Autor: Guy des Cars
Naționalitate: franceză
Titlu original: La Brute
An apariție: 1951
Nota mea: 3/5
DESPRE AUTOR
Guy de Cars debuteaza in jurnalism. Locotenent de razboi, el primește Crucea de Război pentru purtarea sa pe front. Odată cu acest eveniment își scrie și primul său roman: Ofiterul fara nume. Este debutul unei cariere de romancier, marcat prin succesul universal al unor serii de opere ce reprezintă studiul profund uman în caz psihologic sau patologic.
A scris peste 60 de romane captivante care au devenit in scurt timp best-selleruri. Putem aminti: Dragostea vieîii mele , Catedrala Urii, Șapte femei, Revolta, Vipera. El și-a făcut o specialitate în a povesti devierile si handicapurile speciei umane: ucigași, lesbiene, surdo-muți și paralitici. Romanele sale au fost traduse în mai mult de 21 de limbi.(sursa)
DESPRE CARTE
Romanul a fost pentru mine o surpriză neașteptată, în sensul că mi-a plăcut ce am citit. Cartea îl are în prim plan pe Jacques Vauthier, un surdo-mut acuzat de uciderea unui cetățean american. Cel care îl va apăra și va soluționa cazul este avocatul Victor Deliot, un avocat care nu prea se lăudase cu cazuri de genul acesta.
O să mai doarmă și noaptea asta la închisoare. Justiția, copila mea, e o cucoană bătrână și susceptibilă.E teribil de ofensată că a fost făcuta nițel de ocară de un orb, care a silit-o să confunde iepurele cu scripca. Dar fii pe pace: în mai puțin de trei zile Jacques Vauthier iși va regăsi soția.
Titlul este ales foarte bine, bruta putând fi doar un om, dacă îl putem numi om, care este în stare de multe fapte oribile, chiar și omorul unui semen al său. Vauthier are o înfățișare brutală, pare a fi capabil de crimă, dar este el cel care a comis oribila crimă? Sau este doar ideea că oamenii cu înfățișare dură sunt primii suspecți? Personal, cred ca asta e doar o prejudecată și m-a înduioșat imaginea lui Vauthier în închisoare, unde a fost tratat ca un animal.
Jarques înţelese că nu-i dezonorant să iubeşti pe cei săraci şi căpătă în acelaşi timp noţiunea de bogăţie şi de sărăcie. Am profitat de excelenta lui dispoziţie ca să-i apuc amindouă mîinile şi să i le aplic pe obrazul meu. După ce mi-a pipăit îndelung zbîrciturile, făcu o comparaţie cu obrazul său strălucitor de prospeţime. I-am explicat că va veni şi ziua cînd el, Jacques, va căpăta zbîrcituri pe obraz: noţiunea de bătrîneţe începu astfel să prindă contur în creierul său.
Ce m-a impresionat cel mai tare este curajul lui Victor Delot de a nu refuza cazul și de a face tot posibilul să afle adevărul. Și îl află. Stilul cărții nu este greoi și cred că va reuși să vă țină cu sufletul la gură. Vă recomand cartea și vă aștept aici cu o părere.