Autor: Honore de Balzac
Naționalitate: franceză
An apariție: 1833
Nota mea: 4/5
Alte cărți de același autor: Medicul de țară
Gen carte: roman, literatură clasică
PREZENTARE
„Romanul Eugenie Grandet este, alături de Gobseck, Moș Goriot, Mărirea și decăderea lui Cesar Birotteau și Verișoara Bette, una dintre capodoperele balzaciene.
Critica literară și succesul durabil al acestui roman în rândul cititorilor, l-au așezat printre cele mai de seama creații ale realismului francez, deoarece reflectă caracteristicile epocii, goana după profituri, dorința apriga de îmbogățire, care fac din societate un soi de junglă, unde răzbesc ființele cele mai feroce și mai lipsite de scrupule.
În mediul burghez de provincie pe care îl zugrăvește acest roman, ca și în elegantele saloane pariziene descrise în alte romane, domnește puterea banului. Așadar, Eugenie Grandet reflectă nu numai o dramă morală individuală, ci o întreaga societate, al cărei idol suprem este banul.
Domnia banului – prin avariția tatălui sau, apoi prin trădarea lui Charles – este cea care o zdrobește pe Eugenie, condamnând-o la o viață aproape monahală, searbădă, lipsită de orice bucurie sau speranță.
Pe lângă istorisirea destinului nefericit al acesteia, cititorul remarca, prin informațiile precise asupra epocii, fidelitatea absoluta a lui Balzac fata de realitate; în plus, felul în care marele scriitor judecă și înfierează aceasta societate avidă și mercantilă, are cu atât mai multa forță expresivă cu cât el evita tonul indignat, stilul oratoric, rămânând un narator cumpătat și în aparență obiectiv.“ – Liliana Anghel
PĂREREA MEA
Este un roman ce face parte din Comedia umană a lui Balzac, binecunoscutul scriitor francez care este, din punctul meu de vedere, inegalabil. Este povestea unei tinere franțuzoaice, Eugenie, care duce o viață tristă, plină de lipsuri, însă plină de tristețe. Cartea vorbește despre ban, despre parvenire, despre sărăcie și despre iluzii.
Eugenie trăiește o iubire neîmplinită, aceasta devenind unul din cele mai bine construite personaje ale lui Balzac. Cum am mai spus și în alt articol, Balzac nu se dezminte niciodată, scrie opere extraordinare, scrie povești de viață excelente. Iar eu nu pot decât să mă numesc fană a sa. Nici nu încape discuție că în literatura franceză, nu l-a mai egalat nimeni în ceea ce privește scrierile sale.
Suferința e egală pentru toți. Femeile au acest fapt în comun cu îngerii…suferința umanității le aparține în întregime.
Am rămas profund impresionată de viața acestei tinere, cum puține povești de viață m-au putut impresiona.
Avarul Grandet, tatăl tinerei Eugenie, își supune familia la niște lipsuri inumane, începând de la mâncare, până la bani. Aproape singurul personaj al cărții care nu este impresionat de puterea destructivă a banului este Eugenie, tânăra care cade victimă vieții prea crunte.
Iubirea sinceră își are intuițiile ei și cunoaște că dragostea aduce dragoste.
A simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești.
Este o carte minunata despre relațiile de cuplu și cum majoritatea dintre noi avem sau am avut de-a lungul timpului măcar o relație de dragoste, putem aici găsi sfaturi foarte utile. Am selectat câteva idei care mie mi s-au părut mai utile:
– este o presupunere eronată faptul că dacă partenerii ne iubesc, aceștia se vor comporta sau vor reacționa la fel ca noi
– dragostea are mari șanse să înflorească atunci când se acceptă reciproc și sunt conștienți de diferențele dintre ei
– conștiința de sine a bărbatului se definește prin abilitatea sa de a obține rezultate
– femeia încearcă să schimbe modul de a acționa a partenerului, transformându-se astfel într-o persoană care oferă sfaturi și critici nesolicitate
– bărbatul încearcă să modifice sentimentele unei femei care este supărată, transformându-se în domnul Rezolvă-Tot și oferindu-i soluții pentru problemeie ei, soluții ce îi subminează astfel sentimentele
– a oferi unui bărbat sfaturi pe care nu le-a cerut înseamnă să presupui că acesta nu este capabil să se descurce singur
– bărbații se simt motivați și mobilizați atunci când se simt necesari, iar femeile se simt motivate și mobilizate când se simt apreciate
– când partenerul ne opune rezistență, probabil o face deoarece am greșit alegerea momentului sau a modalității de abordare
– limbajul marțian și cel venusian conțineau aceleași cuvinte, dar felul în care erau folosite acestea le conferea sensuri diferite
– pentru a-și exprima pe deplin sentimentele, femeile utilizează adesea tot felul de superlative sau metafore
– De ce se retrag bărbații în vizuină?
