Autor: Henriette Yvonne Stahl
Naționalitate: română (de origine franceză)
An apariție: 1924
Alte cărți: nu
DESPRE AUTOARE
Scriitoarea s-a născut la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere „non viable”, mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România, și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga.Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista „Flacăra”, în 1931. Urmează „Conservatorul de Artă Dramatică” din București, între anii 1922 – 1925, unde studiază Actoria, la clasa actorului Ion Livescu.
Scriitoare cu o viață tumultuoasă și plină de evenimente, Stahl creează prin intermediul celor două romane o capodoperă literară. Eu cel puțin așa le-am perceput. Am comandat această carte online și a mai durat câteva luni până am început să o citesc. Am avut mereu alte cărți la îndemână și acum că a început iar activitatea de profesoară de limba engleză, timpul și energia mea s-au diminuat. Până să încep această carte, am trăit cu impresia că va fi foarte ușor de citit. Primul roman, Voica, a fost mai scurt și mai ușurel. Și cred ca mi-a plăcut mai mult decât Pontiful. Primul roman spune povestea Voicăi, o tânără țărancă care se confruntă cu probleme conjugale și care oscilează între a rămâne și crește copilul lui Dumitru dintr-o relație sau de a renunța la tot. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este chiar stilul de povestitor al scriitoarei de origine franceze. Are acel ceva, ceva care te face să nu mai lași cartea din mână.
În Pontiful întâlnim o acțiune mai complicată, alte personaje care nu au legătură cu cele din primul roman. Ana Stavri este fascinată de personalitatea puternică a vindecătorului Ara Surenian și are cu acesta o relație extrem de ciudată. Ba se întâlnesc, ba își vorbesc, ba nu mai știu nimic unul de altul zile întregi. Este un roman care începuse puțin să mă enerveze. Obosisem să tot urmăresc acțiunea cărții și ce fac cele două personaje principale. Cu toate acestea, eu zic că merită să citiți ambele romane. Veți descoperi două scrieri foarte diferite, dar care cred că o definesc bine pe Stahl. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut mai mult Voica decât Pontiful. Și vă aștept și cu o părere despre cele două romane.
Autor: Laurie Frankel
Naționalitate: americană
Titlu original: Goodbye for Now
Nota mea: 4/5
Am făcut o comandă online de cărți acum 2-3 luni și am ales să cumpăr și această carte, convinsă fiind că o să îmi placă și că o să fac cunoștință cu o autoare de care nu am mai auzit până acum, dar și cu o poveste interesantă. Povestea cărții mi-a plăcut, aș putea totuși să spun că are niște lipsuri, dar pe ansamblu, este o carte drăguță și interesantă. Un mare minus al cărții este faptul că e foarte tristă…pe mine finalul era să mă bage în depresie. Vă dați seama acum cât de mult m-am identificat cu personajele care nu au avut tocmai niște destine fericite.
Dragostea este foarte înșelătoare și nestatornică. Sufletul nu are logică. Inima vrea ce vrea inima. Greu de spus. Greu de cuantificat și programat.
Pe scurt, cartea prezintă povestea dintre Sam și Meredith și viața lor care aparent nu este tulburată de nimic. Totul este bine și frumos până în momentul când moare bunica lui Meredith și pentru că vroia să își ajute iubita tristă, Sam inventează un program care îi permite lui Meredith să comunice cu bunica sa.
Oamenii se abonau ca să-și ia rămas bun. Dar între timp deveneau dependenți și nu mai puteau să o facă. Încă un lucru în privința căruia Meredith avusese dreptate: moartea este pe viață.
Autor: Lori Brighton
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Mind Readers
An apariție: 2010
Nota mea: 3/5
Serie: DA – Mind Readers (alături de The Mind Thieves, The Mind Games și The Mind Keepers)
Până să citesc această carte, nu mai auzisem de Lori Brighton și nu știam nimic nici despre această serie numită The Mind Readers. Am citit romanul în limba engleză și consider că nu a fost foarte dificil. Am ajuns să citesc această carte după ce am găsit-o gratis pe Amazon și cred că am ales-o mai mult din cauza titlului care m-a intrigat puțin.
“I don’t believe that. People can’t be that horrible.” “You’ve read their minds.” He shrugged. “You know how dark their thoughts can be.” He was right; I’d heard things that would make people question the whole of society. Was it true, would people always think about themselves over others?”
Dacă vă întrebați despre ce este vorba în carte, aflați că personajul feminin principal este adolescenta Cameron care are o aptitudine puțin mai ciudată, aceea de a citi gândurile oamenilor. Există un fel de grup care are această abilitate, însă până a cunoaște acest grup, Cameron nu o cunoaște decât pe bunica sa ce are aceeași putere ca și ea. Este o carte YA, fantasy și un pic romance pe care o recomand în special tinerilor și adolescenților.
