M-am hotărât să devin prost – Martin Page (recenzie)

Autor: Martin Page

Naționalitate: Franceză

An apariție: 2000 (Titlu original: Comment je suis devenu stupide)

Nota mea: 3/5

Gen: Satiră / Ficțiune contemporană

PREZENTARE

Să devii ceva mai prost poate fi o idee inteligentă. Să gândeşti mult este, în lumea de azi, un handicap ca oricare altul. Cel puţin aşa crede Antoine, un tânăr de 25 de ani, care suferă de boala gânditului şi se simte foarte bătrân. Drept urmare, îşi pune toată inteligenţa la bătaie ca să intre şi el în categoria reconfortantă a imbecililor fericiţi. Într-o acţiune alertă, plină de surprize, veţi afla câte neajunsuri aduce inteligenţa, la ce e bună prostia şi, mai ales, cum poţi s-o dobândeşti. Cartea oferă satisfacţii intelectuale atât oamenilor inteligenţi, cât şi fericiţilor cărora experimentul lui Antoine le-a reuşit deja.

PĂREREA MEA

M-am hotărât să devin prost – interesant titlu, nu? Am ajuns de curând la această carte dintr-o curiozitate firească, întrebându-mă ce anume a transformat-o într-un bestseller internațional. Cred că am găsit un motiv concludent: subiectul prinde imediat la public, stârnind interesul oricărui cititor care s-a simțit vreodată neînțeles. Deși nu o consider neapărat o capodoperă literară, este o lectură antrenantă și plină de umor negru.

Antoine este un personaj fascinant prin ciudățeniile sale. De exemplu, din spirit de economie (sau poate dintr-o formă bizară de rebeliune), obișnuiește să fure șampon sau pastă de dinți din magazine. M-a amuzat teribil să aflu că visurile sale din copilărie nu erau deloc obișnuite: Antoine nu își dorea să fie supererou, ci oscila între a fi Bugs Bunny sau Vasco da Gama.

Originile sale sunt la fel de eclectice: o mamă bretonă și un tată birman. Antoine este un tânăr timid, cu puțini prieteni, care într-o zi decide că a fi alcoolic ar reprezenta, pentru el, o adevărată „promovare” socială. Fiind „Cititorul Anului” la biblioteca locală, el abordează problema cu o rigurozitate științifică: începe să împrumute teancuri de cărți despre băuturile spirtoase, convins că a bea constituie o artă ce trebuie studiată înainte de a fi practicată.

După o tentativă eșuată de a deveni alcoolic (în urma unei întâlniri memorabile într-un bar cu un veteran al domeniului, pe nume Leonard), Antoine pendulează spre o altă soluție extremă: sinuciderea. Dilema lui rămâne însă una de ordin tehnic: ce metodă să aleagă? Ajuns la spital, întâlnește o femeie care, după mai multe încercări ratate de a-și pune capăt zilelor, îi recomandă cu nonșalanță un „curs specializat” de sinucidere.

Tabloul este completat de unchiul și mătușa sa, Joseph și Miranda, două personaje absolut ridicole care par să locuiască mai mult prin spitale decât acasă, trăind cu obsesia permanentă că sunt victimele unui trafic de organe.

Cum m-am lăsat de prost este o carte neconvențională, ușor ciudată, dar care merită cu siguranță o șansă. Este o oglindă ironică a societății noastre, unde fericirea pare uneori direct proporțională cu ignoranța.

CITATE

Într-o seară, îl întâlnește într-un bar pe Leonard, care era alcoolic împătimit. Eșuează în încercarea de a deveni alcoolic, așa că încearcă să se sinucidă. Însă dilema rămâne: ce metodă să folosească?La spital întâlnește o femeie care încercase de mai multe ori să se sinucidă și aceasta ii recomandă un curs specializat de sinucidere.

Tot la spital ajung și unchiul și mătușa lui Antoine, Joseph și Miranda care sunt niște personaje foarte ridicole. Locuiau mai mult în spital decât acasă, plus ca trăiau mereu cu suspiciunea că în spital se face trafic de organe. Este o carte ciudățică, însă eu zic că merită o șansă.

♠