-a adus scriitorului o sentință religioasă la moarte (fatwa) și ani întregi de viață în clandestinitate. Stilul său unic, un amestec hipnotic de mit, istorie politică și fantezie pură, se încadrează perfect în descendența realismului magic. Chiar dacă pe mine nu m-a cucerit, vă recomand să citiți Rușinea pentru a vă testa propriile limite literare. Vă aștept în comentarii cu păreri.
CITATE
Exact un an mai tîrziu, mama mezină adoptă o expresie severă:
― Cu nici un chip, anunţă Bunny, nu aveam să îngădui să ţi se taie prepuţul. Ce idee mai e şi asta ? Doar nu-i o coajă de banană.Omar Khayyam Shakil păşea în viaţă fără a beneficia de mutilări, de ajutorul frizerilor sau de aprobarea divină. Multă lume ar considera lucrul acesta ca pe un handicap.
Tânărul Omar Khayyam află treptat că naşterea sa fusese atît precedată,cît şi succedată de nereguli.
-Am refuzat cu desăvîrşire, îi spuse mama mai vîrstnică, Chhunni, la aşaptea aniversare, să îţi şoptesc în ureche numele Domnului.