Copilăria – Maxim Gorki (recenzie)

Autor: Maxim Gorki

Naționalitate: rusă

An apariție: 1913

Nota mea: 5/5

Alte cărți: nu

Copilăria este o carte tulburătoare și face parte din trilogia autobiografică, alături de La Stăpâni și Universitățile mele. Alioșa Peșkov crește și se maturizează într-o societate dezorganizată și greu de imaginat. La primele pagini ale cărții am simțit un nod în gât, iar pe măsură ce paginile înaintau, nodurile s-au amplificat. Nu știu dacă pot descrie atât de bine această carte tulburătoare și nici nu sunt sigură că există cuvinte potrivite pentru a o face. Îmi doresc însă ca atunci când voi reciti cartea (și asta sigur se va întâmpla, pentru că am achiziționat propriul meu volum de la un anticariat) vreau să retrăiesc aceleași emoții și poate mult mai multe decât la prima lectură.

Cartea reușește să-l răscolească pe cititor și să îl emoționeze profund. Micul Alioșa se confruntă cu diverși monștri morali, suportă umilința, dar rămâne tare. Copilăria evocată de Alioșa are și o parte magică: bunica sa și poveștile spuse de aceasta înainte de culcare. Alioșa este un erou al Rusiei al secolului 20 și un copil care uită de copilărie prea mult, preocupat să supraviețuiască într-o societate ostilă dezvoltării sale.

Așadar, copilul Alioșa este fascinat de imaginea bunicii sale și rememorează cu drag întâmplările legate de dânsa. Bunicul este sever, dur, dar copilul vede în bunicul său un om bun și duios în interiorul său. Alioșa suportă cu răbdare certurile dintre membrii familiei din partea mamei și face față unor vremuri absurde și extrem de crude pentru un copil.

Magia ce reiese din imaginea bunicii mă urmărește și după săptămâni întregi de la lectura romanului și cred că scriitorul a reușit  să creeze un tablou fascinant al celei care este bunica.Vă recomand această carte pentru că este o poveste văzută prin ochii unui copil inocent, o victimă a societății rusești din acele timpuri tragice. Dar și pentru că o să vă placă felul în care scrie Maxim Gorki.

CITATE

Când vorbea, bunica rostea cuvintele într-un fel anume, de parcă le-ar fi cântat. Cuvintele ei semănau cu niște flori, așa erau de blajine, colorate și însorite și mi se întipăreau în minte.

Gorki scria: Orice carte este un testament pe care l-a scris un om despre sine însuși- despre cea mai complicată ființă din lume, despre cea mai enigmatică și cea mai demnă de a fi iubită, despre o ființă a cărei muncă și imaginație au creat tot ceea ce există pe Pământ, tot ceea ce este măreț și frumos.