La Medeleni – Ionel Teodoreanu

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1927

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Urmărind adolescența protagoniștilor, Ionel Teodoreanu surprinde -printre cei dintâi între romancierii noștri interbelici – un ritm și un stil de viață deja modernist, sincron cu cel occidental. Modern style‑ul casei din Pitar Mos a lui Herr Direktor și Dănuț, stilul garconne, emancipat al Olguței Deleanu, preocupările sportive ale tinerilor, automobilul, cinematograful, petrecerile de liceeni prefigurează deja atmosfera anilor ’20.

Prin Mircea și Dănuț, Ionel Teodoreanu se dovedește a fi, de fapt, un subtil avocat literar al medelenismului. Căci „medelenismul“ nu e legat doar de experiența socio‑istorica a unei clase în declin. E un stil de viață strâns legat de experiența unor vârste ale marilor vacanțe (copilăria, adolescența, prima tinerețe) aflate la „hotarul“ dintre doua epoci istorice. E, totodată, o emblema a intimismului familial pe care chiar și lumea comunistă autohtonă l‑a conservat, până la un punct.

PĂREREA MEA

Pentru mine, La Medeleni este un roman în trei volume pe care l-am citit și l-am recitit odată, dar care merită parcurs la orice vârstă — ori de câte ori simți nevoia să redevii copil, adolescent sau să simți aroma naturii și fiorul inconfundabil al primei iubiri. La prima lectură, pe când aveam 19 ani, am perceput cartea într-un anume fel; sorbeam rândurile cu nesaț și pargă nu mai voiam să mă satur vreodată.

Dănuț, Olguța și Monica sunt sufletele inocente care animă primul volum. Mai târziu, în următoarele părți, vraja primilor ani se pierde, lăsând loc, cu timiditate, adolescenței — asemenea unui boboc de trandafir delicat, nesigur încă dacă e pregătit să înflorească.

Personajul meu preferat rămâne Olguța Medeleanu, fetița zburdalnică și zvăpăiată, un adevărat băiețoi pus mereu pe șotii, care îi umplea inima de bucurie lui moș Gheorghe la o simplă apariție. Bruna Monica este polul opus al mezinei: mult mai rezervată în cuvinte sau purtări și mult mai visătoare. Cred că de mică îl iubea pe Dănuț, cu toate că băiatul prefera orice altceva în afară de a-și arăta afecțiunea față de ea.

Am încă în minte jocurile lor din primii ani și momentele în care cei trei pur și simplu savurau clipa. Parcă anticipau cumva că, mai târziu, acel farmec va fi înghițit de cruda maturizare. La recitire, am simțit cartea cu totul altfel: finalul, nu tocmai fericit pentru toate personajele, m-a tulburat mult mai profund decât prima dată. Aș putea scrie un întreg eseu despre această operă minunată, dar mai bine vă las pe voi să o deschideți și să o descoperiți. Spuneți-mi dacă ați citit cartea, dacă v-a plăcut și dacă nu, dacă o aveți în plan.

 CITATE

Pe străzile Iaşului, oamenii întorceau capul după Monica, dorind parcă s-o vadă mireasă. Iar la teatru, apariţia ei în lojă solidariza ochii galeriei cu binoclu­rile lojelor şi parterului, făcînd o primejdioasă concu­renţă scenei.

…Pe cînd era de-o samă cu Olguţa, doamna Deleanu căpătase de la moş Gheorghe un dar nepieritor, ca trandafirii Iericonului: zîmbetul copilăriei. Fără de moş Gheorghe nu l-ar fi cunoscut. Nu doar că n-o iubeau părinţii! Dar mama doamnei Deleanu, greu zdruncinată de la naştere, trăise mai mult prin străi­nătate. Venirile ei acasă ― din ce în ce mai rare ― nu aduceau decît o faţă mai istovită, un zîmbet mai chinuit şi o poruncă de linişte sfătuită de doctori şi rostită de Fiţa Elencu în faţa mormanelor de jucării proaspăt aduse.

Piersicul înflorit- îl vezi și-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roșii care-au zâmbit, obrajii copilărești care s-au înroșit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, ești bătrân.

Dragostea este nostalgia față de ceva necunoscut, în care presimți frumusețea.