Mont-Oriol – Guy de Maupassant (recenzie)

Autor: Guy de Maupassant

Naționalitate: franceză

Titlu original: Mont-Oriol

An apariție: 1887

Nota mea: 5/5

Nota Goodreads: 3.74

Alte cărți: Pierre și Jean

L-am îndrăgit pe Guy de Maupassant încă din liceu, când am citit Bel-Ami. Îmi place la nebunie stilul său, felul în care își transpune personajele la viață și acea atmosferă pariziană pe care o conturează cu atâta măiestrie. Într-un fel, scriitura lui îmi amintește de Émile Zola, un alt autor francez drag mie. (De altfel, romanul acestuia, Nana, stă la loc de cinste în biblioteca mea de ani buni și l-am citit cu sufletul la gură.)

Mont-Oriol este o poveste despre destine frânte, despre oameni care caută iubirea în locuri nepotrivite și se amăgesc, chiar și pentru scurt timp, că au găsit fericirea. Societatea franceză a secolului al XIX-lea este descrisă aici cu minuțiozitate, de la rigorile burgheziei până la farmecul aristocrației. Maupassant își demonstrează încă o dată remarcabilul talent de psiholog, reușind să surprindă o paletă complexă de trăiri: de la pasiune și gelozie, până la cruda deziluzie. În același timp, fresca socială este completată de personaje dominate de ambiție, dispuse la orice compromis pentru bogăție și statut.

În centrul poveștii o avem pe Christiane, o tânără prinsă într-o căsnicie nefericită cu un bărbat mai în vârstă, obsedat doar de ideea de a avea un moștenitor și complet indiferent la nevoile ei emoționale. Când în viața ei apare Paul, acesta nu face decât să-i ofere iluzia unei iubiri efemere, fiind mult mai tânăr și mult prea aventurier pentru a fi fidel unei singure femei.

Odată ce Christiane rămâne însărcinată, Paul se îndepărtează, lăsând-o pradă suferinței și propriilor iluzii. Mi-a fost nespus de milă de ea și, pe tot parcursul lecturii, am sperat să apară un miracol care să o readucă pe linia de plutire. Dacă a reușit sau nu să își găsească liniștea, vă las pe voi să descoperiți.

Mont-Oriol, stațiunea termală fictivă care dă și titlul cărții, devine fundalul perfect pe care doctori, pacienți și diverse figuri secundare își intersectează destinele, creând o narațiune densă și memorabilă.

Puțini autori au capacitatea de a construi o atmosferă atât de profundă, capabilă să te miște emoțional prin pagini atât de fin articulate. Deși finalul m-a surprins – pentru că speram la o cu totul altă rezolvare –, recomand cu drag această carte și aștept cu nerăbdare să aflu părerile voastre!

CITATE

El vorbea despre sentimente şi despre dragoste ca un om care cunoaşte lucrurile astea, ca un om care a avut de-a face cu iubirea femeilor şi îi datoreşte tot atâta fericire cât şi suferinţă…Ea, încântată, emoţionată puţin, îl împingea la mărturisiri cu o curiozitate aprinsă şi vicleană. Tot ceea ce ştia despre el îi trezea o dorinţă ascuţită să cunoască şi mai mult, să pătrundă, cu gândul, într-una din acele existenţe bărbăteşti pe care o întrevăzuse în cărţi, într-una din acele existenţe pline de furtuni şi de taine ale iubirii.

Şi cum Christiane, care suferea că îl vede atât de puţin, îl copleşea cu întrebări, voia să ştie ce făcuse toată ziua, el născocea fel de fel de poveşti, pe care ea le asculta cu atenţie, încercând să-l prindă dacă nu se gândea la altă femeie. Simţea că nu poate să-l reţină, că nu poate să-i dea puţin din dragostea asta care o chinuia pe ea, că nu poate fiziceşte să-i mai placă, să i se dăruiască, să-l cucerească prin mângâieri de vreme ce nu-l putea recuceri prin duioşie, aşa că se temea de orice, fără să ştie încotro să-şi îndrepte temerile.

♥