Hobbitul – J.R.R Tolkien (recenzie)

Autor: John Ronald Reuel Tolkien

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Hobbit

An apariție: 1937

Ecranizare: da

Nota mea: 4/5

După o perioadă de aproximativ 2-3 săptămâni în care am avut foarte mult de învățat pentru două examene importante, revin și doresc să vă spun câte ceva despre o carte frumoasă, interesantă, dar de care am tras mult ca să o termin, cauza fiind timpul liber aproape inexistent. Ei bine, această carte despre care vreau să vă vorbesc este scrisă de Tolkien și se numește Hobbitul. Există și ecranizări după această carte pe care deocamdată nu le-am urmărit, dar nu se știe niciodată…poate le voi urmări și eu. Auzisem multe despre această carte și dacă tot o am pe Kindle, m-am gândit să o citesc și să văd ce este de capul ei.

A fost odată un hobbit care locuia într-o gaură în pământ. Nu era o vizuină din acelea antipatice, murdare sau umede, pline de capete sau cozi de viermi şi cu miros de mâl; nu era nici nisipoasă sau lipsită de apă, sau o vizuină în care să n-ai pe ce să te aşezi sau pe ce să mănânci; era o vizuină de hobbit, şi asta înseamnă confort.

Romanul Hobbitul îl are în prim plan pe hobbitul Bilbo Baggins și aventurile prin care acesta trece alături de o mulțime de pitici bărboși și amuzanți și marele vrăjitor Gandalf. Cel mai mult mi-a plăcut la această carte nota jucăușă cu care Tolkien povestește aventurile trăsnite ale domnului Baggins. Lumea construită în acest roman este una fantastică, dominată de ființe dintre cele mai ciudate: pitici, vrăjitori, gnomi, elfi, etc. Chiar dacă nu mai sunt copil și am 26 de ani, mă bucur că am descoperit acest tărâm fantastic al Hobbitului, o lume în care orice este posibil și în care îți este permis să visezi.

Focul din mijlocul sălii a fost aţâţat cu butuci noi, făcliile s-au stins, iar ei au continuat să stea la lumina flăcărilor pâlpâitoare, cu stâlpii casei în spatele lor, înalţi şi întunecaţi la vârf ca pomii dintr-o pădure. Nu ştiu dacă a fost vrajă sau nu, dar lui Bilbo i s-a părut că aude un sunet de vânt în ramuri, un vânt ce scutura căpriorii, şi ţipete de bufniţă. După o vreme începu să moţăie şi când se trezi sări în sus.

Fiind un roman de aventuri fantastic, l-aș recomanda în primul rând copiilor și adolescenților, dar și adulților pasionați de acest gen de carte. Mi-a plăcut cartea destul de mult și ce m-a captivat foarte tare este modul construirii personajelor și pățaniile prin care acestea trec. Eroii noștri sunt curajoși, văd de mai multe ori moartea cu ochii, iar scriitorul le va rezerva un final al cărții pe măsură.

— Pe vremuri, spuse Balin, aveam întotdeauna paznici aici; uşa aceea din fund dă într-o sală săpată în stâncă, făcută să servească drept corp de gardă. Săli din astea erau mai multe de jur împrejurul Muntelui. Numai că în vremurile noastre de glorie nu prea părea să fie nevoie de pază şi de aceea, de prea mult confort, gărzile trăiau într-un fel de stare de amorţeală – că altfel ne-am fi dat seama la timp de venirea dragonului şi lucrurile n-ar mai fi fost aşa cum sunt acum.

Nu are sens să vă spun prea multe despre carte, așa că vă spun doar atât: citiți cartea și reveniți aici cu o părere. Sunt curioasă să aflu dacă v-a plăcut sau nu!