1. au nevoie să se gândească la o soluție
2. nu dispun de răspuns la ceva
3. este supărat sau stresat
4. trebuie să se regăsească pe sine
Eu aș mai adăuga însă ceva…ori nu o iubește pe cea de lângă el, ori nu dă doi bani pe ea…fapt ce înseamnă cam același lucru.
– De ce vorbesc femeile?
1. pentru a transmite sau obține informații
2. pentru a explora ceea ce vrea să spună partenerul
3. pentru a se simți mai bine când este abătută
4. pentru a crea intimitate
Și aici mi-aș permite o opinie absolut proprie…o femeie vorbește pentru că vrea să fie ascultată, mai ales de cel pe care îl iubește…că el nu este dispus să o asculte, problema lui. Ea nu are decât să caute până găsește persoana potrivită care să o asculte, să o susțină și să o înțeleagă. Și să nu imi spuneți că așa ceva nu există, ar însemna că suntem orbi în fața realității pe care o trăim.
Autor: Gaston Leroux
Naționalitate: franceză
Titlu original: Le Fantôme de l’Opéra
An apariție: 1910
Ecranizare: da
Nota mea: 4/5
Gaston Leroux este un autor francez care a fost și jurnalist și care a scris romane pline de mister. Nu le-aș numi romane polițiste, ci mai degrabe gotice. Romanul de față este unul plin de suspans, cu un personaj pe măsură….o prezență misterioasă și inexplicabilă care trăiește la subsolul Operei. Christine, personajul feminin principal al cărții exercită o atracție inedită asupra Fantomei, aceasta ajutând-o atunci când cântă, dându-i inspirație. Fata o numește Îngerul muzicii.
If I am the phantom, it is because man’s hatred has made me so. If I am to be saved it is because your love redeems me.
Ce se va întâmpla însă final? Cine va câștiga inima tinerei talentate? Raoul sau Fantoma de la Operă? Trebuie să spun ca finalul romanului este foarte interesant, nu mă așteptam să fie acesta (îl țin secret pentru ca să citiți cartea)…
Sometimes, the Angel [of Music] leans over the cradle… and that is how there are little prodigies who play the fiddle at six better than men of fifty, which, you must admit is very wonderful. Sometimes, the Angel comes much later, because the children are naughty and won’t learn their lessons or practice their scales. And sometimes, he does not come at all, because the children have a wicked heart or a bad conscience.
Romanul vorbește despre dragoste, mister, crimă, destin…este un amestec de candoare, de idei misterioase și este foarte ușor de citit. Am citit cartea în vreo 3-4 zile. M-a captat încă de la început și nu aș ezita să mai citesc o dată cartea în viitor. O recomand așadar, tuturor!
Erik is not truly dead. He lives on within the souls of those who choose to listen to the music of the night.
Vă recomand și recenziile cărților:
Autor: Raymond Chandler
Naționalitate: americană
Titlu original: Farewell, My Lovely
An apariție: 1940
Nota mea: 2/5
*cunoscută și sub denumirea Adio, iubita mea
PREZENTARE
Cu opt ani în urmă…
Moose Malloy își trăia cel mai frumos vis: urma să o ia în căsătorie pe răpitoarea roșcată Velma. Însă planurile lor sunt zădărnicite de acuzațiile de jaf armat, susținute de probe înscenate cu abilitate.
După ispășirea pedepsei…
Malloy e din nou liber și prima sa dorință este de-a o reîntâlni pe Velma. Dar, într-o zi caniculară, îl întâlnește întâmplător pe Marlowe, care se oferă să-l ajute. Târât dintr-o speluncă în alta, în căutarea Velmei, Marlowe ajunge să se confrunte atât cu gangsteri periculoși, gata oricând să tragă fără să pună întrebări, cât și cu polițiști corupți. Iar în scurt timp ceea ce începuse ca o simplă căutare a unei persoane dispărute devenise o chestiune de viață și de moarte…
PĂREREA MEA
Este prima carte citită de la acest autor și cred că nu va fi singura.Nu că mi-ar fi plăcut foarte mult (este o carte destul de slabă la prima vedere), dar vreau să îi mai acord o șansă autorului să mă convingă că merită să îl citesc.
