Quo vadis – Henryk Sienkiewicz (I) (recenzie)

(

Autor: Henryk Sienkiewicz

Naționalitate: poloneză

An apariție: 1894

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic istoric

Am citit această carte în liceu, doritoare fiind să citesc cât mai multă literatură clasică. Nu am citit până acum nimic de acest autor, dar vă spun cu mâna pe inimă că merită citit, indiferent de cartea scrisă. În 1905, acest roman istoric primește Premiul Nobel și este foarte bine primit de lumea literară.

Este un roman celebru ce cred eu că ar mai merita vreo o mie de premii și o carte pe care am de gând să o recitesc, să văd care va fi cea de a doua mea impresie despre ea. Nu citesc de obicei romane istorice, nu prea mi-a plăcut istoria niciodată, nu am memoria anilor și mi se pare de multe ori că nu are sens să îmi încarc memoria cu date inutile. Bineînțeles, trebuie să cunoaștem anumite evenimente istorice importante, dar cam atât. Însă acest roman istoric este mai mult decât istoric, este o combinație de mai multe teme.

Dacă vă plac romanele istorice, aflați că întreaga acțiune a romanului se petrece în Roma antică, în timpul lui Nero și dacă nu mă înșel, acest împărat al Romei este singurul personaj ce nu este fictiv. Cartea nu se rezumă la doar a prezenta evenimente istorice mai mult sau mai puțin impresionante, ci un lucru care m-a intrigat cumplit a fost aducerea în plin plan istoric a unei povești de dragoste între Vinicius, patrician roman și soldat, și gingașa creștină Ligia.

Povestea de dragoste a celor doi tineri este neobișnuită și total interzisă și asta pentru că ei se situează la doi poli opuși. Știm cu toții că romanii antici credeau în zei, participau la orgii, beții, se închinau la idoli, etc. Și vă puteți imagina ușor că tânărul Vinicius se luptă din răsputeri cu această societate extrem de degradată.

Dar oare dragostea pentru frumoasa Ligia va triumfa sau nu? Este binecunoscut episodul istoric în care Nero, împăratul roman ce se închipuie un mare poet, dă foc Romei și lasă ca toată vina să cadă asupra creștinilor.

Acest roman este unul dintre romanele mele preferate din tot ce am citit până acum. Mi se pare extraordinară povestea personajelor, întreaga acțiune, deznodământul și chiar și anumite scene extrem de tulburătoare, cum ar fi ascunderea creștinilor în catacombe, departe de ochii idolatri ai soldaților romani.

Era strict interzis atunci să fii creștin, să crezi în Dumnezeu și să refuzi să te închini la idoli. Romanul vorbește despre începutul creștinismului, despre asuprirea creștinilor ce vor să creadă cu tărie în Dumnezeu și despre o poveste neobișnuită și sensibilă de dragoste. Așa că, dacă nu ați citit cartea, vă rog să o faceți! Este superbă!

CITATE

Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.

Cândva mi-am spus că nu merită să te gândeşti la moarte, căci moartea se gândeşte la noi şi fără ajutorul nostru.

 Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.

Minciuna plutește pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei.

Atunci când te afli printre nebuni, devii şi tu nebun, ba mai mult, găseşti că nebunia asta are puţin farmec.