Autor: Stendhal
Naționalitate: franceză
Titlu original: Armance, ou quelques scènes d’un salon de Paris en 1827
An apariție: 1827
Nota mea: 3/5
După romanul Roșu și negru, această carte este cea de a doua scrisă de Stendhal și citită de mine. Am primit-o acum doi ani cadou de la o prietenă apropiată și am păstrat-o în bibliotecă cu gândul că într-o zi îi va veni rândul la citit. Deși este o carte micuță (250 de pagini), eu am citit-o destul de greu. Mai ales prima jumătate a cărții a fost greu de digerat și de citit. Nu mă dau în vânt după saloanele pariziene ale secolului 20, dar această carte se învârte prea mult în jurul evenimentelor politice din acea vreme și a moravurilor societății.
Aici, în această atmosferă, se află un geniu care mă ascultă, care îmi magnetizează sufletul strecurându-mi simţămintele ciudate şi neprevăzute, pe care uneori le exprim cu atâta convingere.
Octave Malivart este un tânăr viconte cu perspective de viitor, care își adoră mama, dar care nu prea știe ce vrea de la viață. S-ar îndrăgosti, dar crede că nu e bine, ar face tot felul de lucruri, dar tot ezită. Caracterul său ezitant m-a frustrat un pic, iar la finalul cărții am rămas cu un gust amar foarte puternic. Armance Zohiloff, verișoara sa îndepărtată este cea care îi pune inima pe jar, cei doi se iubesc nebunește, însă exisă un mare dar. Veți vedea de ce există un dar, numai dacă citiți cartea.
Până şi dragostea cea mai fericită îşi are furtunile ei; se poate chiar spune că ea se hrăneşte atât din spaime cât şi din bucurii.
Eu nu vreau să vă dezvălui prea mult, ci vreau doar să vă spun că dacă iubiți literatura clasică franceză, este ceea ce căutați. Dacă preferați literatura contemporană, s-ar putea să nu vă placă. Până nu de mult, preferam exclusiv literatură clasică, dar de vreo doi ani am citit și contemporană. Am observat că altfel analizezi o carte clasică și altfel una care are un stil modern.
Zadarnic îmi făuresc cele mai înţelepte norme de conduită, viaţa mea nu este decât un şir lung de nefericiri şi de senzaţii amare. Luna aceasta nu face mai mult decât cea care a trecut, nici anul acesta decât celălalt. De unde atâta îndârjire de a trăi? Îmi lipseşte oare tăria sufletească? Şi-apoi, ce este moartea? Prea puţin lucru într-adevăr; trebuie să fii nebun, să te lipseşti de ea.
Mi-a plăcut totuși această carte, chiar dacă aproape jumătate din ea lâncezește. A doua jumătate este un pic mai interesantă, iar acțiunea devine un pic mai alertă. Octave și Armance sunt un cuplu aproape ideal, dar care parcă fac tot posibilul să nu fie împreună. Și asta din cauza presiunilor unei societăți cu mentalitate de secol 19. Vă recomand totuși cartea și vă aștept cu o părere.
[…] Stendhal – Armance […]