Autor: Nikolai Gogol
Naționalitate: ucraineană
An apariție: 1853
Nota mea: 5/5
Alte cărți de același autor: Suflete moarte
Primul contact cu Gogol a fost atunci când am citit romanul Suflete moarte și țin mine că stilul în care cartea fusese scrisă nu îl mai întâlnisem până atunci. Când spunem Gogol, spunem literatură rusă, iar când spunem iar Gogol, spunem umor negru pe fondul unei realități crunte. Rusul este în general un personaj tare, puternic, răzbate printre necazurile iminente ale vieții și nu se plânge. Durerea și mizeria sunt o obișnuință pentru el.
Văzând ce fac, păcătoasa de căţeluşă m-a muşcat întâi de pulpa piciorului, pe urmă, când a mirosit că i-am luat hârtiile, a început să schiaune şi să se gudure, dar eu i-am spus: „Rămâi cu bine, porumbiţo!” Şi am: luat-o la fugă. Cred că fetişcana m-a luat drept nebun, căci s-a speriat peste măsură. Ajuns acasă, am vrut să mă apuc imediat de lucru, să cercetez scrisorile acelea, deoarece la lumânare văd prost.
Nuvela Însemnările unui nebun este o scriere plină de umor și nu mă pot opri să nu amintesc alte două scrieri asemănătoare ca stil: Metamorfoza lui Kafka și Oblomov al lui Goncearov. Îmi place literatura rusă și mă bucur că am reușit să îi citesc pe Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev sau Maxim Gorki. Și ca să fac o mică paranteză, dacă tot l-am menționat aici pe Gorki, vă recomand două cărți ale acestuia absolut minunate: Mama și Copilăria.
Ah, dragă, cum se simte apropierea primăverii! Inima-mi bate parcă aştept ceva! Veşnic îmi vuiesc urechile. Aşa încât stau câteva minute cu piciorul ridicat, trăgând cu urechea la uşă. Îţi mărturisesc că am mulţi curtezani. Deseori, stând la fereastră, îi privesc. Ah, dacă ai şti ce pocitanii sunt printre ei! Unul, un câine de curte, de cea mai comună speţă, căruia i se citeşte prostia pe faţă, trece foarte grav pe stradă şi-şi închipuie că-i o persoană importantă şi că toată lumea îl admiră.
De ce l-aș recomanda pe Gogol? Pentru că oricât de crudă ar fi societatea rusă pe care acest autor o prezintă, umorul negru nu lipsește niciodată. Iar această nuvelă prezintă cu mult umor existența unui bărbat ce se crede undeva la limita dintre normalitate și nebunie. Cum am mai spus, personajul se luptă cu viața și cu sinele.
Salvaţi-mă! Luaţi-mă de aici! Daţi-mi o troică iute ca viforul! Aşează-te, surugiule! Sună, clopoţelule! Luaţi vânt, cailor, şi duceţi-mă de pe lumea asta! Mai departe, tot mai departe, ca să nu mai văd nimic, nimic! Cerul se învolbură în faţa mea. O steluţă sclipeşte în depărtare; pădurea fuge cu copacii ei întunecaţi şi cu luna; o ceaţă vineţie mi se aşterne sub picioare, o strună sună în negură, de o parte e marea, de cealaltă Italia.
Vă recomand această nuvelă interesantă și v-aș ruga să îmi lăsați un comentariu în care să îmi spuneți ce alte cărți ale literaturii ruse ați mai citit și care ar merita citite!
Lasă un răspuns