Răzbunarea sluților – Rodica Ojog-Brașoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2008 (la Nemira)

Nota mea: 5/5

Răzbunarea sluților nu este primul roman al Rodicăi Ojog-Bașoveanu pe care eu îl citesc, așa că eram destul de acomodată cu stilul scriitoarei. Cu toate acestea, nu mă așteptam la o poveste atât de complexă, la personaje atât de bine conturate și la un conflict atât de amplu. Nu am avut mult timp pentru citit în ultima vreme și am citit acest roman în aproximativ o săptămână.

Când Patrick — în acte Petru Sârbu — intrase în viaţa doamnei Clotilda Martinescu — avea deja experienţa, mentalitatea, statura fizică şi morală, într‑un cuvânt, statutul gigolo‑ului perfect al deceniului 90: înalt, atletic, impecabil în orice moment al zilei şi cu o figură bărbătească pe care numai un observator extrem de ager ar fi detectat primele semne, sensibile încă, ale unei dulcegării murdare ce‑şi pune inevitabil amprenta pe chipul profesioniştilor. În totul, frumos de rupea inimi, simpatic şi veşnic binedis­pus. Avea douăzeci şi cinci de ani, iar Clotilda împlinise şaizeci în aceeaşi vară.

Cum ar fi să vă recomand o carte care are tot felul de intrigi și în care personajele complotează să se omoare între ele? Căsătoria din interes, complicitatea la crimă și crima cu sânge rece sunt câteva elemente care ar putea face din această carte una atractivă. Ar fi multe de zis despre această carte, despre modul în care a reușit să mă captiveze, astfel încât la un moment dat eram cu ochii pe fiecare personaj, neștiind de fapt ce avea să mai urmeze.

Interesant era faptul că boala Clotildei trezise în mintea lui Ioan Sâr­bu cel Drept, cum îl poreclise Patrick încă din copilărie, imediat ce făcuse cunoştinţă cu Istoria României ca disciplină, cam aceleaşi griji care o pre­ocupau pe nevastă‑sa. Aceleaşi griji, adică ce se va întâmpla cu fiu‑său, dacă Clotilda se prăpădeşte. Dar altele erau soluţiile pe care le întrevedea el.

Unul dintre personajele mele preferate este Clotilda, o bătrână de 65 de ani care se căsătorește cu Patrick, un tânăr profitor care îi vroia doar banii. Și aici mi-a zburat gândul la astfel de situații din realitate, în care persoane cu diferențe uriașe de vârstă speră la o poveste de dragoste veșnică. Am învățat ceva din această carte: că persoanele complexate de felul în care arată nu trebuie să fie sub nicio formă judecate. Nu de altceva, dar ar putea să se răzbune. Aici intervine și titlul interesant al cărții care spune multe, acesta referindu-se la sluțenia umană care nu trebuie niciodată subestimată.

Ioana înregistră cu satisfacţie sadică efectul dezastruos al vizitei lui Fulguleţ din ajun. Făcea parte dintre tinerii duri care refuză bătrânilor, şi în primul rând celor avuţi, dreptul la viaţă. Indiferent care ar fi fost sorgin­tea bunăstării lor materiale, considera nedrept şi indecent ca nişte ruine inutile societăţii să se lăfăie în belşug, în vreme ce oameni tineri sunt lip­siţi de un minimum necesar pentru existenţă, trebuie să trudească şi să asude precum ocnaşii, pentru ca abia la patruzeci de ani să nu mai plă­tească rate la casă sau cârpind mereu o maşină second hand.

Este un roman interesant, cam lunguț, însă nu vă speriați. Se citește ușor și dacă vă plac lecturile palpitante pline de mister, îl recomand. Apoi vă aștept aici cu o părere!