Contractul de căsătorie – Honore de Balzac (recenzie)

Autor: Honore de Balzac

Naționalitate: franceză

Titlu original: Le Contrat de Mariage

An apariție: 1835

Nota mea: 3/5

Alte cărți: Eugenie Grandet, Medicul de țară

Am ales această carte din mai multe motive: în primul rând, m-a atras titlul cărții și mă gândeam că o carte cu un asemenea titlu trebuie să fie interesantă; în al doilea rând, este o creație literară a lui Balzac, fapt ce nu presupune nici o altă recomandare. Balzac este unul din marii clasici ai literaturii franceze ce a creat personaje memorabile fără egal în literatura universală.

Romanul Contractul de căsătorie îi aduce în prim plan pe Paul de Manerville, pe Nathalie Evangelista și pe mama celei din urmă, faimoasa doamnă Evangelista. Este pusă la cale căsătoria dintre Paul și Nathalie, aceasta urmând să aibă la bază un contract de căsătorie. Deși apare în roman ideea că Paul o iubește pe Nathalie, personal am ajuns la concluzia că sentimentul nu este reciproc. Ba mai mult, vicleana soacră a lui Paul are grijă ca totul să se rezolve în favoarea ei și a fiicei sale.

Balzac scrie într-o perioadă în care societatea franceză nu era una extrem de morală, iar lumea era caracterizată de o profundă îngustime în gândire. În acest roman, scriitorul vine cu ideea că până și căsătoria devine o afacere pentru unii oameni. Si atâta timp cât există bani, se poate cumpăra orice.

La finalul acestei cărți ne dăm seama de fapt că acest mariaj al lui Paul nu este decât o iluzie puternică și o dezamăgire care îi va marca viața. Este Paul fericit într-o căsnicie fără viitor? Sau întrebarea cea mai potrivită ar fi: poate fi fericit un om într-o căsătorie bazată pe interese?Vă recomand acest roman pentru că este ușor de citit, cuprinde învățături utile, plus că veți întâlni personaje foarte interesante. Personajul meu preferat este mama Nathaliei, pentru unii modelul soacrei ideale. Glumesc, bineînțeles! Vă las să citiți cartea și să reveniți cu o părere!

CITATE

Iubirea, Paul, este conştiinţa plăcerii dăruite şi primite, certitudinea că o dăruieşti şi că-ţi este ţie hărăzită; iubirea este o dorinţă care n-are astâmpăr şi care este fără încetare satisfăcută şi nesăţioasă. În ziua în care Vandenesse a făcut să vibreze în inima soţiei tale struna dorinţei – pe care tu o lăsaseşi neatinsă – atunci praful s-a ales din toate fanfaronadele tale de îndrăgostit, de toate şuvoaiele tale de bani şi de cuvinte.

Fiecare îşi poate depăna amintirile – dar îşi va spune că nici o toaletă, nici o femeie, nimic nu se putea asemui cu frumuseţea Nathaliei care, înveşmântată în dantele şi mătăsuri, pieptănată cu mii de bucle ce-i încadrau cu gingăşie decolteul, părea o floare învelită în petalele ei.

Pentru mine trecutul va fi ca acele visuri de dor care premerg posesiunea şi pe care adesea posesiunea le destramă, dar pe care tu le-ai făcut încă mai minunate. Mă voi reîntoarce să-mi regăsesc o soţie nouă. Căci oare, în lipsa mea, nu te vei face încă mai fermecătoare? Frumoasa mea iubire, scumpa mea Nathalie, fii pentru mine ca un mit. Fii aidoma acelei copile ce-o văd dormind. Dacă ai dezamăgi încrederea mea oarbă, Nathalie, n-ai avea a te teme de dragostea mea, fii încredinţată de aceasta; aş muri în tăcere.