Ură.Prietenie.Dragoste.Căsătorie – Alice Munro (recenzie)

Autor: Alice Munro

Naționalitate: canadiană

Titlu original: Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage

An apariție: 2001

Număr pagini: 323

Premii: Commonwealth Writers’ Prize for Best Book in Caribbean and Canada (2002), Rogers Writers’ Trust Fiction Prize Nominee (2001)

Nota mea: 3/5

Trebuie să recunosc, încă de la bun început, că deși acest volum s-a bucurat de un succes răsunător și de nenumărate cronici laudative, pe mine nu a reușit să mă cucerească. Există mai multe argumente care m-au condus către această concluzie, iar principalul motiv este unul de preferință personală: nu sunt, în general, o adeptă a prozei scurte. Din acest motiv, nu am reușit să mențin o conexiune constantă cu textul până la finalul cărții. Poate că nu am acordat lecturii atenția necesară sau poate nu am avut starea de spirit potrivită pentru a pătrunde în profunzimea scrierii, însă volumul m-a captivat doar parțial, la început, după care m-a pierdut pe parcurs.

„Ura, prietenie, dragoste, căsătorie” a fost prima mea întâlnire cu Alice Munro și îmi pare rău să constat că am început cu stângul. Se pare că nici stilul scriitoarei nu a rezonat cu mine; ca cititoare, prefer literatura clasică și narațiunile cu un curs liniar, echilibrat. Tot ce se abate de la această structură riscă, din păcate, să mă lase indiferentă.

Nu afirm că această carte nu merită citită — dimpotrivă! Vă încurajez să o parcurgeți pentru a vedea dacă stilul autoarei este pe gustul vostru. Consider că fiecare cititor are dreptul de a-și alege genul preferat fără a se simți judecat. De exemplu, deși nu sunt atrasă de literatura SF, îi admir pe cei pasionați de acest gen și le respect alegerile.

Înainte de a încheia această scurtă recenzie, aș dori să menționez personajele acestor povestiri. Acestea au vieți complexe, marcate de dureri și bucurii obișnuite, iar destinul fiecăruia merită, cu siguranță, să fie observat și analizat cu atenție.

Voi ați citit Alice Munro? Aștept cu interes părerile voastre în comentarii!

CITATE

Îi povesti singura ei amintire despre mama. Se afla în centru cu mama ei, într-o zi de iarnă. Între trotuar și stradă era zăpadă. Tocmai învățase cum să spună ora și se uitase la ceasul poștei și văzuse că venise timpul pentru telenovela pe care ea și mama ei o ascultau în fiecare zi la radio. Se simți foarte îngrijorată, nu din cauză că pierdea povestea, ci pentru că se întrebă ce avea să se întâmple cu oamenii din poveste, dat fiind că radioul era închis, iar ea și mama ei nu ascultau. Simțea mai mult decât îngrijorare, simțea oroare la gândul că lucrurile puteau să se piardă, puteau să nu se întâmple, tot printr-o absență aleatorie sau printr-un accident.

Strigătele oamenilor ajungeau până la mine ca niște bătăi de inimă, pline de suferință. Ca niște valuri îndepărtate, tulburătoare, distante, spărgându-se într-un sunet aproape neomenesc de resemnare și de lamentație. Asta era ceea ce-mi doream, acestea erau lucrurile cărora credeam că trebuie să le dau atenție, așa
voiam să-mi trăiesc viața.

♦