golful fr

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

An apariție: 1941

Titlu original: Frenchman’ Creek

Nota mea: 5/5

Alte cărți citite de aceeași autoare: Rebecca și Verișoara mea, Rachel

De Daphne du Maurier am citit deja două romane și mă bucur că am citit și Golful francezului. Vă spun din start că această carte nu se poate descrie în puține cuvinte, deoarece este mult prea complexă și încărcată de trăiri la fel de intense. Am ales să citesc această carte în urma unei vizite la anticariat. Citisem Rebecca și Verișoara mea, Rachel și eram foarte curioasă să citesc și Golful francezului. Dintre cele trei, preferata mea este și cred că va rămâne mereu Rebecca, cartea care m-a emoționat puternic și mi-a transmis o sensibilitate aparte. Apoi ar urma în top Golful francezului, o carte scrisă în același stil ca celelalte două și care se aseamănă mult cu Rebecca.

Nu vreau ca această recenzie să fie o comparație între cele trei cărți, ci doar vreau să fac o observație: toate cele trei personaje feminine principale din cele trei cărți se aseamănă. Atât Rebecca, Rachel și Dona sunt ființe sensibile în căutare de frumos și trăiri. Sunt deosebite prin multe trăsături, dar au și acel ceva comun.

Revenind la cartea noastră, aflați că este vorba despre o tânără căsătorită cu doi copii, Dona, care se retrage departe de agitația Londrei și pornește alături de piratul francez în călătoria vieții sale. Cartea are un pic peste 200 de pagini și am devorat-o pagină cu pagină.

Dona este un personaj foarte bine construit și ce mi-a plăcut la ea este tocmai felul său de a fi și vitalitatea debordantă de care dă dovadă în preajma francezului. Acest bărbat este pentru Dona poarta spre un alt fel de lume, cu mult diferita de lumea ei de până atunci. Povestea lor este unică și mi-a făcut plăcere să descopăr în această carte minunată personaje care nu uită să trăiască!

Chiar dacă, recunosc, primele 20 de pagini mi s-au părut un pic plictisitoare cu nimic interesant în ele. Ce se va întâmpla după aceste aproximativ 20 de pagini este surprinzător: acțiunea se complică tot mai mult și, nu vreau să vă spun prea multe, dar finalul va fi și mai surprinzător. Cel puțin pentru mine a fost. Golful francezului este un loc misterios în care se întâmplă multe și veți vedea de ce spun asta dacă citiți cartea.

CITATE

Acum putea să trăiască fără să-şi facă planuri, fără să ia decizii, bucurându-se de fiecare zi aşa cum era ea.

Mă întreb, spuse francezul, oare când s-a rătăcit omenirea prima dată, când au uitat oamenii să mai trăiască, să iubească şi să fie fericiţi. Fiindcă, Dona, era odată un lac ca acesta în viaţa fiecăruia.

Tot ce simți tu, dragul meu, simt și eu. Fiecare gând, fiecare dorință, fiecare schimbare a trăirilor.

Pentru câteva clipe intre ei se lăsase tăcerea, iar ea se întrebă dacă toate femeile atunci când sunt îndrăgostite sunt împărțite între două imbolduri: dorința de a renunța la modestie și reținere ca să mărturisească totul, și deopotrivă hotărârea de a tăinui iubirea pentru totdeauna, de a fi rece, distantă, nespus de nepăsătoare, decise mai degrabă să moară decât să mărturisească un lucru atât de intim, atât de personal.

6 comentarii la „Golful francezului – Daphne du Maurier (recenzie)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.