Duelul – Aleksandr Kuprin (recenzie)

Autor: Aleksandr Kuprin

Naționalitate: rusă

Titlu original: Поединок

An apariție: 1905

DESPRE AUTOR

Alexandr Ivanovici Kuprin este un scriitor, pilot, explorator și aventurier rus, ale cărui romane cel mai bine cunoscute sunt Moloh (1896),Olesia (1898), Duelul (1905), Tânărul căpitan Rîbnikov (1906), Smarald (1907), și Brățara cu granate (1911). Vladimir Nabokov l-a numit pe Kuprin Rudyard Kipling al Rusiei pentru poveștile lui despre căutătorii patetici de aventură. Kuprin încearcă mai multe meserii și odată ajuns în tagma scriitorilor, este proclamat de Tolstoi ca un adevărat succesor al scriitorului Cehov. De Cehov nu am citit încă nimic, dar sunt sigură că și ce a scris el merită citit.

Pentru un clasic al literaturii ruse, Kuprin nu scrie deloc rău. Ba dimpotrivă, creează un roman extrem de reușit, dar pe care cred că puțini l-au înțeles. Nu am citit până acum nimic scris de el, ci doar am făcut cunoștință cu literatura rusă prin intermediul altor scriitori ruși, cum sunt Dostoievski, Tolstoi, Gorki sau Turgheniev. Citisem undeva că Duelul este romanul care îl face faimos pe Kuprin și este în același timp un roman care va stârni multe păreri în sfera criticii. Romanul a fost publicat după încheierea războiului ruso-japonez și are un substrat politic puternic.

Mai trecură cinci minute până când Romașov, chinuit de gândirile-i amare, se hotărî s-o pornească mai departe. Trecu furișându-se de-a lungul gardului de nuiele care împrrejmuia casa Nikolaevilor, trăgându-și cu băgare de seamă picioarele din noroi, ca și cum ar fi putut să-l audă cineva și să-l prindă asupra unei fapte rele.

Eu recunosc că nu prea sunt fana literaturii clasice ruse și a literaturii ruse în general. Și spun asta pentru că îmi este destul de greu să rețin numele alambicate ale rușilor și de multe ori nu reușesc să mă conectez cu romanul în sine. Așa mi s-a întâmplat și în cazul acestui roman, Duelul, de la care aveam speranțe mari. Dar care m-a cam dezamăgit. Acțiunea cărții stagnează, am citit mai bine de jumătate din carte cu speranța că se va întâmpla ceva interesant. Doar finalul este interesant și cam atât.

Nimeni nu mă-nțelege. N-am nicio ființă mai apropiată, gândi cu deznădejde Romașov. O clipă, i se ivi în minte Șurocika – așa de puternică, de mândră, de frumoasă – și o durere dulce și sfâșietoare îi cuprinse inima.

Romașov, personajul principal masculin al cărții, este un bărbat care filosofează prea mult și se complace în postura de amant al mai multor doamne din lumea bună. Nu este un om cu ambiții prea mari și nici nu prea știe ce vrea de la viață. Dar dacă sunteți interesați să citiți o carte în care este prezentată armata rusă din acele timpuri și militarii, eu zic să o citiți. Însă dacă sunteți în căutare de o carte palpitantă și cu o acțiune cât de cât interesantă, nu vă încurajez să o faceți.