Autor: Grigore Băjenaru
Naționalitate: română
An apariție: 1943
Nota mea: 5/5
Este prima carte scrisă de Grigore Băjenaru și citită de mine și trebuie să vă spun că a fost o lectură extrem de ușoară și de plăcută. Naratorul, ajuns profesor, își deapănă amintirile din timpul școlii, peripețiile și năzdrăvăniile puse la cale alături de colegi. Cu toții am fost elevi, unii dintre noi au ajuns profesori și anii de școală, fie că vrem sau nu, ne marchează definitiv existența.
Cu toții avem întâmplări hazlii din timpul școlii sau mai puțin plăcute (cum ar fi primul 2 la logică sau primul 4 la matematică). Scriitorul Grigore Băjenaru își amintește cu drag de liceu, de plimbările pe lacul din Cișmigiu, de poeziile de amor scrise pentru colegi, de notele de la școală, de familie, profesori, colegi și examene greu de trecut.
Am citit pagini care m-au uns pe suflet, am parcurs întâmplări care m-au amuzat sau emoționat și am trăit cartea de parcă mi-aș fi povestit eu anii copilăriei. Cititorul unei asemenea cărți (indiferent că are 16, 30 sau 70 de ani) se va simți mereu adolescent visător fără nicio grijă, îndrăgostit de frumusețea Cișmigiului și îmbătat de aroma dulce a amintirilor din școală.
Recomand tuturor această carte încărcată de nostalgie și sensibilitate. Titlul se referă la echipa de liceeni îndrăgostiți de Cișmigiu care se bucură din plin de adolescență. Îmi doresc să recitesc această carte într-o zi și sper să îmi placă la fel de mult. Vouă ce impresii v-a lăsat această carte?
CITATE
O, cum mai înfioară vântul frunzele copacilor din Cişmigiu! Parcă e acelaşi freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, când rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineţii, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de… plimbăreţi! Şi ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foşnesc parcă mai puternic şi mai nostalgic decât cele încă verzi… Poate unde ştiu că sfârşitul li-e mai aproape…
În umbra destrămată de toamnă a parcului, toţi copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viaţa de o clipă a unui efemer vegetal şi, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aştern covor moale sub paşii întârziaţi ai trecătorului plictisit de banalul vieţii cotidiene!
Atâta nostalgie potopea sufletele bieţilor lăzărişti, încât foarte puţini rezistau ispitei de a rămâne timp de patru ore încheiate între pereţii clasei şi, din când în când, evadau în ţinutul învecinat, unde crengile îşi plecau frunţile împodobite de flori şi îi primeau ca pe nişte Feţi-Frumoşi autentici, cu sute de miresme şi zâmbete: roşii ca focul dragostei ce abia le mijea în suflete; albastre ca seninul cerului şi culoarea liceului nostru; galbene ca aurul şi violete ca amurgurile târzii de toamnă!
Nu cunosc aşezarea tuturor liceelor din, ţara noastră, dar nu cred să existe vreunul mai pitoresc şi mai fermecător încadrat ca liceul Lazăr, care este înconjurat din trei părţi de Cişmigiu, grădină cu reputaţia de a fi cea mai frumoasă şi cu cele mai variate specii botanice din Europa. Când primăvara se hotărăşte să-şi facă popasul în Bucureşti, se opreşte în prima zi în grădina Cişmigiu.
[…] Cișmigiu et comp. […]
Grigore Băjenaru a lăsat o zestre deosebită literaturii române prin cele două opere care acoperă anii săi de liceu („Cișmigiu&Comp.), respectiv pe cei de la catedră („Bună dimineața, băieți!”). După cum ați remarcat și dumneavoastră, pot să spun la rândul meu că am retrăit bucuria de a fi elev, sentimentele și emoțiile specifice acelei etape a vieții prin lecturarea ambelor cărți. Ar merita să fie studiat mai mult un autor ca el la școală. Sunt convins că o înțelegere mai profundă a celor două cărți ar crește interesul tinerilor pentru carte, pentru școală. De altfel, în „Bună dimineața, băieți!”, Băjenaru reușește să le insufle elevilor săi dragostea pentru învățătură tocmai datorită literaturii și mai ales a unor personaje respectate din lumea literară precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Iacob Negruzzi. Negruzzi era unul dintre ultimii oameni încă în viață care îl cunoscuseră pe Eminescu. Iar Băjenaru a aflat cum era Eminescu dincolo de versurile sale, într-o zi obișnuită, tocmai de la Negruzzi. Vorbim de o lume demult apusă, dar care ne învață pe cei de astăzi că interacțiunile umane de calitate, față în față, dau o valoare aparte vieții, fiindcă schimbul de idei (idei constructive) au ca efect evoluția tuturor celor care participă la dialog. E drept, tehnologiile de acum ne facilitează comunicarea indiferent unde ne-am afla, dar nu trebuie să eliminăm sau să neglijăm interacțiunea directă. Există un interviu cu Băjenaru pe youtube, realizat dd TVR, vi-l recomand și pe acesta. V-am citit mai multe recenzii și toate sunt deosebite. Mult succes în arta de a mânui condeiul! E îmbucurător faptul că sunt mai multe site-uri unde poți citi recenziile unor cărți valoroase. Nu mă așteptam. O zi frumoasă!