Doamna Craddock – W. S. Maugham (recenzie)

Autor: William Somerset Maugham

Naționalitate: britanică

Titlu original: Mrs. Craddock

An apariție: 1902

Nota mea: 4/5

Cu proza lui W. Somerset Maugham am făcut cunoștință în urmă cu vreo trei ani, când am citit Liza din mahalaua Lambeth. Mi-a plăcut enorm acel volum și am rămas profund tulburată de destinul tragic al protagonistei. Acum, parcurgând romanul Doamna Craddock, pot spune cu certitudine că rezonez pe deplin cu stilul acestui autor.

Povestea o are în centru pe Bertha Ley, o tânără care se îndrăgostește orbește de Edward Craddock. Cei doi se căsătoresc, însă, la un moment dat, între ei se cască o prăpastie uriașă. Practic, Bertha trăiește cu durere iluzia unei iubiri împărtășite, o profunzime a sentimentelor pe care Edward pur și simplu nu este capabil să o ofere.

Iluzia iubirii și prăpastia dintre doi oameni

Cei doi soți sunt extrem de diferiți, provin din medii sociale distincte, iar Bertha este net superioară partenerului ei. Recunosc că în acest punct m-am regăsit perfect. Gândul m-a purtat instantaneu la o fostă relație din viața mea, în care nu aveam absolut nimic în comun cu cel de lângă mine, dar în care supraviețuiam crezând naiv că iubesc și că sunt iubită. Doi oameni total diferiți au șanse mici să reziste mult timp împreună; mai devreme sau mai târziu, unul dintre ei va realiza că gândurile, ideile sau preocupările nu îi sunt sub nicio formă împărtășite.

Romanul se citește extrem de ușor, iar cel mai tare m-a impresionat transformarea radicală care are loc în interiorul Berthei: ea trece de la stadiul de femeie îndrăgostită nebunește la cel de persoană complet imună la orice fior de dragoste. Edward este cel care ucide lent sentimentele tinerei, tocmai prin incapacitatea lui de a-i înțelege și reflecta trăirile. El este un personaj pragmatic, simplu, lipsit de imaginație, care tratează drept simple „toane” stările soției sale. În schimb, Bertha este o visătoare și o romantică incurabilă, care își adoră soțul și aerul pe care acesta îl respiră.

Cum poate un om să distrugă, fără măcar să își dea seama, sufletul celuilalt, lăsându-i în urmă răni nebănuite? Este fascinant modul în care Maugham trasează destinele personajelor și îl introduce pe cititor în intimitatea lor. Personal, am simțit vie fiecare fărâmă de furie, dezamăgire sau bucurie din paginile cărții.

M-a intrigat la culme finalul cumplit al romanului. Nu vă voi dezvălui ce se întâmplă, ci vă invit doar să descoperiți o carte remarcabilă, cu un deznodământ complet neașteptat.

CITATE

Am sperat, fireşte, să realizez imposibilul. Nu m-am mulţumit cu unirea convenţională a căsătoriei. Am vrut să fiu una cu tine. Eul cuiva reprezintă întreaga lume şi toţi ceilalţi oameni nu sunt decât străini. La început, din pricina dorinţei mele pătimaşe, eram uneori de-a dreptul desperată când îmi dădeam seama că te cunosc atât de puţin; eram deznădăjduită la gândul că nu te pot înţelege cu adevărat, că nu pot pătrunde în adâncul inimii tale.

— Draga mea, nu este nevoie să-mi aduci neapărat aminte că am patruzeci şi cinci de ani… şi nici nu e cazul să zâmbeşti astfel pentru că ştii că am de fapt patruzeci şi şapte. Spun că am patruzeci şi cinci de ani ca să folosesc o cifră rotundă; peste un an am să zic că am cincizeci.

♦