Cărțile sale polițiste au o undă aparte de mister, introduce în ele detectivi, mafioți, victime care mor nevinovate, complici la crime. Personajul principal al cărții este Philip Marlowe, un bărbat inteligent, cu simț practic și extrem de abil în aflarea și punerea cap la cap a detaliilor crimelor. Ce se întâmplă în carte vă las să descoperiți singuri.
Mirosul de salvie care venea dintr-un canion mă făcea să mă gândesc la un om mort şi la un cer fără lună. Case de stuc erau împrăştiate pe deal, ca niştebasoreliefuri. Pe urmă, n-au mai fost case, ci dealuri tăcute şi întunecate, cu o stea sau două deasupra lor, o bucată de şosea asfaltată şi un scurt povârniş cu un amestec de stejari şi manzanită, un loc unde câteodată poţi auzi potârnichea dacă te opreşti şi aştepţi. Pe cealaltă parte a şoselei era o zonă argiloasă, deasupra căreia câteva flori sălbatice încăpăţânate erau suspendate ca nişte copii neascultători, care nu vor să se ducă la culcare.
Nu prea am citit eu până acum cine știe câte romane polițiste, așa că poate nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea, însă parcă mă așteptam la ceva mai mult din partea cărții. Oricum, voi citi și alte romane ale lui Chandler, mai mult ca să îmi dau seama dacă am nimerit eu o carte nu prea reușită, sau dacă stilul său nu este compatibil, ca să zic așa, cu gusturile mele! Voi ce părere aveți despre această carte? (mai mult…)
Autor: John Fowles
Naționalitate: engleză
An apariție: 1963
Nota mea: 5/5
Alte cărți de același autor: Magicianul
Este un roman care se lecturează destul de ușor, este atractiv și te ține până la final cu sufletul la gură. Cel puțin pe mine m-a ținut. Frederick este un bărbat aparent normal și cu ocupații obișnuite, colecționează fluturi. Totul este bine până în clipa în care răpește o tânără, pe Miranda, de care se crede îndrăgostit.
Ce scriu aici e firesc. E ca şi cum două persoane s-ar strădui să susţină o conversaţie. Este invers decât desenul. Când tragi o linie, ştii imediat dacă este o linie bună sau rea. Dar când scrii un rând, la început pare adevărat şi apoi, când îl reciteşti mai târziu…
Finalul cărții a fost puțin neprevăzut pentru mine, mă așteptam să se termine altfel..dar se pare că Fowles nu își contrazice stilul mai deosebit. De același autor am citit și Magicianul, carte care nu m-a impresionat. Am rămas la finalul cărții cu un gust amar, neînțelegînd de fapt multe chestii. Dar cred că ar merita totuși recitită. Colecționarul este o carte care merită citită, merită analizată, are multe de oferit și putem întâlni acolo o atmosferă foarte palpitantă. Cam ciudat tânărul colecționar de fluturi și ciudat este și comportamentul lui față de tânăra prizonieră. Cel mai mult mi-a plăcut în acest roman dubla perspectivă a cărții, povestirea întâmplărilor din punctul lui de vedere și al ei. Ce părere v-a lăsat această carte?
Cu toţii dorim lucruri pe care nu le putem obţine. Faptul că acceptăm această situaţie dovedeşte că suntem oameni maturi,inteligenţi. Încercăm toţi să luăm din viaţă ce putem. Şi dacă în cea mai mare parte a vieţii n-am avut nimic, ne luăm revanşa atunci când se iveşte ocazia. Dar bineînţeles că tu n-ai de unde să ştii toate astea.
Ştiu prea bine ce reprezint pentru el. Un fluture pe care şi-a dorit întotdeauna să-l prindă.
Situaţia asta înseamnă moarte, înseamnă infernul. Probabil că în infern nu mai sunt alţi oameni. Sau poate numai unul singur, ca el. Diavolul nu este nici diabolic, nici seducător, ci exact ca el.