Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 1975

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare: Bună seara, Melania și 320 de pisici negre

Am ales să vorbesc despre această carte deoarece este o carte extrem de interesantă, pe alocuri hazlie și se citește și foarte ușor. Rodica Ojog-Brașoveanu este renumită pentru cărțile sale polițiste în care Melania Lupu ori Minerva sunt femei ce trăiesc într-o atmosferă plină de mister. Despre ce este vorba în carte? Despre o serie de colocatari care găsesc două tablouri ascunse, iar mai apoi personajele dispar încetul cu încetul, murind într-un mod cu totul și cu totul surprinzător.

Mi-a plăcut în primul rând de Melania, bătrânica pe care toți o consideră senilă și puțin dilie; o femeie care alături de motanul ei, Mirciulică, alcătuiește un cuplu, între ghilimele spus, de invidiat. Eu cred că Mirciulică are farmecul lui aparte.Melania ar fi mult mai simplă și ar prezenta mai puțin interes.Așteptările mele în ceea ce privește acest roman superb nu au fost înselate, dimpotrivă..Cartea face parte dintr-un ciclu de romane ce o are în prim plan pe aceeași aparent senilă bătrânică, Melania Lupu. Am citit și următoarele două cărți ale seriei și pot să vă spun că sunt și acestea extrem de interesante.

De ce aș recomanda această carte? Pentru că este interesantă, captivantă, personajele cărții sunt construite într-un mod remarcabil. Te ține mereu în suspans și parcă ai vrea să nu mai ajungi la finalul cărții niciodată! Sunt sigură că cei care nu au citit romanul fac diferite interpretări în legătură cu semnificația titlului, iar tot ce pot să vă spun că cianura chiar apare undeva pe la final. Cum și în ce context, vă las pe voi să descoperiți și să îmi scrieți aici ce v-a plăcut referitor la această carte și ce alte cărți ale scriitoarei ați mai citit!

CITATE

Vîrsta ne schimbă atît de mult, uneori uiţi că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut aşa, bătrîn, şi totuşi sînt unele fleacuri care-ţi rămîn adînc înrădăcinate. Clişee unde adultul dă mîna cu puştiul care trăgea la fit şi tocea peste vară la teorema lui Pitagora. De cînd mă ştiu, prima ninsoare m-a scos din minţi… Îmi venea să urlu de bucurie… Ca şi mirosul ăla special din martie. Un miros de verde, de pămînt…