Invitația la vals – Mihail Drumeș (recenzie)

Autor: Mihail Drumeș

Naționalitate: română

An apariție: 1936

Nota mea: 5/5

Invitație la vals este un roman pe care l-am citit acum vreo 4-5 ani și l-am recitit de curând. Cum mi s-a mai întâmplat și în cazul altor cărți recitite nu de mult timp, am perceput altfel cartea. Dacă la prima lectura aveam 20 de ani, acum am văzut cartea cu ochi mult mai maturi și am înțeles aspecte care mi-au scăpat prima dată. Cred cu tărie acum că sunt cărți care corespund unei anumite vârste, care trebuie citite prima dată în adolescență și nu la începutul maturității. Altfel riști să pierzi aspecte care sunt deosebit de importante.

Ca să rezum pe scurt subiectul cărții, aflați că în prim-planul acțiunii se află tânărul Tudor Petrican și Mihaela, o domnișoară enigmatică care îi va fura din start inima cuceritorului student la Drept. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste cu un final….neașteptat. Vroiam să folosesc un alt termen, dar m-am gândit că dacă vă spun finalul, nu veți mai fi curioși să citiți cartea. Tudor este un personaj complex, viața sa este complicată și destinul său la fel.

Așadar, avem două povești de viață diferite care vor forma la un moment dat una singura. Finalul l-aș fi vrut altfel, m-am întristat că s-a terminat atât de abrupt. Și mi-aș fi dorit ca începutul romanului să fie mai activ construit, prea lasă impresia la un moment dat de lâncezeală. În rest, cartea merită citită și de fapt toate cărțile lui Mihail Drumeș. Toate cărțile sale te lasă cu iluzia că mai ești încă adolescent (chiar dacă ai 40 de ani, spre exemplu) și te poartă într-un alt univers decât realitatea de multe ori searbădă. Citiți cartea și reveniți cu o părere.

CITATE

Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele.

În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret.