Autor: Jonathan Coe
Naționalitate: britanică
Titlu original: The House of Sleep
Anul apariției: 1997
Notă goodreads: 3.95
Nota mea: 3/5
PREZENTARE
The House of Sleep (Casa somnului, 1997) este romanul prin care Coe face pasul din categoria consacraților în grupul select al maeștrilor. În paginile lui palpită patru destine întrepătrunse și doua perioade care nu pot și nu vor sp se delimiteze. Ideea e incitantă, exploatarea ei – fără cusur. O universitate este transformată peste ani într-o clinică pentru insomniaci ai cărei pacienți sau medici sunt studenții de odinioară. Locul se numește Ashdown. Are o mohoreala victoriană și respiră un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbașii din Chancery-ul lui Dickens și semnele de rău augur de pe lângă Wuthering Heights.
PĂREREA MEA
Casa somnului este o carte de la care aveam așteptări mai mari. Și spun că aveam pentru că mi-a înșelat multe dintre așteptări. Tema centrală a romanului este reprezentată de tulburările de somn. Campusul universitar Ashdown devine ulterior clinica doctorului Dudden, iar aici ajung să locuiască personaje care au fost aici studenți. Stilul cărții nu m-a atras în mod deosebit, și nici personajele. Plus că acțiunea cărții este una destul de banală și ciudată.
Viața lui Sarah alături de Dudden și escapadele lor amoroase sunt câteva dintre elementele care m-au făcut la un moment dat să vreau să abandonez cartea. Poate am eu o problemă cu ideea unui erotism exagerat, dar anumite amănunte sunt spuse parcă prea pe șleau.
Sau poate că mă mai aflu încă sub efectul cărții lui G. M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste. Nu mi-am propus de la început să fac o recenzie negativă, dar nu văd de ce nu aș putea să îmi spun părerea sinceră despre o carte care m-a dezamăgit.
Finalul cărții este unul absolut șocant, unul dintre personaje își dezvăluie adevărata identitate. Și dacă veți citi cartea, vă veți da seama la ce mă refer. Vă recomand totuși să o citiți. De ce? Pentru că există mari șanse să vă placă!
CITATE
Visele lui Sarah se împărţeau în două categorii bine definite. Multe nu aveau nici un element fantastic, fiind în schimb puternic ancorate în realitate şi în diverse detalii lumeşti, adeseori domestice. In ciuda caracterului lor terestru, aceste vise puteau fi extrem de animate, în aşa fel încît uneori tinerei îi venea greu să deosebească evenimentele lumii onirice de viaţa reală.
mie mi-a placut mult aceasta carte, candva, cand am citit-o. mi-am propus ca de Sarbatori s-o recitesc si sper sa nu fie o dezamagire.
Mie mi s-a parut o carte cam ciudata si cam greu de inteles 🙂
ciudata e, mi-amintesc acest lucru:)