Cum ar arata librăria mea ideală…?

1476142-1366x768-[DesktopNexus.com]

 

Librăria  ideală ar fi pentru mine un loc magic în care aș putea găsi orice carte îmi doresc. Și pentru că am avut ocazia să lucrez într-o librărie timp de câteva luni, pot spune că librăria a fost pentru mine un loc în care m-am regăsit complet. Dar să revenim acum librăriile online, cum ar fi, spre exemplu www.libris.ro. Deși până acum am preferat librăriile în care ieșeam cu mormanul de cărți sub braț, am auzit foarte multe lucruri de bine despre librăriile care oferă servicii online. Prețurile sunt variate, cam pentru toate buzunarele, să nu mai spun de reducerile care apar periodic.

Librăria online ideală ar fi cea în care îi întâlnescu pe autorii mei preferați, mai ales pe clasicii literaturii române și universale. Un loc unde cu un simplu click găsesc imediat ce am nevoie. O portiță spre lectură, ușor accesibilă și comod de pătruns.

Librăria online oferă o multitudine de posibilități în a găsi ceea ce îți dorești. Și pentru că a citi înseamnă pasiune și relaxare, înseamna timp petrecut într-un mod util și extrem de plăcut, cărțile online sunt mereu la îndemană pentru fiecare dintre noi.

Personal, voi apela de acum încolo mai des la serviciul librările online. Ador să citesc și voi face orice ca acest lucru să fie posibil cât mai mult!

 

descărcare

Cartea Mironei- Cella Serghi

6286_cartea_mironei1

Autor: Cella Serghi

Naționalitate: română

An apariție: 1965

Nota mea: 4/5

Alte cărți: Pânza de păianjen

Deși nu se compară cu un alt roman al scriitoarei, Pânza de păianjen, Cartea Mironei este totuși o carte excepțională care mi-a plăcut foarte mult. Personajul principal, Mirona, este o tânără plină de energie care își povestește viața pe măsură ce citim romanul. Aflăm despre fascinația fetei pentru bunica sa, Fana, despre mama, mătușile ei un pic ciudate. Aflăm amănunte despre viața sa, despre visele și dorințele sale. Cartea Mironei este, după părerea mea, o carte a trăirilor, a amintirilor și a speranței.

În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol…

Mi-au plăcut descrierile ample, atât ale personajelor, cât și ale locurilor sau interioarelor caselor. Mi-a plăcut atmosfera cărții și felul în care autoarea scrie. Și ca să vă stârnesc curiozitatea de a citi cartea, v-aș întreba ce o face atât de specială pe Mirona? Eu zic că este energia care țâșneste din felul ei de a fi, impetuozitatea cu care trăiește fiecare clipă.În ceea ce privește literatura română, este una dintre autoarele mele preferate de la capitolul femei care au scris. Și asta numesc eu literatură adevărată: o literatură care place, care te face să visezi și te sensibilizează în acelasi timp. Vă recomand această carte și vă aștept cu impresii!

Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă, o lacrimă, o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun… 

Vă recomand să citiți și recenziile cărților:

Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn – Mark Twain

20347_58685

Autor: Mark Twain

Naționalitate: americană

Titlu original: The Adventures of Tom Sawyer & Adventures of Huckleberry Finn

An apariție: 1884

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Prinț și cerșetor

Este o carte excepționala despre prietenie, copilărie, copii, familie și valori umane. Lumea văzută prin ochii lui Tom Sawyer este unică, spectaculoasă, o lume în care mulțți copii și-ar dori să pătrundă măcar pentru o zi. În construirea acestui personaj deosebit, scriitorul face un efort de imaginație și crează un Tom simpatic, năstrușnic, gata oricând de năzbâtii, dar care în ciuda vieții aspre pe care o duce de fapt, nu își pierde inocența și sufletul curat de copil. (mai mult…)

Next Entries »