Mont-Oriol – Guy de Maupassant (recenzie)

Autor: Guy de Maupassant

Naționalitate: franceză

Titlu original: Mont-Oriol

An apariție: 1887

Nota mea: 5/5

Alte cărți: Pierre și Jean

L-am îndrăgit pe Maupassant încă de la lectura romanului Bel-Ami, carte citită de mine undeva prin liceu. Îmi place cum scrie, îmi plac personajele lui și modul în care a reușit să le dea viață și mai ales, atmosfera pariziană. Stilul său îmi amintește cumva de Emile Zola, un alt scriitor francez preferat. (A cărui carte, Nana, o am în bibliotecă de mai mulți ani și am citit-o cu sufletul la gură). Mont-Oriol este povestea unor destine nefericite, care caută iubirea acolo unde nu trebuie și care se amăgesc pentru scurt timp că sunt fericite.

Societatea franceză a secolului al XIX-lea este frumos înfățișată, cât și societatea burgheză și a aristocrației. Maupassant este un fin psiholog, reușind să surprindă diferite stări emoționale ale personajelor, care simt iubire, gelozie sau sau deziluzie. Personajele sunt dominate de putere și urmăresc cu orice scop să obțină bogăție și statut social.

Christiane este o tânără femeie căsătorită cu un bărbat mai în vîrstă, prea puțin preocupat de sentimentele și trăirile soției sale, de la care nu aștepta decât un fiu. Paul îi oferă Christianei iluzia unei iubiri de moment, el fiind prea tânăr și aventurier pentru a fi fidel unei singure femei.

Când Christiane rămâne însărcinată cu amantul ei, Paul nu face decât să se îndepărteze și o lasă pe tânără să sufere și să se iluzioneze în continuare. Mi-a fost milă, extrem de milă de ea și mi-am dorit ca la finalul romanului să se întâmple ceva care să o aducă, sufletește vorbind, pe linia de plutire. Dacă a fost sau nu așa, vă las să descoperiți singuri.

Mont-Oriol din titlu este de fapt o stațiune fictivă de ape termale din Franța, loc în care veneau bolnavii să se vindece. Doctori, pacienți și diverse  completează povestea destinelor celor câtorva personaje memorabile.

Nu știu dacă sunt mulți autori care să creeze o atmosferă atât de specială, o atmosferă care îți merge la suflet și pagini atât de frumos construite. Finalul cărții m-a surprins, deoarece am sperat cu totul altceva. Vă recomand cu drag cartea și vă astept cu o părere!

CITATE

El vorbea despre sentimente şi despre dragoste ca un om care cunoaşte lucrurile astea, ca un om care a avut de-a face cu iubirea femeilor şi îi datoreşte tot atâta fericire cât şi suferinţă…Ea, încântată, emoţionată puţin, îl împingea la mărturisiri cu o curiozitate aprinsă şi vicleană. Tot ceea ce ştia despre el îi trezea o dorinţă ascuţită să cunoască şi mai mult, să pătrundă, cu gândul, într-una din acele existenţe bărbăteşti pe care o întrevăzuse în cărţi, într-una din acele existenţe pline de furtuni şi de taine ale iubirii.

Şi cum Christiane, care suferea că îl vede atât de puţin, îl copleşea cu întrebări, voia să ştie ce făcuse toată ziua, el născocea fel de fel de poveşti, pe care ea le asculta cu atenţie, încercând să-l prindă dacă nu se gândea la altă femeie. Simţea că nu poate să-l reţină, că nu poate să-i dea puţin din dragostea asta care o chinuia pe ea, că nu poate fiziceşte să-i mai placă, să i se dăruiască, să-l cucerească prin mângâieri de vreme ce nu-l putea recuceri prin duioşie, aşa că se temea de orice, fără să ştie încotro să-şi îndrepte temerile.

Vă recomand:

• Leroux, Gaston – Fantoma de la Opera
• Higuera de la, Luis – Autopsia satanei
• Givens, David – Dragostea si limbajul trupului
• Flaubert, Gustave – Educație sentimentală
• Ekstrom, Per Olof – N-a dansat decât o vară
• Kleypas, Lisa – Diavolul in iarna