Rămas bun casei părintești – Ileana Vulpescu (recenzie)

Autor: Ileana Vulpescu

Naționalitate: română

An apariție: 1990

Nota mea: 5/5

Alte cărți: De-amor, de-amar, de inimă albastră , Arta conversației

 Este a doua carte a Ilenei Vulpescu pe care am citit-o până acum și cred că stilul său este foarte asemănător cu cel din De-amar, de-amor, de inima albastră. Și aici avem personaje multe, povești de viață interesante și multe pagini care suprind de aproape parcursul sufletesc și existențial al ființei umane. În acest roman facem prima dată cunoștință cu doctorul Șerban, acesta fiind pe punctul de a vinde casa în care au trăit mai multe generații de rubedenii.

Apoi aflăm povestea Melinei , grecoaica care se căsătorește cu Costi Mavros și care, după ce rămâne văduvă, se recăsătorește cu Ienache Krețulescu. Pe alt plan o avem pe Agripina Vălescu, văduva lui Sache Poenaru, care după o relație de iubire cu Dinu Serafiotti, ajunge să se îndrăgostească de Ienache. După moartea Melinei, Agripina își reface viața alături de Ienache , cei doi au o fetiță, însă Agripina se stinge de tânără din cauza unei boli. Doctorul Șerban este cel care rememorează cu ochii minții viața străbunilor săi și privește cu nostalgie la portretele acestora.

Ileana Vulpescu este una din scriitoarele literaturii române pe care o admir mult; are niște cărți care îți merg la suflet și chiar dacă pe alocuri apelează la descrieri ample, nu te poți plictisi cu cartea în mână. Pe mine m-a fermecat această carte și mi-a plăcut să aflu povești de viață de mult timp apuse, să cunosc personaje elegante ca stil și care depășesc cu mult societatea de acum. Vă recomand cartea pentru că aveți ce învăța din ea, ca de altfel toate cărțile sale deosebite.

CITATE

Toți suntem datori cu-o moarte, asta știm cu toții, dar uităm că mai înainte suntem datori cu-o viață, și asta este mult mai greu.

Unii se plimbă mult fiindcă vor o varietate de peisaj, alții iubesc constant pe cineva, au un port și-o dană, fixe, și-și îmbogățesc peisajul cu iubire, mai bine zis cu ispite trecătoare.

Când nu ești de-o anumită calitate sufletească. bunăstarea, mai ales când nu-i moștenită măcar de câteva generații, te face să-ți pierzi busola; iar carența asta se manifestă prin falsificarea planurilor de-nțelegere și-a raporturilor, prin confundarea valorii cu succesul și prin tendința de-a-i umili pe alții, fiindcă li te simți superior.