Castelul de nisip – Iris Murdoch

castelul-de-nisip_1_fullsize

Autor: Iris Murdoch

Nationalitate: irlandeză

Titlu original: The Sandcastle

An apariție: 1957

Nota mea: 2/5

Alte cărți: Clopotul

Prima carte a lui Iris Murdoch citită de mine și care nu a reușit să mă prindă deloc. Nu spun că nu merită citită, vă spun doar că acțiunea cărții nu te face să nu o mai lași din mână, așa cum reușesc să facă alte cărți. Bill și Nan Mor sunt doi oameni căsătoriți care, mie cel puțin, mi-au indus ideea unei căsătorii exact cum NU ar trebui să fie.

Discuții anoste, încruntări din sprâncene, probleme legate de cei doi copii adolescenți și o veșnică fugă după libertate. Cel puțin în cazul lui Mor. Că este Bill Mor fascinat de puștoaica Rain Carter, m-am obișnuit cu ideea, dar ce nu mi s-a părut foarte atractiv pentru un cititor care chiar vrea să fie prins în atmosfera textului este această legătură a lor, care la final rămâne în coadă de pește.

Putem să învăţăm să iubim, doar iubind.

Prea multe pagini în care Mor visează la Rain și prea multe cuvinte transpuse acolo de autoare care nu spun de fapt nimic. Mă așteptam să găsesc un mesaj interesant în text, dar nu, nu l-am găsit.
Și nici când am terminat cartea de citit (de altfel, cu multă greutate) nu am scăpat de senzația de banalitate și roman de duzină.

Castelul de nisip din titlu, cred eu, se referă la iluzii umane, la ideea că viața și întâmplările sale se dovedesc de multe ori simple iluzii. Chiar și iubirea poate fi o iluzie, cum este cazul lui Bill Mor.

Binele e o revărsare.

Cu toate acestea, vă recomand să citiți cartea. De ce? Pentru că gusturile noastre diferă întotdeauna și mai este și faptul că gusturile nu se discută. Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi placă foarte mult cărți criticate de multă lume, dar și invers, să nu mă atragă cărțile supralăudate.
Vă aștept cu o părere despre această carte!

Îngeri căzători – Tracy Chevalier

tracy-chevalier---ingeri-cazatori-7872451

Autor: Tracy Chevalier

Naționalitate: americană

Titlu original: Falling Angels

Alte cărți : Fata cu cercel de perla

An apariție: 2001

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman realist și istoric

  • Al treilea roman al autoarei

Eu știu ce sunt de fapt: sunt îngeri care se prăvălesc în timp ce poartă mesaje de la Dumnezeu spre noi. Aripile lor fac dâre pe cer până când sunt în stare să-și regăsească echilibrul.

De la lectura cărții Fata cu cercel de perlă care mi-a plăcut enorm, am rămas cu ideea că stilul acestei autoare este cât se poate de interesant și am spus că dacă voi mai avea ocazia să citesc și alte cărți scrise de Tracy Chevalier, o voi face. Și uite că doi ani mai târziu, am avut ocazia să citesc Îngeri căzători. De unde vine de fapt acest titlu?

Părerea mea este că titlul are o dublă semnificație: fascinația Laviniei pentru stelele căzătoare care în concepția sa de copil inocent sunt de fapt îngeri trimiși de Dumnezeu sau referirea la dubla tragedie de la finalul cărții, care arată cât de șubredă este existenta noastră pe Pământ. În ciuda faptului că familiile celor două fetițe fac eforturi să se suporte reciproc, Maude și Lavinia sunt legate de o profundă prietenie ce va dăinui mereu. (mai mult…)

Grădina uitată – Kate Morton

DSCN6132

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Kate Morton

Naționalitate: australiană

Titlu original: The Forgotten Garden

An apariție: 2008

Nota mea: 5/5

 Trei este numărul timpului, căci nu vorbim noi despre trecut, prezent și viitor? Trei este numărul familie, căci nu vorbim noi despre mamă, tată și copii? Trei este numărul zânelor, căci nu le căutăm noi printre stejari, cenușă și spini?

