Pădurea nebună – Zaharia Stancu (recenzie)

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1963

Gen carte: social

Număr pagini: 432

Nota goodreads: 4.13

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Descult

  Dacă ați citit cartea Desculț a lui Zaharia Stancu, nu ar fi rău să citiți și continuarea poveștii vieții lui Darie. Dacă în prima carte Darie este copil și este înfățișat alături de familia și universul precar al copilăriei sale zbuciumate, în Pădurea nebună, Darie este la începutul adolescenței și își ia viața în propriile mâini.

Stilul cărții este același ca în prima carte și la finalul cărții am rămas cu un gust și mai amar decât după terminarea primei. Darie este un personaj care îndură, vede toate vitregiile vieții, suportă cu stoicism mizeria, foamea, grosolănia celorlalți. Dar este un supraviețuitor. Este un personaj preocupat de cărți, de școală și consideră învățatul ca singura modalitate de a forța mâna destinului să îi ofere un loc mai bun în societate.

Ajunge slugă în repetate rânduri, află ce este dragostea, aceasta fiind cartea lui Zaharia Stancu în care Darie se îndrăgostește pentru prima dată. Tătăroaica Uruma este cea care îl vrăjește și îl fascinează profund, îl face să viseze și să dispere în același timp. Titlul cărții este foarte interesant, pădurea nebună fiind de fapt Deliormanul, locul acțiunii principale a cărții.

Cartea cuprinde câteva momente tensionate, câteva personaje au un destin tragic, iar asta pe mine mă duce cu gândul la faptul că existența noastră nu este decât trecătoare, nimic mai mult. Indiferent de bogăția sau mizeria în care ne scăldăm, destinul final este același pentru fiecare dintre noi. Pădurea nebună este o carte halucinantă și m-a făcut să citesc cu nerăbdare toate paginile despre Darie și viața lui. L-am perceput ca pe un martor al vieții celorlalți și pe alocuri mai puțin actor al propriei vieți. Vă recomand cu drag cărțile lui Zaharia Stancu și vă aștept aici cu o părere!

CITATE

Avea dreptate vară-mea Nigrita. Trebuia să-mi câştig iarăşi sănătatea. Trebuia să scap de febră, de nesomn, de nelinişte. Şi, mai presus de orice, trebuia să izbutesc. Pentru izbutire însă, se cuvenea să muncesc pe brânci, nu să mă istovesc, zbuciumându-mă zadarnic, ca un nătâng. După ce luai această hotărâre şi-mi făgăduii s-o duc la îndeplinire, mă aplecai iarăşi cu îndârjire asupra hârtiei. Căutai… Căutai fapte şi căutai oameni. Căutai privelişti. Căutai cuvinte dulci ca mierea şi gingaşe ca mătasea.

E bună cartea. Să te ţii cu dinţii de ea. Fără carte,viaţa e mai grea.Vai!Nepoate, nepoate! Ce grea a fost viaţa mea!