Autor: Agatha Christie
Naționalitate: britanică
Titlu original: Hercule Poirot’s Christmas
An apariție: 1938
Nota mea: 5/5
Deși am citit acest roman polițist chiar în perioada sărbătorilor, am amânat puțin redactarea recenziei pentru a analiza mai bine detaliile și pentru a nu mă grăbi cu impresiile. Este o carte „numai bună” de citit în preajma Crăciunului, fiind lectura ideală pentru o vacanță de iarnă liniștită (sau nu chiar atât de liniștită, având în vedere subiectul!).
Ador romanele Agathei Christie care îl au în prim-plan pe faimosul Hercule Poirot. Admir inteligența lui ieșită din comun și faptul că, oricât aș încerca, nu reușesc niciodată să anticipez mișcările sale de geniu. În centrul poveștii se află Simeon Lee, un bătrân bogat cu un trecut misterios și o pasiune pentru diamante, care este ucis în mod brutal chiar în propria casă. Lista suspecților este lungă: de la cei patru fii și soțiile lor, până la o nepoată misterioasă care apare pe neașteptate.
Personal, i-am suspectat pe toți fiii, pe rând. Fiecare avea cel puțin un motiv solid să își dorească moartea tiranicului tată, așa că nu am exclus nicio variantă. Totuși, vă avertizez: nu veți ghici niciodată cine este adevăratul criminal și, mai ales, motivul bizar din spatele faptei!
Apariția lui Poirot face, ca de obicei, lumină în acest caz complicat. Până la marea dezvăluire însă, acțiunea se ramifică simțitor, menținând o tensiune constantă. Este o carte plină de mister, poate chiar una dintre cele mai bune ale autoarei. Îmi place enorm cum Agatha Christie își construiește personajele și modul imprevizibil în care acționează detectivul belgian. Recomand această carte pentru stilul accesibil, atmosfera de izolare și, mai ales, pentru finalul care te șochează cu adevărat.
CITATE
George, Harry, David şi Jennifer trebuiau să moştenească în mod egal. Numai că Jenny a murit anul trecut. Sunt sigură că în momentul în care l-a chemat pe domnul Charlton, el avea de gând să facă ample modificări în testament, în favoarea lui Pilar. I-ar fi dat cel puţin partea de moştenire a mamei ei. E posibil să fi dorit să îi lase mult mai mult decât atât. Amintiţi-vă că ea era singura nepoată a familiei.
Ritualul sângelui? Să fie vorba de sânge de sacrificiu? Poate. Un bătrân atât de firav, atât de subţire, şi totuşi, moare înconjurat de atât de mult sânge…
Se purta urât cu soţia lui, alerga după alte femei şi o neglija. Se spune că ea a murit de inimă rea. E un fel de a spune, dar cred că era într-adevăr foarte nefericită, sărmana doamnă. Era întotdeauna bolnavă şi nu prea ieşea. Este neîndoielnic că domnul Lee era un tip bizar. Avea şi ceva răzbunător în el. Dacă cineva îi făcea un rău, nu lăsa nici o poliţă neplătită şi se spune că nu conta cât de mult timp trebuia să aştepte pentru a o face.
♠
[…] Crăciunul lui Poirot […]