(mai mult…)

Arta conversației – Ileana Vulpescu

descărcare

 

 

 

 

 

 

Autor: Ileana Vulpescu

Naționalitate: română

An apariție: 1992

Nota mea: 5/5

Alte cărți de aceeași autoare: De-amor, de-amar, de inima albastra și Rămas bun casei părintești

După ce am parcurs alte două cărți minunate scrise de Ileana Vulpescu (De-amor, de-amar, de inimă albastră și Rămas bun casei părintești), am ajuns și la lectura unei alte cărți faimoase și anume, Arta conversației. Am citit pe forumuri multe lucruri bune despre acest roman, toată lumea îl laudă și spune cât este de deosebit. Nu neg acest lucru, dar mie personal mi-au plăcut mai mult celelalte două cărți de care v-a spus deja. Mai ales prima dintre ele. Stilul este același în toate trei cărțile, sunt scrieri cu caracter autobiografic, în care sunt împletite amintiri personale și personaje foarte vii și autentice.

Sânziana fu izbită de-ntrebare: «Îmi dau seama că niciodată nimeni nu mi-a pus o-ntrebare atât de importantă, ţinând de ceva atât de intim din fiinţa mea şi-n acelaşi timp cu valoare de generalitate: „Ai copii, dar îi ai cu cine-ai fi dorit cel mai mult să-i ai sau i-ai avut cu cine s-a putut sau chiar s-a nimerit?”.

Personajul principal al cărții este Sânziana Hangan, o femeie doctor cu o personalitate foarte puternică. I-am admirat tăria de caracter, am admirat faptul că a știut să renunțe la o căsnicie care îi făcea mai mult rău decât bine. Am admirat-o pentru faptul că avea grijă singură de două fetițe minunate, și chiar dacă cea mai mică era copil din flori, a avut tăria să păstreze sarcina și să o crească singură. Cartea este emoționantă, tulburătoare și extrem de apropiată sufletelor celor care vor să citească o carte de suflet. Nu o ocoliți, este o carte care vă va dărâma din temelii multe convingeri și prejudecăți personale. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu.

Acțiunea nu este una complicată, rând pe rând își fac apariția în carte persoane care i-au marcat viața Sânzianei. Are parte de o supriză, nu vă spun care ci vă spun doar că o să vă surprindă cu adevărat. Sânziana își rememorează viața, vede cu ochii minții iubirile din trecut și își amintește cu melancolie de cumpenele vieții.

Vă recomand cu mare drag cărțile Ilenei Vulpescu și vă spun că nu veți regreta citindu-le!

Cum să facem față vieții?

woman_in_forest-300x199

Scriu acest mic articol intr-un moment al vietii mele in care ma simt daramata, ma simt infimă în fața lumii din jurul meu, în fața zilelor ce vin. Dacă mă întreabă cineva ce am, pot doar să spun că nu știu. Și de ce nu știu?Pentru că nu știu și atât.
Și acum vin și îmi pun întrebarea: cum să facem să rezistăm în fața presiunilor zilnice, cum facem să ne păstrăm mereu cu zâmbetul pe buze? Prin exercițiu. Putem încerca să ne schimbăm modul de gândire, putem încerca să ne automotivăm. Fericirea noastră nu se află în ceilalți, ci în noi.
Am momente în care, ca orice om, nu mă mai recunosc. Am momente în care simt că îmi vine să urlu. Și am momente în care cei dragi mă ajută să revin cu picioarele pe pământ. Și tare bucuroasă sunt când îmi dau seama că astfel de momente vin și trec. Tristețea nu durează la nesfârșit, și nici durerea. Depinde doar cum privim noi viața și lucrurile din viața noastră. Așadar, trebuie să le fim recunoscători celor apropiați că ne sunt aproape când avem nevoie, când ne ridică din morcilă când nu vrem să vedem că în afara ei este o câmpie cu flori. Sau nu. Ideea este să vrem să luptăm și să fim recunoscători vieții că ne dă o șansă să luptăm!

« Older Entries