Romance for adults, as well as Young Adult books for teens and adults. She sold her first book, Wild Heart, to a New York Publisher and has since started self-publishing.
Am citit cartea în 3-4 zile și asta pentru că mai citeam o carte în paralel. Acțiunea cărții începe lent și undeva după primele 20-30 de pagini totul se complică, apar alte personaje și are loc chiar și o crimă. Cameron se îndrăgostește chiar și este supusă la tot felul de încercări și nevoită să renunțe la multe. La ce anume mă refer, vă las să descoperiți singuri. Cert este că este un roman accesibil, cu personaje drăguțe și cu o undă de suspans care se menține până la final. Finalul este oarecum incert și asta pentru că este prima carte a trilogiei formată din patru cărți. V-am spus care sunt un pic mai sus. (mai mult…)
Autor: Mihail Drumeș
Naționalitate: română
An apariție: 1946
Nota mea: 5/5
Alte cărți: Invitație la vals și Cazul Magheru
Relația mea cu Drumeș (una cititor-autor) este una foarte bună și evoluează foarte bine. Îi place stilul acestui autor și după lectura celorlalte romane menționate mai sus, am ajuns la concluzia că l-aș putea include pe Drumeș pe lista autorilor români preferați. Ce am găsit în paginile acestui roman? Am găsit o poveste frumoasă, povestea vieții adolescentului Grigore Dima, care este surprinsă într-un mod inedit: idile mici sau mari, prieteni cu care împarte amintiri unice, pățanii cu profesorii, note mici, planificarea unei expediții pe mare, lupta pentru a rămâne elev, plus multe, multe alte elemente care fac din acest roman unul deosebit. Când am citit acest roman mi-am amintit de Romanul adolescentului miop al lui Eliade, cu care are multe în comun.
Ceea ce azi mi se pare adevărat, mâine se dovedeşte o simplă părere. Şi nu mă pot bizui pe raţionament pentru că dragostea e prea capricioasă ca s-o cuprinzi în cleştele silogismelor. Ea n-are logica… cel mai cuminte lucru e să nu mă mai gândesc la nimic, şi… să aştept!
Titlul nu este unul ales la întâmplare, ci vrea să rezume existența personajului principal în jurul căruia se va concentra întreaga acțiune. Mi-a plăcut felul în care sunt narate întâmplările petrecute în școală și în afara ei, dar și felul de a fi al lui Grigore Dima, un personaj care luptă până la final pentru visele sale. Narațiunea curge frumos, cuvintele pătrund unul după altul în suflet și nu mai pleacă. Există o anumită plăcere personală în lectura romanelor inspirate de adolescență și anii de școală care nu pot fi egalate cu nimic. Primele iubiri, primele discuții cu colegii de clasă, primele încăierări sau primele note mici sau mari nu se uită niciodată. (mai mult…)
Autor: Mircea Eliade
Naționalitate: română
An apariție: 1928
Nota mea: 5/5
Romanul adolescentului miop este primul roman al lui Eliade care este extrem de popular și în ziua de azi. L-am citit prima dată când aveam vreo 19 ani, iar acum două săptămâni l-am recitit, bucuroasă fiind că pătrund din nou în lumea adolescentină a lui Mircea. Este un roman autobiografic în cadrul căruia Eliade a pus mult suflet și foarte multe amintiri și experiențe din viața sa. Cu toate acestea, cartea fiind una grosuță (336 pagini), nu mi s-a părut o carte atât de ușor de citit. Este un roman pe care fiecare adolescent ar trebui să îl citească și nici adulții nu ar trebui să îl ocolească dacă nu l-au citit încă!
Ce căutam eu? Sufletul meu! Unde? Și cum se putea recunoaște adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine?
Autorul introduce ici și colo reflecții personale și introduce în scena romanului o mulțime de personaje, majoritatea adolescenți ca și el. Iubirile adolescentine, mansarda (care revine obsesiv în acest roman și este adăpost pentru sufletul zbuciumat) care este refugiul adolescentului frământat de probleme sufletești, prietenii săi cu care împărtășește griji și pasiuni comune…toate acestea sunt mici elemente care fac din această carte una genială. Trebuie să recunosc însă că Eliade folosește uneori detalii minuțioase care îl plictisesc pe cititor și atunci acțiunea lâncezește puțin.
Romanul îl voi scrie altfel. Eroul sunt eu, firește. Mă tem însă, că viața mea – stinsă între copii și cărți – nu va interesa cititorii. Pentru mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit în mansardă, în înserări calde și tulburătoare, prețuiește mai mult decât anii tovarășilor mei risipiți în jocuri, în sărbători de familie și idile…Dar cititorii?