Cronica păsării-arc – Haruki Murakami

coperta1

Autor: Haruki Murakami

Naționalitate: japoneză

Titlu original: The Wind-up Bird Chronicle

An apariție: 1994

Nota mea: 2/5

Este prima dată când iau contact cu o carte scrisă de un scriitor japonez. Și s-a întâmplat ca acesta să fie faimosul Haruki Murakami. Cronica pãsãrii-arc spune povestea vieții lui Toru Okada, o viată care într-o zi se schimbă foarte ciudat. Am citit cartea în aproape o săptămână și cred că pe lângă indispoziția pe care am avut-o in  ultimul timp, a fost de vină și stilul greoi al cãrții. Acțiunea cărții este foarte ciudată și nu este un conflict anume. Autorul creează niște personaje stranii și le amestecă în paginile unui roman și atât. Nici finalul cărții nu a reușit să mă lămurească exact despre ce este vorba în carte. Cred că Murakami este preocupat de noțiunea timpului și a dorit astfel să creeze o operă literară care să se deosebească prin mister și straniu.

Am dat frâu liber gândurilor care m-au asaltat, fără să încerc să le pun în ordine. Unde fusese oare dusă pasarea din piatră care stătuse aici atâta amar de vreme? Se afla acum în altă grădină, privind ca şi mai înainte spre cer? Sau D fi fost aruncată o dată cu gunoiul după demolarea casei lui Miyawaki? Mi-o aminteam cu drag şi aveam sentimentul că acea grădină îşi pierduse ceva din echilibru din pricina absenţei acelei sculpturi.

De ce se numește cartea Cronica păsării-arc? Pentru că în opinia lui Toru Okada, personajul principal, pasărea-arc este cea care învârte arcul lumii și o transformă. Tot el este fascinat de sunetul scos de această pasăre și o numește pasăre-arc. (mai mult…)

Casa spiritelor – Isabel Allende

26955_45614

Autor: Isabel Allende

Naționalitate: chilian-americană

Titlu original: La Casa de Los Espiritus

An apariție: 1982

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran în 1993, în regia lui Billie August, cu o distribuție de excepție: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Glose și Antonio Banderas.

„Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunța ca bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, Casa spiritelor, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvășit de cutremure și uragane, par o a doua natura a personajelor. împletind mistica și politica, splendoarea și decadența unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducătoare cărți din literatura contemporană.

„Cu acest roman spectaculos, Isabel Allende devine prima femeie care se alătură clubului, până acum exclusiv masculin, al marilor autori latino-americani.”- New York Times Book Review

„De la romanele lui Gabriel Garcia Marquez, lumea a așteptat o carte de aceeași forță, însă cu o noua viziune. Această carte este „Casa spiritelor.”- Boston Sunday Glob

PĂREREA MEA

Ceea ce vreau să scriu în continuare se vrea a fi o părere proprie despre ceea ce a însemnat pentru mine romanul lui Isabel Allende, Casa spiritelor. Pentru mine nu a fost o lectură ușoară, ci niște pagini profunde pline de semnificații multiple. Înainte de acest roman, am citit Zorro și vreau să spun că față de acest roman, Casa spiritelor a fost mai mult decât o joacă de-a cititul. A fost o ocazie de a descoperi și alte puncte de vedere și alte universuri de explorat. Îmi place cum scrie Allende: complex, detaliat și franc. Lasă la îndemâna ochiului cititorului o grămadă de detalii despre o societate în care nu este totul roz, iar personajele nu sunt toate perfecte și nici nu duc viața ideală. Allende spune povestea unor destine interesante și tragice, a unor oameni care luptă cu sinele și cu ceilalți.

Blanca avea reacţii lente, aşa că i-a trebuit o bucată de vreme să priceapă ceea ce vedea, fiind lipsită de experienţă în treburi din astea. Cunoştea plăcerea ca pe o ultimă şi preţioasă etapă pe lungul drum parcurs împreună cu Pedro al Treilea, pe care mersese fără grabă, cu bună dispoziţie, în decorul pădurilor, al lanurilor de grâu şi al râului, sub un cer imens şi în liniştea peisajului. Nu apucase să cunoască neliniştea tipică a adolescenţei.

Casa spiritelor spune povestea a trei generații și se înscrie ca stil în realismul magic. Același lucru îl întîlnim la Gabriel Garcia Marquez pe care trebuie să recunosc că nu l-am aprofundat suficient pentru că nu cred că l-aș înțelege pe deplin (cu excepția cărții Diavolul și domnișoara Prym, care m-a fascinat profund).

Dintre toate personajele cărții, cel mai mult mi-a plăcut Clara, tânăra care avea o conexiune cu spiritele de dincolo. Acele pagini în care aceasta comunica cu lumea invizibilă mi-au rămas întipărite în memorie și am încercat apoi să îmi imaginez cum ar fi dacă eu aș putea face asta, să comunic cu entități pe care un om obișnuit nu poate. Ar fi straniu, nu? (mai mult…)

Moarte pe Nil

33w1q53

Autor: Agatha Christie

Naționalitate: britanică

Titlu original: Death on the Nile

An apariție: 1937

Nota mea: 5+

De când am descoperit-o pe Agatha Christie în urmă cu vreo 3-4 ani, am ajuns să mă declar fană absolută a cărților polițiste. Însă nu orice fel de cărți polițiste, ci în special cele scrise de Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu și Arthur Conan Doyle.

Aproape întreaga acțiune a cărții are loc pe un vapor de croazieră care traversează Nilul. O mulțime de personaje interesante sunt plasate de scriitoare pe același vapor și, bineînțeles, nu putea să lipsească de aici celebrul detectiv belgian, Hercule Poirot. La bord au loc 3 crime și mare parte a romanului cuprinde anchetarea lor și găsirea criminalului. Nu vă spun cine a fost ucis și de ce, și  nici cine a ucis. Vă spun doar că situația ia o întorsătură deosebită și cele 3 crime au legătură unele cu altele. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »