Anotimpul pierdut – Anișoara Odeanu (recenzie)

Autor: Anișoara Odeanu (nume real: Doina Stella Grațiana Peteanu)

Naționalitate: română

An apariție: 1971

Notă goodreads: 3.53

Nota mea: 4/5

Pentru cei care nu știu, Anișoara Odeanu a fost o scriitoare care promitea foarte mult, fiind extrem de apreciata de criticii literari, printre care și George Călinescu. A scris atât poezii, cât și nuvele și câteva romane. Am ajuns întâmplător la acest roman mai puțin cunoscut și pot spune că mi-a plăcut. Simțeam de parcă aș fi citit-o pe Cella Serghi, deși stilul lor diferă un pic. Ce m-a impresionat  foarte tare este faptul că am găsit informații ce spun că după moartea soțului său, scriitoarea se închide în propriul dormitor și este găsită apoi moartă. Cred că era un suflet extrem de sensibil ce a alergat o întreagă viață după iubire, iar atunci când omul iubit a încetat din viață, nu a mai considerat că merită să trăiască.

Romanul Anotimpul pierdut este un roman de dragoste ce vorbește într-un mod emoționant despre iubire, despre iluzia iubirii, despre speranțe și vise. Iubirea personajului feminin, Olga, pentru Peter și apoi pentru Mircea este construită într-un mod aparte. Totul decurge suav, sensibil și emoționant.Cartea se citește foarte ușor, este interesantă și este scrisă la persoana I. Recomand tuturor această carte ce abundă de sensibilitate și trăiri minunate!

CITATE

A fost întâiul om care a sărutat-o, iar ea i-a mărturisit că îl iubeşte. «Închipuieşte-ţi, într-o încăpere somptuoasă, cu draperii de catifea grele, într-un amurg, o femeie fină, feminină, care cântă la pian. Se opreşte brusc, se ridică, îţi ia mâinile şi te priveşte adânc… abia îi distingi ochii în întuneric.

M-am uitat în sus, la coroana copacului, apoi mi-am întors braţele spre spate şi am apucat copacul lipindu-mi palmele de el. Mi-am întors şi capul şi mi-am lipit faţa de scoarţa dură. I-am spus în gând, «dragă copacule, dragă»…închizând ochii şi apăsându-mi palmele şi faţa de el mai tare.