Valentina –  George Sand

Valentina – George Sand

valentine

Autor: George Sand

Naționalitate: franceză

Titlu original: Valentine

An apariție: 1832

Nota mea: 4/5

Ca și în romanul Indiana, scriitoarea franceză George Sand ne prezintă povestea unor destine încâlcite, de multe ori povești de viață interesante. În romanul despre care vreau să vă vorbesc, autoarea construiește o serie de personaje care vor avea la finalul cărții un destin tragic, dar care cuceresc tocmai prin tragismul alcătuit de ființa lor. În Valentina avem o iubire interzisă, o poveste de dragoste dintre o burgheză și un tânăr sărac care nu poate avea niciun viitor. Benedict este un tânăr cu un suflet pur, curat, capabil de sentimente înălțătoare, dar care se vede nevoit să renunțe pentru totdeauna la iubirea vieții sale, tânăra și gingașa Valentina.

După cum unii dintre voi știți, sunt atrasă de literatura clasică, iar un prim motiv ar fi că este prezentată o societate altfel decât trăim noi astăzi, un univers în care iubirea era un sentiment delicat și necesar sufletului omenesc.Dar asta nu se întâmpla întotdeauna.

Biata Valentina! Ea ştia aşa de puţin ce-i dragostea, încât i se păruse că-şi iubeşte logodnicul; nu cu pasiune, – desigur, – dar atât cât putea. Pentru că el nu-i inspira nimic, îşi făcea mustrări sieşi. Dragostea adevărată o simţea însă abia acum, când şedea culcată la umbra tufelor de pe mal. în atmosfera caldă, puternică, sângele i se trezea; în mai multe rânduri, privind pe Benedict, simţi un fior ciudat străbătând-o, din inimă până în creştet şi biata fată nu-şi dădu seama de cele ce se petrec cu ea.

Are curajul Valentina să se opună familiei și clasei sale sociale pentru a-și urma bărbatul iubit?Are ea tăria să recunoască ceea ce simte față de Benedict?La vremea respectivă, nu se ținea cont,în cazul unei căsătorii, de sentimentele dintre viitorii soți, ci mai degrabă de interesele financiare și de clasa socială, de bunul renume al celui pe care îl luai în căsătorie. Acest lucru mi se pare foarte trist..să trebuiască să decidă părinții cu cine te vei căsători și să fii obligat să suporți toată viața un mariaj dezastruos. Vorbim totuși de secolul al XIX-lea, când lumea nu era atât de emancipată și existau tot felul de mentalități învechite.

Nu se temu: era doar logodnica d-lui de Lausac şi Benedict era logodnicul verişoarei lui. Socoteli candide, dar Valentina nu bănuia că un sentiment mai presus de orice ar putea să le tulbure.

Vă dați seama ce simte Valentina când află că trebuie să se căsătorească cu tânărul de Lansac, un bărbat destul de anost care nu avea sentimente pentru ea. În schimb, Benedict o iubește din tot sufletul său și am sperat până la final că cei doi vor rămâne impreună pentru totdeauna. Dacă a fost sau nu așa, vă las să descoperiți singuri.

Mi-a plăcut cartea și sincer, aș recomanda-o oricui care vrea să citească despre niste destine imprevizibile. Sunt sigură că o să găsiți cartea interesantă și sper să reveniți intr-un comentariu cu o părere.

No Responsesto “Valentina – George Sand”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cărțile lunii FEBRUARIE 2015 | STIL DE SCRIITOR - […] carte citită în luna februarie este Valentina, scrisă de George Sand. Un roman al literaturii clasice care m-a impresionat și…

Lasă un răspuns

Follow

Get the latest posts delivered to your mailbox:

%d blogeri au apreciat: